Cu Poșta Română avem fiecare, cred, câte o poveste, cel mai probabil din același registru în care conduce – cu întârziere, dar cu succes – CFR-ul. Tot despre întârziere e vorba și aici, dar mai ales despre sistemul „briliant” al notificărilor Poștei Române.

Am comandat o revistă din Marea Britanie. Mai exact, celebra ediție specială decenală Sight & Sound – The Greatest Films of All Time. „Mă laud” cu asta doar ca să accentuez că, fiind o ediție de colecție, nu a costat chiar 2-3 lei. Am comandat-o la începutul lunii decembrie, chiar la o zi după apariție, și nu mi-am făcut iluzii: știam că voi aștepta mult și bine, probabil până la sărbătorile de iarnă sau, în cel mai rău caz, până în a doua săptămână din ianuarie. Am așteptat însă o lună degeaba, așa că în prima săptămână a noului an am trimis un e-mail editorului revistei, British Film Institute (BFI), cu întrebări din ciclul „what’s up?” și „WTF?” (formulate, desigur, mai cuviincios). Răspunsul, unul generat automat, a venit negreșit, cu scuzele de rigoare și cu vestea că aveau de-a face cu un număr incomensurabil de comenzi din întreaga lume, de abia îi făceau față, așa că sorry, mai trebuie să aștept. Peste câteva zile am mai primit o notificare cu încă un rând de scuze și cu specificarea că expedierea era în stadiul de „Processing”.

Prestigiosul Institut de film din Marea Britanie lucrează cu – aparent – la fel de prestigiosul Royal Mail în expedierea coletelor, ceea ce nu mi-a inspirat nicio neîncredere când am plătit în avans. Doar că, în afară de factură, nu am primit niciun „tracking code”, un AWB sau orice fel de garanție că voi fi anunțat în momentul în care coletul va ajunge la destinație. Am presupus că va veni cu o aproximativă promptitudine cu ajutorul unei firme de curierat (cum am mai avut ocazia și totul a fost relativ OK), dar nu: prestigiosul Royal Mail din Marea Britanie lucrează cu „prestigioasa” Poșta Română.

Nu-i stres, mi-am zis, asta înseamnă că mai aștept o lună, plus încă o săptămână – hai, două, eventual chiar trei sau patru – BONUS de la Poșta Română, m-am liniștit cu toată indulgența de care sunt în stare atunci când vine vorba de astfel de premoniții și fenomene birocratice incalculabile și inexplicabile.

A trecut și luna februarie, în martie am început să-mi verific tot mai des cutia poștală. Nimic. Am fost și la un oficiu poștal, unde mi-au spus că e nașpa dacă n-am AWB, eventual să mai încerc la Oficiul nr.1, cel de la Gară.

Din păcate pentru mine, sunt adeptul filosofiei de viață „ce poți lăsa pe mâine, lasă pe poimâine!”, dar… în același timp, din fericire pentru mine, sunt un lucky bastard ori de câte ori mă curtează Doamna Soartă cu propuneri de-astea indecente, astfel că ieri mi-a venit, așa, din senin, ideea să vizitez în sfârșit Poșta de la Gară, că deja intrăm cu pași repezi și în ultima parte a lunii martie. Ieri, miercuri, am aflat acolo că aceste operațiuni internaționale complexe se rezolvă tocmai în zilele de miercuri, dar din păcate doar până la ora 13 (era ora 15 spre 16). Am mai aflat, în schimb, și că aparțin de oficiul de pe Eminescu. Luceafăre, here I come, zis și făcut.

Precizez că doamnele de la cele trei oficii poștale au fost foarte amabile, nu am absolut nimic ce să le reproșez, din contră, toată stima! Recunosc, nu știu de ce, mă pregăteam sufletește pentru certuri, pumni în masă și expedieri în zone exotice cu viteze mult mai mari decât ar fi în stare orice poștă din lume.

Am avut noroc, coletul meu era acolo, aveam să aflu după ce am trecut din nou peste faza cu „n-aveți AWB? Nașpa” (formulate, de asemenea, mai cuviincios) și după ce s-a cotrobăit prin depozit, totuși, cu o mică insistență, după datele din buletin.

Dar nu asta e „poanta”.

Coletul meu stătea bine-mersi la acest oficiu poștal din 13 martie și mi s-a spus că după zece zile de stat degeaba (adică fix azi), ar fi fost returnat expeditorului. În tot acest timp, nu am primit niciun SMS (deși am completat și numărul de telefon când am plasat comanda), niciun bilețel micuț și ușor – ceva din ăla, eco-friendly & shit – în cutia poștală, ca să mă deplasez și eu ca prostu’ să-mi ridic „marfa” personal, dacă altfel tot nu e cu putință, că, na, e grele.

Așa că SCUZE EU! CSF, NCSF și „mulțumim, da!”.

PS: Era să uit, la plasarea comenzii, am putut alege din patru variante de copertă, cu „Jeanne Dielman”, „2001: A Space Odyssey”, „Vertigo” și „Citizen Kane”. Am ales „2001: A Space Odyssey”, dar mi-a venit varianta „Vertigo”. CSF, NCSF și mulțumiri, da, și la BFI!