Polițiștii și jandarmii au verificat 77 societăți comerciale și peste 2300 persoane dacă respectă măsurile de protecție





Comunicat. În ziua de 11 octombrie, poliţiştii și jandarmii arădeni au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost legitimate 2.319 persoane, verificate 77 de societăți comerciale și obiective de interes (parcuri, zone de agrement, gări, autogări, spații de cazare ș.a.) și 28 de mijloace de transport în comun/persoane.
Au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020.
În conformitate cu Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al Județului Arad nr. 141 din 15 septembrie 2021, din data de 16 septembrie a.c., este obligatorie purtarea măștii de protecție în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, precum și în stațiile pentru transportul în comun, zona piețelor, târgurilor, spațiilor comerciale precum și în orice zonă cu potențial de aglomerare, unde nu se organizează controlul epidemiologic la accesul în perimetru, din Județul Arad.
Totodată, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție pe o rază de 100 de metri în jurul unităților de învățământ din Județul Arad, pentru persoanele care staționează în acest perimetru.
Comentariile portalului
Ai scris 7 pagini și te-ai învârtit în jurul problemei. Ca de obicei, răspuns ratat. Sigur că nu te referi la Simion🤣
cred ca au lasat intentionat parte din trunchiul celor doborati langa ciot,se vada ca au fost bolnavi -uscati ,iar cei care au fost sanatosi si totusi doborati au fost (...)
Serios, mizerie de ministru? Ești și tu din trupa lui Javrilă Nufugem sau din echipa Golanului de vorbești în halul asta cu rectorul celei mai apreciate universități (...)