Proiectil exploziv găsit pe un șantier lângă Dedeman





În urma unui apel la 112 care anunța găsirea unui element de muniție, descoperit în urma efectuării unor lucrări inginerești, echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad s-a deplasat astăzi, 28 noiembrie 2023, în jurul orei 12:00, pe Calea Aurel Vlaicu din municipiul Arad, pe un șantier din apropierea magazinului Dedeman.
Ajunsă la fața locului, echipa a constat că este vorba de un proiectil exploziv având calibrul de 100 mm și s-a acționat pentru asanarea zonei, ridicarea, transportarea și depozitare proiectilului în condiții de siguranță.
Pirotehniștii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al Județului Arad recomandă cetățenilor ca în cazul descoperirii de muniții neexplodate:
– să anunțe de urgență la numărul de urgenţă 112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente;
– să nu atingă aceste elemente;
– să nu le lovească sau să le miște din locul în care au fost găsite;
– să nu încerce să demonteze componentele muniției, să le ridice, transporte sau depoziteze în locuințe, la locul de muncă ori în depozitele de fier vechi, pentru valorificarea ca deșeuri metalice;
– să nu aprindă focul deschis în apropierea munițiilor descoperite neexplodate;
– să nu folosească munițiile descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente.
Comentariile portalului
== POCNITORILE -- DISTRACTZIA PROSTILOR SI A SARACILOR == CEA MAI IEFTINA DISTRATZIE == MANIFERE ==
== MAHALAUA EUROPEANA PLINA CU GHIAURI PUSIFICATZI == SCARBA MI E
Sa jignești îți place. Atât poți, asta faci. Vezi că o zi are 24 de ore și începe la miezul nopții 🤣