joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Raliul Aradului KIA – ediția a X-a, pe ultima sută de metri

    de Special Arad | 15 mai 2018, 11:10 AM | Sport

    1

    A treia etapă a Campionatului Național de Raliuri intră pe ultima sută de metri. Etapa comună a Trofeului European de Raliuri, Raliul Aradului KIA își așteaptă concurenții în perioada 24 – 26 mai la Arad.

    Echipajele se vor bate pentru cel mai bun timp pe parcursul a peste 100 km de probe speciale, împărțite în cele două zile de concurs. Raliul Aradului KIA ajunge anul acesta la cea de-a zecea ediție, fiind atent organizat de către promotorul Mihai Leu, multiplu campion la box și campion național de raliu în 2003.

    Nouă probe speciale de macadam în jurul Aradului sunt punctul de interes pentru spectatori. Traseul a adunat și în anii trecuți numeroși spectatori și reprezentanți media, evenimentul fiind declarat printre cele mai bine organizate evenimente motorsport din România. Organizatorii au pregătit numeroase surprize atât pentru concurenți, cât și pentru publicul prezent la ediția
    aniversară.

    Programul evenimentului începe joi, 24 mai, cu o prezentare a echipajelor și o sesiune de autografe pentru fani. Probele urmează a se desfășura vineri și sâmbătă pe probele pregătite de organizatori. Ca și în anii precedenți, superspeciala din centrul Aradului va avea loc vineri, 24 mai, începând cu ora 20:00.

    Programul complet al evenimentului poate fi găsit atât pe pagina de Facebook, cât și pe website-ul evenimentului, www.raliularadului.ro.

    Evenimentul este organizat de către AMC Racing în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad și Kia Motors, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv. Sponsori principali: Omniasig, Romgaz și Bergenbier Fără Alcool.

    Hartă

    Harta Raliul Aradului X

    Program

    Program Raliul Aradului X

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Ahaaaaaaa! Deci de asta a dispărut renumitul nostru filfizon și mincinos, în perioada crizei „Gunoaielor din Arad”. Era la antrenament!
      El meritosul pilot de raliu. Nu avea timp să se ocupe de problemele urbei.

      Ar fi foarte interesant să ni se divulge suma reală pe care Primăria Arad o cheltuiește cu acest raliu.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.