Proprietarii a încă 70 de clădiri, majoritatea aflate în centrul Aradului, vor plăti impozitul cu până la 500% mai mult

    de Raluca Medeleanu | 16 decembrie 2019, 11:38 AM | Administraţie | Topic special

    4

    Pornită în urmă cu doi ani, decizia Primăriei de a „pedepsi” proprietarii care nu își îngrijesc clădirile, mai precis fațadele, prin mărirea impozitului în funcție de degradare, pare deocamdată singura măsură menită să genereze schimbarea – ce-i drept, mică- la „față” a Aradului. De atunci, am putut observa schele pe mai multe clădiri, unele dintre ele fiind la ora actuală gata renovate, arătând așa cum ar trebui.

    Dat fiind faptul că mult promisul Regulament care va aduce sprijin financiar din bugetul local pentru cei care urmează să își reabiliteze fațadele clădirilor, despre care a vorbit primarul Călin Bibarț în urmă cu o lună, încă nu a fost nici măcar finalizat, această măsură de supraimpozitare este, în continuare, singurul „as în mâneca” municipalității, prin intermediul căreia locatarii pot fi mobilizați să treacă la treabă.

    Astfel, iată că pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Municipal de luni, 16 decembrie, apar nu mai puțin de 70 de imobile, majoritatea situate în centrul istoric, care vor fi supuse măririi de impozit (Bvd. Revoluției, str. Octavian Goga, str. Vasile Goldiș, str.Gh. Barițiu, str. Desseanu etc ). Unele, mai puțin deteriorate, figurează cu majorări de 100% sau 200%, altele, aflate într-un avansat grad de degradare, având o majorare de 400% sau 500%.

    Amintim, pe această cale, că Primăria Arad solicită proprietarilor care doresc să scape de supraimpozitare să depună o cerere de scutire de la plata impozitului, la Direcţia Venituri din cadrul Primăriei Municipiului Arad, până cel târziu la data de 31 decembrie, în care să figureze procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.

    Cererea va fi însoţită de:
    – copie buletin/ carte de identitate a solicitantului;
    – extras CF actualizat al imobilului;
    – nota tehnică de constatare, încheiată în condiţiile legii;
    – autorizaţia de construire sau avizul tehnic prealabil al arhitectului-şef al municipiului Arad, după caz;
    – procesul – verbal de recepţie la terminarea lucrărilor din care să rezulte că s-au realizat lucrările consemnate în nota tehnică de constatare.

    Citește și “Primăria s-a răzgândit subit: a „descoperit” că are cadru legal pentru a sprijini financiar proprietarii clădirilor istorice

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.