Care este planul B al FRF, dacă Edi Iordănesu nu dorește să continue la echipa națională
Naționala României nu mai are antrenor după încheierea parcursului la Euro 2024, iar speranțele FRF stau în convingerea lui Edi Iordănescu de a semna un nou contract. Totuși, dacă discuțiile nu se vor concretiza, președintele Răzvan Burleanu a pregătit un plan B și a contactat primul antrenor, pe Mirel Rădoi, notează adevărul.
Răzvan Burleanu speră să-l convingă pe Edi Iordănescu să rămână în continuare selecționerul echipei naționale a României, dar pregătește în paralel și o variantă de rezervă în cazul în care nu va ajunge la o înțelegere cu acesta, scrie Fanatik. Alegerea conducerii FRF este fostul selecționer Mirel Rădoi, căruia i-a propus să revină pe banca echipei naționale.
Mirel Rădoi a mai pregătit naționala în urmă cu 3 ani
În vârstă de 43 de ani, Rădoi s-a mai aflat pe banca tehnică a naționalei în perioada 26 noiembrie 2019 – 30 noiembrie 2021, dar a plecat după ce nu a reușit calificarea la Cupa Mondială din 2022. După despărțirea de ”tricolori”, el a preluat formația Universitatea Craiova, dar a plecat după doar 4 luni din cauza unor conflicte cu jucătorii. Apoi, el a mai pregătit formațiile Al Tai, Al Bataeh și Al Jazira din zona Golfului.
Președintele Răzvan Burleanu a solicitat o întâlnire în viitorul apropiat cu Rădoi pentru a discuta față în față cu acesta posibilitatea de a prelua din nou prima reprezentativă. Totuși, prima opțiune a FRF este Edi Iordănescu. Deși pe 23 iulie este programată întrunirea Comitetului Executiv, unde este așteptat să fie făcut un anunț în privința băncii tehnice a naționalei, antrenorul României de la Euro 2024 a plecat vacanță împreună cu familia. El este așteptat să revină în țară și să-i comunice lui Răzvan Burleanu decizia pe care a luat-o.
Citește și: Marius Tomescu, fostul decan al Facultății de Științe Exacte al UAV Arad, a încetat din viață


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)