Profesorii din Ungaria protestează faţă de noua programă şcolară despre care afirmă că promovează ideologia naţionalistă
O asociaţie a profesorilor din Ungaria a protestat marţi faţă de adoptarea unei noi programe şcolare despre care afirmă că a fost concepută de partidul premierului Viktor Orban (Fidesz) în aşa fel încât să promoveze agenda naţionalistă a acestuia şi să limiteze libertatea academică, scrie Agerpres.
Ministrul ungar al resurselor umane, Miklos Kasler, a anunţat vineri finalizarea programei şcolare revizuite (National Fundamental Curriculum – NAT), în care se vor regăsi cele mai eficiente practici internaţionale alături de valorile şi tradiţiile Ungariei, potrivit agenţiei MTI.
Noua programă cuprinde informaţii despre construirea unei „vieţi de familie armonioase”, iar obiectivul este ca, la orizontul anului 2030, tinerii unguri să fie printre cei mai buni din lume datorită unui sistem de educaţie publică ce încorporează valorile europene şi metodele educaţionale moderne, a mai spus ministrul. El a mai precizat că ştiinţele umaniste au fost revizuite în conţinut şi structură şi vor cuprinde instrumente noi care să evidenţieze identitatea naţională.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)