joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    UTA testează un atacant de Champions League! Amical cu Ripensia, dar fără spectatori

    de Lucian Dănilă | 8 octombrie 2021, 8:15 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Cifrele lui Hora și ale lui Dangubic din postura de atacanți ai echipei UTA au lăsat de dorit în acest sezon. Hora a marcat de două ori, iar croatul doar o dată în cele 11 etape care au trecut de la startul sezonului.

    După aducerea fundașului Constantin Dima, un transfer care se impunea după ce Gyuszi Balint a decis să-l excludă din lot pe Tomozei, UTA caută în continuare și un atacant care să marcheze. Un atacant care marchează meci de meci este și greu de găsit și greu de plătit, iar acest lucru l-a lăsat să se înțeleagă și Gyuszi Balint încă din perioada de transferări, atunci când UTA a fost refuzată de mai multe nume din campionate din Europa după ce pretențiile financiare ale acelora au fost mult peste posibilitățile clubului.

    Acum, UTA încearcă înregimentarea lui Tomas Wagner, un ceh cu un cv impresionant, el având goluri marcate atât în grupele Champions League cât și în preliminariile celei mai importante competiții intercluburi din lume. Wagner are 31 de ani și a ajuns miercuri la Arad, fiind într-o perioadă de teste.

    Cel mai probabil, el va putea fi văzut la meciul amical de mâine de la ora 11 de pe arena din Sânnicolaul Mic, acolo unde UTA întâlnește un adversar deja tradițional, Ripensia Timișoara. Wagner măsoară 190 cm și a fost aproape în această vară să semneze cu FC U Craiova.

    Ultima echipă la care a evoluat atacantul ceh este Nea Salamis, din Cipru, echipă pentru care a înscris 17 goluri în 29 de prezențe în sezonul 2020-2021. Nea Salamis a retrogradat în liga secundă din Cipru.

    Wagner a evoluat în 273 de meciuri în prima ligă a Cehiei, acesta având prezențe la echipe ca Pribram, Viktoria Plzen, Mlada Boleslav, Jablonec, Karvina și Fastav Zlin. În această perioadă, Tomas Wagner a marcat 75 de goluri.

    În tricoul lui Viktoria Plzen a marcat un gol în grupele Champions League, contra rușilor de la ȚSKA Moscova, meci câștigat de cehi cu 2-1, golul victoriei fiind reușit chiar de atacantul care acum se află la Arad. S-a întâmplat în decembrie 2013, atunci când Viktoria, grație acelei victorii în Europa League. Wagner a mai înscris de două ori în preliminariile UEFA Champions League. În Europa League, are 9 meciuri și o reușită, trei dintre partide fiind bifate în grupele competiției continentale.

    Partida dintre UTA și Ripensia începe sâmbătă la ora 11, pe arena Banatul din Sânnicolaul Mic, dar meciul se va disputa fără spectatori din cauza incidenței mari la Covid-19. 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.