Greu s-o scoatem la capăt cu prostia. E prea generalizată și diversificată ca să îndrăznim să visăm că am putea câștiga bătălia cu ea. Nu-i deloc ușor. Prostia-i un adversar puternic și cu multă experiență în astfel de bătălii – precis știți vorba din bătrâni: nu te pune cu prostu’, că te aduce la nivelul lui și te bate cu experiența. Decât să ne luptăm cu prostia – mereu nemulțumită cu condiția de adversar și vrea să fie dușman, că așa se motivează mai ușor – mai bine citim ce-a scris Andrei Pleșu sau, ca să ne binedispunem pe deplin, să ascultăm delicioasele-i conferințe pe tema prostiei.

Altceva nu putem face decât să citim sau să ascultăm și să ne simțim bine. Nici vorbă să putem scrie pe aceeași temă, pentru că riscăm să ne facem de râs. Nu-i ușor să scrii despre prostie, după ce acest subiect a fost analizat de Andrei Pleșu – sau despre ticăloșie, pentru că și pe asta a analizat-o. Aș spune chiar că ar fi un act de inconștiență sau, hai să recunoaștem, de prostie.

(sursa: d23.com)

Ar fi ca o încercare de a face „Albă ca Zăpada” – desen animat sau spectacol de teatru pentru copii – după capodopera lui Walt Disney. Sau cine ar avea curaj să încerce un nou zâmbet care să-l concureze pe al Giocondei? Sigur, în cei peste 500 de ani trecuți de când Leonardo da Vinci ne-a lăsat această pictură s-au mai schimbat standardele de frumusețe feminină, dar zâmbetul a rămas la același standard.

Ce ar putea aduce în plus curajosul – în plus, dar neapărat mai bun – decât au făcut Walt Disney sau Leonardo da Vinci? De aici ar trebui pornit la drum, înainte de scenariu, de ales actorii, scenograful și așa mai departe, de la răspunsul la problema „plusvalorii”.  Poți aduce plusvaloare față de capodoperele altor artiști? Apucă-te de lucru. Nu poți? Fă altceva.

Să revenim, totuși, la prezentarea asocierii prostie – ticăloșie (nu analiză, Doamne ferește, doar prezentare). Cum spuneam, asocierea este milenară. Istorii neconfirmate spun că societatea dacică era, în esență, formată din daci fermieri – unii cultivau pământul cu varză și viță de vie, alții creșteau viezuri (multe cuvinte lipseau din vocabularul dacilor care astfel nu știau să cultive grâu, kiwi sau fenicul, nici să crească vaci, porci ori creveți și vongole).

Altă categorie de daci era formată din cei care nu se pricepeau nici la cultivarea pământului, nici la creșterea animalelor, așa că au ajuns fie politicieni, fie preoți de-ai lui Deceneu.

În fine, mai exista o categorie de daci pacifiști – „noi vrem pace, nu ajutați Ucrainedava” – care așteptau prima venire a lui Călineu. Ăsta era tot un fel de preot ca Deceneu, dar mai umblat prin lume și cu buletin de Viendava și avea abonament la Netflix de unde învăța replici din filme.

Ei bine, se știe sigur că daci pacifiști nu aveau wifi, nici facebook sau tiktok, așa că se certau între ei pentru vin – ce să facă în timp ce-l așteptau pe Călineu?

Până a dat Burebista peste ei și s-a supărat tare de tot. Au explicat și ei cum au putut. Cu limba împleticită după atâta vin, au vrut să spună ceva despre o nenorocire (ticălă) că unul s-a înecat cu un os de viezure… Treaz ca lumânaera, Burebista n-a înțeles decât ticălă, os. Și ticălos a rămas până azi numele celui care bea vin și se hrănește cu carne de viezure…

Oricum, după incident, Burebista – care, de altfel, era un om foarte vesel, complet chel și cu o singură sprânceană în jurul capului – a luat singura măsură pe care nu a putut-o anula CCD (Curtea Constituțională a Daciei): a dat foc la vii. Nu la dacii vii, ci la culturile de viță de vie din care se făcea minunatul vin dacic (sursele pomenite nu spun nimic despre viezuri, în schimb se știe că varza n-a avut de suferit).

Cam asta este povestea asociației dintre prostia dacilor și ticălășie.

Și, dacă rămânea la acest nivel, ar fi fost minunat. Fără vin, fără facebook sau tiktok nu mai apărea nici Călineu și, evident, nici „pacifiștii” n-ar mai fi apărut. Poate așa, prostia ar fi însemnat doar fermier harnic, nu om nepriceput, prostănac, tont, fără valoare, dăunător sau, pe alocuri, funcționar de rang mare, numit în funcție.

Și, poate, ticăloșia ar fi însemnat doar om care bea mult sau vasluian fără brișcă (cel cu brișcă se numește moroșan și este imun la vin, apă și alte răcoritoare sub 50°). Așa însă, înseamnă josnicie, nemernicie, mârșăvie, politician reales, vietate cu 5,6,7 mandate.

Serios vorbind, problema adevărată la noi nu este prostia, ci societatea care o validează. Andrei Pleșu observa că prostia devine cu adevărat periculoasă abia atunci când capătă convingeri. Cu voia domniilor voastre aș adăuga: și buget. Așa se împlinește asocierea, pentru că prostia cu buget devine ticăloșie – vă rog să nu spuneți că n-ați înțeles ca să mă obligați să vă fac o listă cu primari, președinți, parlamentari și alte categorii de daci aleși ori numiți.

Trebuie să facem o precizare absolut necesară, pentru a așeza lucrurile în starea lor corectă: prostia nu ține de forma de proprietate, ci de structura mentală. Și nici ticăloșia.

Statul doar le face mai vizibile prin decizie publică, semnătură sau ștampilă. Mediul privat face prostia mai eficientă și ticăloșia mai discretă. La stat, prostia și ticăloșia sunt mai lente și se apără cu legea. În privat sunt mai agile și au competențe reale în Excel.

Totuși, dacă la stat ticăloșia este super perfecționată, prostia pură, standardizată este atinsă de fixismul corporatist. Respectarea oarbă a procedurilor, chiar când realitatea urlă contrariul sau obediență față de „model” sunt fixații care pot suspenda inteligența pe motiv de conformitate.

Spuneam că ticăloșia este mult mai periculoasă decât prostia. Prostia face zgomot ca să-l știe toată lumea. Prostia se vede, se bâlbâie, se contrazice și, uneori, minte. Are pauze de luciditate când mai face rondure și nu dă înapoi oricât de penibil este.

Ticăloșia în schimb lucrează în liniște și știe foarte bine ce face. Înțelege perfect consecințele, le analizează, le acceptă și merge mai departe. Spre deosebire de prost, ticălosul minte conștient și cu scop, calculat.

Ticăloșia este mai periculoasă decât prostia pentru că este mai coerentă și disciplinată. Nu pentru că ar fi mai violentă, ci pentru că este mai disciplinată și are un scop precis. Putem supraviețui prostiei dar nu și degradării lente  la care lucrează calculate, strategic, generații de ticăloși.

Dacă am fi înainte de alegeri v-aș ruga să nu mai votați emoțional, ci rațional. Până atunci însă mai este, așa că vă rog doar să aveți răbdare și să ascultați ce zice mai jos Andrei Pleșu despre prostie.