Pornesc de la reacțiile – din fericire în minoritate – apărute la articolul nostru  în care am semnalat apariția unor afișe antimigrație prin Arad.

Majoritatea acestor comentarii s-au întâmplat pe FB, acolo unde totu-i posibil și permis, cel puțin până când oamenii lui Zuckerberg (Munte de Zahăr) nu îți închid contul.

Nivelul comentariilor cam spune totul: repetarea unor clișee arhicunoscute și confecționate în laboratoarele obscure ale manipulărilor de fel și chip în totală contradicție cu experiența personală a unui arădean oarecare, să zicem, cel care vede imigranți doar la televizor și la știri, fiind pe de altă parte foarte mândru de serviciul de urgență înființat și condus pe la noi de un arab, integrat la cele mai înalte cote în societatea românească.

De altfel, arădeanul adevărat nu a avut niciodată și nu are nici acum treabă cu străinul, dimpotrivă, acesta a reprezentat și reprezintă pentru el nu o amenințare, ci o oportunitate, având în vedere că încă din anii comunismului orașul era un paradis al italienilor care veneau pe aici, cu binecuvântarea tacită a băieților cu ochi albaștri, să se distreze pe bani puțini, fiind încântați mai ales de prețurile și calitatea serviciilor erotice.

Dar nu numai!

Bișnița în forma ei primitivă, adică schimbul monetar, din nou, sub controlul atent al băieților care încasau o parte din câștig, se făcea cu aceștia, cu sârbii, cu nemții care mai veneau la rude, cu ungurii, mai ales în anii optzeci, fără să mai vorbim de puzderia de studenți arabi pe la universitățile – mult mai puține și mult mai ușor de controlat ca și acum -, României care înainta și pe atunci spre cele mai înalte culmi ale progresului și civilizației.

Să crezi acum, chiar dacă n-ai fost la universitățile acelea, că înapoierea țării, corupția care devorează tocmai acele valori care ar putea garanta viitorul întregii societăți, se explică prin refugiații care, în drumul lor spre țările bogate din vest, mai trec și pe la noi, ei, pentru a crede asta chiar trebuie să fii tare limitat și încuiat.

Să nu vezi că cei care reprezintă pericolul cel mare pentru viitorul tău și al copiilor tăi sunt tocmai cei care au pretenția că te conduc înseamnă pe undeva că ei tocmai pe asta se bazează: pe minciuna lor și pe prostia ta.

Dacă nu ești în stare să realizezi că România furnizează cea mai mare emigrație economică Occidentului, peste patru milioane de români fiind de facto refugiați economici în Anglia, Franța, Germania, Spania si Italia, ca să vorbim doar de cele mai mari, atunci nu te mira că guvernanții te iau de prost și te amețesc cu tot felul de minciuni, una mai gogonată ca alta.

Nu te mira atunci că un condamnat cu acte în regulă te conduce, iar tu, pe deasupra, îl idolatrizezi, îl consideri un patriot și mare om politic, nici prin cap nu ți-ar trece că un astfel de om n-ar avea voie să conducă nici măcar o gogoșărie ambulantă.

Nu te mira că ești încântat de frumusețile patriei, postând și „lăicuind”a ena oară imaginea unui hotel de lux din Montreal crezând că este Castelul Negru din județul Bacău – este aproape un simbol al prostiei neaoșe care se manifestă pe FB, imaginea revenind de cel puțin un an, având deja milioane de like-uri și zeci de mii de distribuiri – în timp ce aproape un sfert dintre români nu apucă să vadă frumusețile pe care tu le postezi, muncind din brânci pentru cei rămași acasă.

Și uite așa, tiptil-tiptil, ca să nu creăm panică, ajungem în cele din urmă și la ce se întâmplă mai nou în vârf, acolo unde minciuna și prostia își dau mâna de o vreme, precum doi amici buni de când îi lumea, rânjind satisfăcute de rezultatele obținute în amețirea poporului.

Sunt satisfăcute pentru că nimeni nu mai știe nimic, nimeni nu mai înțelege nimic, dar, și asta este consecința pe care se bazează, toți aruncă vina pe ceilalți. Prostimea de jos pe imigranți, pe UE, cei mai proști chiar și pe unguri, iar cei de sus pe adversarii lor politici, nu contează care, numai să nu trebuiască să împartă prada și cu ei.

Și uite așa, economia intră încet în colaps, benzina își dublează prețul între două plinuri, salariile nu reușesc să acopere nici măcar jumătate din inflație, pensiile – nu cele speciale, atenție! – se scot cu forcepsul din bugetul din ce în ce mai subțire, școala pregătește doctori analfabeți, în sistemul sanitar intri bolnav și ieși pe moarte, autostrăzile se huluie noaptea cât au crescut ziua, dar tu te simți bine seara în fața televizorului sau a altor ecrane urmărind frumusețile patriei aduse din Canada.

Iar acele ecrane te asigură că nu există nimic mai important în țara asta decât evenimentul non-eveniment al trecerii lui Tudorel peste moțiunea de cenzură, chiar dacă politicianul cel mai lipsit de personalitate și cuvânt de după Ceaușescu, iubărețul Tăriceanu, se gândește din nou să schimbe motocicleta și să fandeze elegant spre viitor, având în vedere că viitorul trebuie să fie ca și prezentul și trecutul, adică neapărat cu el la guvernare, iar Dragnea și ai lui încep să facă ca motorul de tractor în lungile dimineți de iarnă, pornesc greu, hârâind din ce în ce mai urât, doar Hunor mai votează de parcă n-ar mai înțelege din nou românește, susținând, pe de o parte perfect corect, că nu este nicio diferență între Dragnea și guvernul lui de fete săltărețe și un viitor guvern Orban, cu Tăriceanu tot pe acolo, nu de alta, dar dacă sunt fete săltărețe, trebuie să fie și Tări prin preajmă.

Nemaivorbind de faptul aproape sublim ca și Ungaria și România să fie guvernată de Orban…