Proiectele viitoarelor blocuri de pe Voinicilor, Cehov și Augustin Doinaș, respinse în CLM și trimise la reanalizat

    de Raluca Medeleanu | 17 decembrie 2021, 1:30 PM | Administraţie

    1

    Consilierii locali au cerut în ședința CLM de vineri refacerea documentației de urbanism în cazul a trei proiecte de hotărâre ce prevăd construirea unor locuințe colective în municipiu, astfel că proiectele au fost retrase de pe ordinea de zi pentru reexaminare. Vorbim de Planuri Urbanistice Zonale pentru construirea unui bloc de locuințe pe strada Voinicilor (Micălaca), pentru construirea mai multor blocuri de locuințe și cu spații comerciale pe strada Cehov (Grădiște), respectiv pentru construirea unui bloc cu spații comerciale pe Bulevardul Ștefan Augustin Doinaș.

    În ceea ce privește proiectul imobiliar de pe Voinicilor, trebuie menționat că acesta a fost respins și într-o ședință anterioară, în toamnă, când consilierii au adus mai multe solicitări, dintre care unele au fost remediate în actuala formă supusă vineri din nou la vot. Totuși, nici de această dată nu a împlinit toate condițiile solicitate, astfel că au fost supuse la vot noi amendamente.
    Mai întâi au fost supuse la vot cele aduse de grupul USR-PLUS care cereau reducerea regimului de înălțime de la 4 etaje, la maxim 2 etaje plus mansardă, solicitare care însă nu a adunat numărul necesar de voturi. Un al doilea amendament a fost depus de PSD care se referea la circulație, cerând ca accesul să se realizeze direct de pe aleea carosabilă și să aibă o lățime minimă de 7,5 m, pentru a putea oferi posibilitatea mașinilor să aibă două sensuri de mers și pentru a facilita accesul autospecialelor de intervenție. Pe de altă parte, Levente Bognar, de la UDMR, a solicitat parcare subterană, o condiție pe care intenționează să o impună la toate viitoarele proiecte de blocuri noi din municipiu (amendament care a obținut însă doar 9 voturi). Dat fiind faptul că amendamentul PSD a fost votat în unanimitate, proiectul a fost trimis pe această cale la reanalizat și va fi din nou adus în atenția consilierilor când va avea forma reactualizată.

    Cel de-al doilea proiect retras de pe ordinea de zi tot din cauza necesității unei reexaminări a documentelor de urbanism este cel planificat pe Bulevardul Ștefan Augustin Doinaș. Acesta nu a ridicat atâtea probleme, însă totuși au fost aduse amendamente referitoare la spațiul verde, cerându-se zone verzi de minim 16,5%, respectiv la zona parcărilor, unde raportul dintre arborii plantați și parcări, care se cere să fie de 1 la 4 (amendamentul a fost adus de PSD și a trecut de vot cu 14 voturi pentru și 9 abțineri). Și USRL PLUS a ținut să aducă un amendament (care însă nu a adunat suficiente voturi), consilierul Dorian Curcanu ținând să specifice că „nu este un proiect rău, dacă nici acolo nu putem face blocuri, nu văd altundeva unde…”. Cerințele însă au avut de a face cu distanța platformei de gunoi, căci legea cere să se situeze la o distanță de 10 m de ferestre. De asemenea, au cerut lățime mai mare a accesului, însă despre această solicitare consilierul PSD Cosmin Buruc a dorit să aducă lămuriri, explicând că cei circa 3 metri prevăzuți în document sunt referitori la doar o bandă, calea de acces având două benzi, astfel că distanța e în regulă.

    Despre cel de-al treilea proiect imobiliar în discuție, cel de pe strada Cehov, amintim că a provocat o reacție negativă în rândul locuitorilor din zonă, care au chiar trimis o scrisoare deschisă presei, publicată și de Special Arad în vară, în care un număr de 83 de persoane rugau renunțarea la regimul de înălțime propus în document și reducerea lui la un regim de înălțime care să fie în armonie cu construcțiile existente în zonă. În ședința de vineri, 17 decembrie, un reprezentant al acestor semnatari a venit în fața consilierilor și le-a adresat din nou această solicitare.

    „Nu ne împotrivim construcției blocurilor, ci dorim să fie mai aproape de regimul de înălțime existent. Decizia dumneavoastră va avea puternic impact asupra vieților noastre, dar și asupra voturilor pe care oamenii vi le vor acorda în viitor”, a spus acesta. Cei 83 de semnatari ai scrisorii deschise au cerut ca toate blocurile din proiect să aibă aceeași înălțime, anume 2 etaje. Amendamentul USR PLUS a presupus ca primele 2 blocuri să aibă 2 etaje, iar celelalte 2 blocuri să aibă 3 etaje, însă amendamentul adus de PNL și PSD, cel care a trecut de vot, a presupus ca primul bloc din ansamblu să aibă 2 etaje, iar restul să aibă 4 etaje. Consilierul Florin Mariș de la PNL a mai adus în atenție și problema căilor de acces, pentru care s-a cerut pe această cale modificări, iar Florin Stana de la USR PLUS a atras atenția pe această cale că viitorul complex rezidențial va genera atât probleme de trafic, cât și de canalizare în zonă.

    Astfel, toate cele trei Planuri Urbanistice Zonale menționate au fost trimise la reexaminare, în vederea refacerii documentației de urbanism. Iar dacă tot vorbim de aspectul orașului, tot în cadrul aceleași ședințe CLM, consilierii locali au supus la vot 38 de proiecte de hotărâre care prevăd mărirea impozitului pe clădire la imobile din zona protejată a Aradului, aflate în diferite grade de degradare. Majorarea impozitului (practic o mustrare a asociațiilor de proprietari pentru aspectul clădirilor) va fi pusă în aplicare de anul viitor și va fi de 100% sau în unele cazuri chiar de 400% și 500%. Toate aceste situații au primit același număr de voturi: 16 voturi pentru (din partea consilierilor PNL, PSD, PMP, respectiv UDMR) și 7 abțineri (din partea consilierilor USR PLUS).

     

    Citește și: 

    •Proprietarii a încă 38 de imobile din Arad vor fi supraimpozitați din cauza degradării accentuate a clădirilor – Special Arad 

    •Refuză un bloc unui dezvoltator imobiliar. A fost respinsă construirea unui imobil pe strada Voinicilor – Special Arad 

    •Controversatul proiect al Inteco, cu blocuri de peste 5 etaje în Grădiște, pus la transparență – Special Arad 

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Daca nici acolo nu putem face blocuri, atunci unde? Fa blocuri la tine acasa, nu la mine! Nu crezi ca sunt destule blocuri pe Doinas si prea putin spatiu verde? Cine va inghiti zgomotul si mizeria creata cat timp se va construi blocul ala? Noi, nu? Intre blocurile noastre sa stii ca este un pic de loc, nu vrei sa faci un bloc si aici?

      --1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.