Răzvan Burleanu: „Stadionul va fi împărțit în trei zone!”. Câți oameni vor avea acces pe stadioane în România?

Șeful Federației Române de Fotbal a spus că fiecare stadion va fi împărțit în trei zone, în care se vor regăsi câte un număr limitat de persoane, pentru a preveni, pe cât se poate, răspândirea noului coronavirus. Jucătorii, la rândul lor, vor fi supuși mai multor teste.
„Regulile vor fi foarte stricte când jucătorii intră pe teren. Toți jucătorii vor fi testați cu două trei zile înainte de primul meci, apoi la un interval de 14 zile. Delegatul va fi testat și el cu două zile înainte de joc. Nu vom mai vedea strângeri de mână. Conferințele de presă vor fi online. Stadioanele vor fi împărțite în trei zone: în zona interioară a stadioanelor vom avea 80 de persoane, în zona tribunelor vor fi 85 și în exterior – 60.
Nu vor exista servicii de catering la stadion. Echipa oaspete vine cu 90 de minute înainte de gazde la stadion. Ședințele tehnice să fie organizate în spațiul liber”, a spus Răzvan Burleanu în direct la Digi 24.
Fotbalul în prima ligă din România ar trebui să fie reluat la data de 13 iunie, iar în prima etapă după pauză avem parte de un derby: FCSB – CFR Cluj, scrie prosport.ro.
Comentariile portalului
Sincere felicitari intregii echipe operatorii,si in mod special d-lui dr.Galajda,care are la activ mai multe interventii chirurgicale de succes in Arad,oras de care,dupa cum spune, (...)
== GALCEAVA INTRE PARTIDE == LA FEL CA LA ROMSILVA -- CIOLAN CIOLAN CIOLAN -- SCARBA MI E == SE VEDE CA AM AJUNS LA NIVELUL OLTENIEI SI A BARAGANULUI -- VAI MAMA (...)
Parcă e un `pic mai bine ca în alți ani, dar ar fi bine sa încercăm să ieșim din provincialism. Sursele de inspirație sunt aproape de (...)