„Libertatea” e un termen vag și, drept urmare, destul de vast, o temă ce poate fi abordată în multe feluri, din perspective diferite. Uneori, radical diferite. Nu poate fi însă ocolit nici ceea ce spunea filosoful britanic John Stuart Mill: „Libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea celuilalt!” – un mod just de abordare, pe care, joi seara, la Cinema Arta, l-a evidențiat și Corina Șuteu, președintele festivalului de film documentar fARAD, în deschiderea celei de-a VIII-a ediții, care se concentrează tocmai pe tema libertății. Pe de altă parte, deși festivalul în sine este constrâns, într-o oarecare măsură, chiar în limitele a ceea ce numim „noul normal”, libertatea îngrădită în pandemie e o temă pentru altădată, probabil pentru o ediție viitoare fARAD, a spus directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov. Despre ce a fost vorba, atunci, în prima seară a festivalului din acest an?

FARAD8 a început cu un documentar despre libertatea pe care noi, românii, o știm și o trăim astăzi, începută odată cu Revoluția din ’89, la Timișoara. Primul film proiectat în cadrul festivalului, „Swamp City”, aduce însă în discuție o altfel de revoluție, o altfel de deschidere spre occident, o libertate de exprimare înțeleasă și exploatată prin muzică… de „huligani”, de „derbedei”.

Documentarul realizat de Bogdan Puslenghea și Ovidiu Zimcea este un veritabil studiu al scenei muzicale underground din România anilor ’90, asamblând relatările unor personaje-cheie şi arătând cum genuri ca punk, post-punk, hardcore, new wave şi altele au fost descoperite și puse la dispoziția publicului în funcţie de influenţele disponibile, instrumentele indisponibile şi gusturi locale. Mişcarea Underground din Timişoara este prezentată de la începuturi, cu locuri de întâlnire temporare, săli de repetiţie şi instrumente improvizate, dar și cu barierele de care s-a lovit în decursul unui deceniu, bariere impuse sau, de multe ori, nu neapărat impuse, evitabile, dar și inevitabile. A fost o perioadă propice pentru rebeliune, experiment şi autodescoperire prin muzică… și nu întâmplător în vestul țării, la bariera cu occidentul, la fel cum nu întâmplător într-un oraș studențesc cum e Timișoara.

Documentarul amintește de trupe precum Arc Gotic, Implant pentru refuz, Umbre zidite, Haos, Radical din Val (inițial Radical din Cal), dar și primul magazin de muzică din România, Rocka Rolla, trecând în revistă inclusiv mișcările muzicale underground din zona electronică, drum’n’bass și breakbeat, în frunte cu gruparea AnonimTM și BAU (Brigada Artistică Urbană) și, desigur, evenimentele care au pus aceste stiluri muzicale pe harta națională, cum ar fi Underground Timișoara Festival sau TMBase.

„Swamp City” este alert, distractiv și zgomotos, dar în același timp nostalgic, pentru că acea explozie rebelă și acea energie nesupusă convențiilor e pe cale să moară și să fie uitată complet în zilele noastre, a dispărut cu aceeași viteză cu care „s-a trântit” în societatea și cultura românească. Documentarul trage un semnal de alarmă, într-un fel, tocmai într-un oraș care se pregătește să devină Capitală Culturală Europeană, dar care riscă să-și piardă o „bucată” semnificativă din identitatea sa, din creativitatea, entuziasmul și spiritul do-it-yourself, respectiv libertatea sa caracteristică, elemente care au făcut ca, în domeniul muzical, Banatul să fie într-adevăr „fruncea”.

Nu întâmplător, titlul documentarului face referire nu atât la o mică comunitate, cât mai degrabă la întregul oraș, construit pe o zonă mlăștinoasă dintre Timiș și Bega. Un oraș care a sfidat încă de la început forțele naturii, în care din „mocirla” scenei underground au răsărit talente unicate în România, dar în care micile răzvrătiri, care au zguduit o țară întreagă, riscă să se scufunde în propria-i ignoranță.

Desigur, noi, arădenii ne putem întreba care a fost rolul sau situația Aradului în aceste domenii, dar punând deoparte comparațiile ori invidia, focusându-ne la prezent, am putea să ne întrebăm și cum înțeleg, oare, cei născuți în noul mileniu acea scurtă perioadă nebună și complicată, acel „Roaring ’90s” în varianta românească, fără YouTube, Spotify, Facebook sau TikTok, în care muzica era cu adevărat eliberatoare, formatoare de personalități și adesea chiar generatoare de conflicte, o eră rapidă, chiar înaintea secolului vitezei, care avea un impact masiv în societatea compusă din generația tânără. Tocmai pe aceste considerente, „Swamp City” este un documentar ce ar trebui să devină – deja – unul de arhivă, o filă de istorie pusă pe raftul României contemporane.

În spiritul DIY (do-it-yourself) al culturii punk din Timișoara, documentarul a fost realizat, de altfel, 100% independent, și s-a bucurat de un neașteptat succes la premiera de la Festivalul „Ceau, Cinema” și la TIFF, după cum au spus ieri seara, la Arad, cei doi regizori, invitați după proiecție la o sesiune de Q&A.

Întrebați de către cineva din public, aceștia au precizat că scenele care nu au mai ajuns în documentar (deleted scenes) au fost lăsate deoparte pentru că nu s-au integrat prea bine în liniaritatea peliculei, dar au fost totuși urcate pe YouTube, pe canalul casei de discuri Ursa Mică, deoarece – exact ca acea cultură underground despre care vorbește filmul – ar fi păcat să se piardă.

FARAD8 continuă astăzi cu documentarul românesc „Granița Morții” (ora 18:30, în sala mare a cinematografului Arta) și cu documentarul danez „Soldatul” (ora 20:30, tot la Cinema Arta).

PS: Simbolic, Corina Șuteu a precizat că dorește să dedice ediția din acest an a festivalului omului de cultură Voicu Rădescu, fondatorul primului teatru independent și celui mai vechi club de jazz din țară, Green Hours din București, decedat la 65 de ani chiar săptămâna trecută.