Psihoza Messi





Am mai scris, mai mult printre rânduri, despre impactul colosal al trecerii lui Lionel Messi la Inter Miami.
De atunci fenomenul este într-o expansiune continuă, fotbalul, mai precis soccer-ul american, find efectiv dat cu fundul în sus, Messi devenind eroul care lipsește atât de mult mentalității americane. Și nu numai.
Ajunge să vă spunem că tricourile cu Messi nu mai pot fi găsite, firma anunțând că nu poate face față cererii, următoarele tricouri roz cu numărul 10 și cu numele lui Messi putând fi accesibile cândva prin octombrie.
Se poate afirma că dacă trecerea lui Pele în fotbalul jucat în SUA (soccer) a inventat de fapt acest joc pentru americani, Messi are toate șansele să aducă soccerul în rândul marilor puteri fotbalistice.
Ultima lovitură, dincolo de anunțul șefului de la Apple, privind impactul lui Leo, s-a produs cu ocazia vânzării biletelor online pentru semifinala cupei cu Union Philadelphia, meci care se va juca miercuri pe stadionul de 20 000 de locuri al echipei din Philadelphia. Biletele puse în vânzare online au fost scumpite de zece ori – de la 35$ la 350$– și cu toate acestea au fost epuizate în mai puțin de zece minute.
Desigur, veți spune și vom spune și noi, în America totul este despre bani, chiar dacă Leo nu a ales miliardele din fotbalul arab. Cu toate acestea, aici este vorba și de altceva, de adevărata valoare. Acea valoare care, în cele din urmă, iese ca untdelemnul la suprafață și rezistă tuturor comparațiilor.
Nu este, așadar, de mirare deloc că omul zilelor noastre pierdut în imensitatea fără valori sigure și clare pe care le oferă realitatea digitală și propaganda de orice fel, devine dintr-o dată febril și activ atunci când sesizează valoarea adevărată.
Nu este atât de simplu, fenomenul – cu atât mai mult aici la Arad, unde avem la fel o psihoză legată de fotbal, opusă corupției politice și spirituale – necesită analiză îndelungată și profundă, însă ceea ce se poate vedea și înțelege de pe acum: Messi nu mai este un simplu fotbalist, chiar și genial, ci un simbol care se opune lumii superficiale, fără valori clare și evidente, în general corupției și imposturii, trăsături determinante ale lumii în care trăim și din care omul simplu caută și el ieșirea pe unde poate…
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)