marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    O fostă câștigătoare a Trofeului „Ilie Năstase” de la Arad o înlocuiește pe Simona Halep în lotul pentru FedCup

    de Dan Lazăr | 10 aprilie 2021, 9:03 PM | Sport | Știri Arad

    0

    „Din păcate, Simona Halep nu mai poate juca pentru România în întâlnirea cu Italia, nerefăcându-se la timp după accidentarea la umăr. Simona nu s-a putut antrena deloc în ultima perioadă, așa că nu putea veni la echipă nepregătită. Pentru partida programată la Sala Polivalentă, din Cluj-Napoca, din 16 și 17 Aprilie 2021, din Play-off-ul Grupei Mondiale a Billie Jean King Cup, Căpitanul Monica Niculescu a convocat-o pe Elena Gabriela Ruse”, a anunțat federația de tenis.

    Elena Gabriela Ruse a câştigat, în 2017, turneul ITF de la Arad, dotat cu premii în valoare totală de 15.000 de dolari. Ruse a învins-o, în finală, cu scorul de 6-4, 6-1, după o oră şi 30 de minute, pe Nina Potocnik (Slovenia).

    Cu doi ani înainte, tot pe zgura de la Activ Club, Ruse se impunea în proba de dublu a Trofeului „Ilie Năstase”, alături de Jaqueline Cristian.

    Patricia Maria Ţig (63 WTA), Irina Bara (132 WTA) – și ea o fostă câștigătoare, la dublu, la ITF Arad – , Mihaela Buzărnescu (136 WTA) şi Monica Niculescu (174 WTA la simplu şi 55 WTA la dublu) sunt celelalte jucătoare care vor reprezenta România.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.