Prima victorie, bifată de Simona Halep în Fed Cup
Simona Halep, locul 2 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 6-1, pe Kristina Mladenovic, numărul 66 mondial, în primul meci al întâlnirii de Fed Cup dintre Franţa şi România. Meciul Simonei Halep va fi urmat de confruntarea dintre Mihaela Buzărnescu și Caroline Garcia.
Într-o atmosferă gălăgioasă, incendiară pe alocuri, în Kindarena din Rouen, „populată” de mulţi români, care au dat tonul scandărilor şi de multe ori i-au acoperit pe mult mai numeroşii suporteri ai gazdelor, cele două jocuătoare au oferit un frumos spectacol. O confruntare între forţa Kristinei Mladenovic şi jocul generos în efort al Simonei Halep, între putere şi mobilitate, între lovitura năpraznică de dreapta a franţuzoaicei şi reverul eficient al româncei. Mladenovic poate produce un tenis entuziasmant, dar pe care nu-l susţine prin constanţă. Are căderi după câte o minge extraordinară sau după o serie de puncte reuşite, iar dacă adversara nu îşi pierde cumpătul în momentele bune ale sportivei franceze şi îi pune mingea înapoi în teren, îi creează acesteia mari probleme.
sursa: digi24


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)