Procurorii DIICOT și ofițerii de la BCCO Arad au reținut un tânăr din Curtici care ținea ascunse 1,3 kilograme de cannabis
Comunicat. La data 13 decembrie 2018, procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Arad împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza localităţii Curtici, la locuința unui suspect, în vârstă de 35 de ani, ocazie cu care a fost găsită şi ridicată cantitatea de 1,3 kilograme de cannabis, cântare și alte obiecte pe care persoana în cauză le-ar fi folosit pentru comercializarea drogurilor.
La data de 13.12.2018 procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Arad au dispus reţinerea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată iar la data de 14.12.2018, Tribunalul Arad a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)