Primarul din Nădlac și nădlăcanii au ajuns la capătul puterilor. Oamenii disperați că ar putea fi infectați cu coronavirus strigă după ajutor





Primarul din Nădlac a ajuns la capătul puterilor și împins de la spate de nădlăcani, a făcut un anunț pe facebook în care își roagă concetățenii să pozeze persoanele care trec vama pe jos și tranzitează localitatea nefiind escortați. Acesta acuză autoritățile că i-a ignorat toate demersurile pe care acesta spune că le-a făcut în privința persoanelor care se află în tranzit în localitate și care, spune el, prezintă un risc în contextul pandemiei care a cuprins și țara noastră.
Demersul primarului Ioan Radu Mărginean arată starea de disperare în care se află unul din cele mai importante zone de frontieră din țara noastră. Oamenii de acolo sunt panicați că sunt expuși unor posibile infectări cu coronavirus și asta datorită modului de procesare a oamenilor care intră prin vamă. Dacă anumite coborâri de pe autostrada A1 au fost închise de ieri pentru a se asigura convoaiele care îi duc pe oameni la domiciliile de reședință, ne punem întrebarea cum sunt acești oameni duși la domicilii dacă aceștia tranzitează pe jos localitatea până la gară? Cum sunt aceștia monitorizați, controlați și nu în ultimul rând îngrijiți?
Pe acești oameni nu îi escortează nimeni și , potrivit martorilor oculari de acolo „Aceștia nu sunt escortați și sunt lăsați să meargă la gară, după care ajunși în gara din arad o iau către casele lor, cu trenul. Oamenii ăștia pot fi infectați și pot infecta sute, dacă nu mii de oameni pe traseul ăsta al lor. În Nădlac umblă nestingheriți pe la magazine la exchange-uri, la patiserie. Dorm prin parcuri vai de noi… . S-au făcut zeci de sesizări, inclusiv primarul știe și a postat asta. Spune că nu sunt soluții și că sunt depășiți de situație și nu au personal. S-a discutat inclusiv în ședința comitetului de situații de urgență al orașului acest subiect însă treburile nu s-au schimbat deloc.”
Problema localnicilor pare fi departe de a fi rezolvată, iar asta o spune tocmai primarul Mărginean în postarea sa de pe facebook: „Având în vedere faptul că situația persoanelor care tranzitează pe jos vama Nădlac și trec pe DN7 prin oraș devine foarte periculoasă pentru noi toți, vă rog să îmi trimiteți poze dacă vedeți aceste persoane circulând pe DN 7, prin oraș sau oprindu-se la magazine. Deși am făcut demersuri către organele competente ca să rezolve această situație, se pare că nu se ia deloc în serios gravitatea problemei și a riscului la care suntem expuși permanent zi de zi. Pozele vor fi astfel o dovadă concretă a ceea ce se întâmplă tot mai des pe raza orașului”.
Pe lângă problemele semnalate mai sus, trebuie să întoarcem problema și pe partea cealaltă: de oamenii care e clar că nu au un mijloc de tarnsport personal cine se ocupă? De ce sunt lăsați „să se descurce?”. De ce starea de urgență nu prevede în mod clar ceea ce se întâmplă cu acești oameni, ajungându-se la asemenea situații în care au ajuns să fie stigmatizați, doar pentru că sunt văzuți trecând granița înapoi în țara de baștină?
Dacă la Arad, oamenii fără adăpost sunt îngrijiți de un patron italian, ne întrebăm statul cu ce s-a pregătit în îngrijirea celor veniți de-afară?
„În colaborare cu Primăria Municipiului Arad și cu Poliția Locală Arad am început azi montarea primelor structuri pe Calea 6 Vânători. Aici oamenii fără adăpost din Arad vor primi cazare și hrană și vor sta sub pază pentru a respecta carantina impusă de autorități cu scopul opririi răspândirii acestui virus.
Sergio Valsania, administrator Artex Building S.R.L”
Așa cum a menționat și primarul din Nădlac, demersurile făcute de către el au rămas fără răspuns, iar Paul Sidor, persoana cu care am luat legătura acolo, ne-a confirmat același lucru. Autoritățile spun că nu au ce să facă deoarece lucrează la capacități maxime și că nu mai au personal.
Să nu uităm totuși că este o localitate de graniță, iar Aradul un oraș de tranzit, iar tot ceea ce se petrece acum este în contextul în care la o vamă tot din vestul țării, mai exact la Naidăș, un angajat al Poliției de Frontieră a fost depistat pozitiv cu coronavirus. În urma confirmării infectării cu coronavirus, trei poliţişti de frontieră şi doi lucrători civili se află în autoizolare. Oamenii sunt disperați și nu știu către cine să se mai întoarcă, dat fiind faptul că și edilul se declară învins de situația creată la punctul vamal Nădlac.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)