După cel de-al 13-lea caz de îmbolnăvire, măsurile împotriva coronavirusului se înăspresc în România

    de Special Arad | 8 martie 2020, 2:15 PM | Coronavirus | Naţional | Sănătate

    0

    Activităţile care implică mai mult de 1.000 de persoane sunt interzise în România începând de duminică, a anunţat secretarul de stat Raed Arafat.Dacă participă mai puţin de 1.000 de persoane, decizia interzicerii unei astfel de activităţi va fi luată la nivel local. Măsura este valabilă până la 31 martie şi poate fi prelungită. Arafat a mai precizat că au fost stabilite şi criteriile pe baza cărora poate fi decisă suspendarea cursurilor, ca urmare a cazurilor de coronavirus.

    Stagiile practice în spitale pentru studenţii la Medicină au fost sistate până la 31 martie.

    Raed Arafat a subliniat că românii carantinaţi în alte ţări nu vor mai sta în izolare în cazul în care vin acasă, dacă au certificat medical că nu sunt infectaţi.

    Acesta a atras atenţia că nu se eliberează certificate medicale pentru cei care nu au coronavirus. “Unităţile sanitare nu testează persoanele sănătoase”, a spus Arafat.

    Totodată, cei aflaţi în carantină şi care vor să plece în străinătate nu pot părăsi domiciliul, a adăugat el.

    Şcolile în care va fi depistat cel puţin un caz de coronavirus vor fi închise, conform unei proceduri adoptate de autorităţi, a mai spus Arafat.

    De asemenea, șeful DSU a reamintit recomandările privind evitarea călătoriilor efectuate de către cetăţenii aflaţi în România către zonele afectate de virus – dar şi cele ale românilor din zonele afectate către România, arătând că aceştia din urmă i-ar putea pune în pericol de infectare pe cei dragi.

    “Continuăm şi insistăm pe recomandarea ca cetăţenii români să evite călătoria în zonele afectate. Cei aflaţi în zonele afectate să evite călătoria către România. Recomandăm evitarea şi limitarea deplasărilor din zonele afectate către ţară”, a afirmat Arafat într-o conferinţă de presă la sediul MAI.

    El a spus că aceasta este o situaţie temporară.

    Arafat a reiterat că un cetăţean român care vine din zonele afectate va intra în carantină sau izolare.

    Secretarul de stat a atenţionat asupra faptului că este de domeniul ‘penal’ ca o persoană care vine în România să ascundă că a călătorit dintr-o ţară afectată de coronavirus, încălcând astfel legea şi îmbolnăvind şi alte persoane.

    El a mai amintit că cei care au încălcat regula au primit amenzi până la 20.000 de lei.

    Citește mai mult pe stirileprotv.ro

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.