vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    UTA așteaptă un atacant în cantonamentul de la Rogla. Mai sunt patru zile

    de Lucian Dănilă | 5 iulie 2021, 7:48 PM | Sport

    0

    Mai sunt patru zile de cantonament pentru UTA în Slovenia, la Rogla, iar fanii arădeni sunt foarte preocupați de faptul că UTA, după opt transferuri reușite în această vară, nu a adus un atacant care să îi înlocuiască pe cei plecați de la echipă imediat după finalul sezonului trecut.

    Gyuszi Balint a renunțat la serviciile lui Adrian Petre, iar Cipri Rus, Buhăcianu și Albert Voinea s-au aflat la final de contract și clubul a decis să nu mai prelungească înțelegerile cu ei. În aceste condiții, singurul atacant rămas în lot este Ioan Hora, golgeterul echipei în sezonul trecut cu 6 reușite, dar pe acel post mai pot evolua juniorul Mercioiu și Liviu Antal.

    Oficialii clubului arădean sunt în discuții în aceste zile cu doi atacanți din străinătate și se speră ca cel puțin cu unul să se ajungă la o înțelegere astfel încât să mai prindă măcar două zile de cantonament. Este posibil ca UTA să plătească o sumă de transfer pentru cel care urmează să îmbrace tricoul roș-alb al arădenilor, ambii atacanți cu care se negociază fiind sub contract cu cluburile la care au evoluat până acum.

    UTA se întoarce din Slovenia în data de 9 iulie.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.