În ceea ce privește noua mansardă a Tribunalului Arad, aceasta urmează să fie mobilată total în câteva săptămâni, ulterior urmând ca spațiile să fie ocupate.
La capitolul „Informatic”, acolo unde Tribunalul Arad este un fel de „pilot” în România, de aici „plecând” multe din aplicațiile care se folosesc astăzi în instanțele din țară, Flavius Bradin ne-a precizat că s-a dezvoltat modulul de comunicare electronică a dosarelor. În acest sens, avocații și judecătorii sunt cei mai avantajați – și pe bună dreptate- deoarece aceștia vor putea avea acces la dosarele pe care lucrează, fără a mai fi nevoie să se logheze individual pentru fiecare dosar, ci accesându-și o singură dată contul.
Nu în ultimul rând, vicepreședintele Tribunalului Arad a declarat că „Datele statistice arată că încărcătura de dosare pe fiecare judecător nu este sufocantă (cei de la Tribunal ne-au și pus la dispoziție mai multe date statistice, dar credem ca v-ar plictisi lecturarea acestora – nota red.), ci e în limitele normalității.” „Ne vom canaliza eforturile pentru creșterea calității actului de justiție” – a conchis magistratul Flavius Bradin.
La final, domnul Bradin a anunțat că intenționează, după ce a avut o discuție cu președintele, să candideze pentru a deveni vicepreședinte cu acte în regulă, adică prin concurs, al Tribunalului Arad, subliniind că este compatibil cu Otto Șandor Szep, cel care, mai mult ca sigur, va participa la concursul pentru funcția pe care acum o ocupă cu delegare.
Comentariile portalului
Nu vrem să-l apărăm nici pe Iohannis, nici Guvernul, nici MAE, și nu știm ce înțelegeți prin „Zero Izolaționism” (poate ați vrut să (...)
Eu o sa votez în turul doi pentru democrație, nu pentru un regim autoritar.
== HELMUT ARE DREPTATE -- 12 MII ARADENI TAMPI AU VOTAT CU KAKARAU CARE NU A FACUT 1 EURO IN 10 ANI SI ALTI 8 MII TAMPI DE ARAD AU VOTAT CU UN MINCINOS NOTORIU . == (...)