Poliția s-a autosesizat în cazul câinelui împușcat la Ineu și a demarat o anchetă pentru prinderea autorului





Titlul inițial: Caz extrem la Ineu! Cățel folosit pe post de țintă și împușcat (21.04.2017)
Știri Arad. Începem acest material cu o întrebare simplă: Cât de psihopat trebuie să fii ca să folosești un câine pe post de țintă pentru tras cu arma?
Mentalitatea românului este, de când e lumea, că un câine are rolul unui animal de pază și atât! Încet, încet, această mentalitate se schimbă, dar nu pentru toți. Unii consideră că un câine este ceva mai mult decât un „paznic”. Un câine, dincolo de faptul că este „cel mai bun prieten al omului”, poate fi un bun terapeut pentru copii, dar și pentru adulți, poate fi un excelent însoțitor pentru nevăzători, poate fi un foarte bun detectiv și mai poate avea multe alte roluri în viața noastră. Totodată, specialiștii spun că prezența câinelui poate avea beneficii în mod direct asupra comportamentului oamenilor, reducând anxietatea și pornirile agresive. Se spune că anumiți câini sunt capabili să simtă schimbările chimice din corpul omenesc, iar anumiți cercetător au început să antreneze căței pentru diverse afecțiuni, cum ar fi diabetul, autismul, epilepsia sau narcolepsia.
Citește și: Felnacul e în alertă! Se caută criminalul care a mutilat un câine cu toporul (FOTO ȘOCANTE)
Ei bine, în mintea anumitor indivizi lucrurile și mentalitatea au rămas încă la nivelul Evului Mediu. Astfel că, periodic, suntem martorii unor cruzimi desprinse din filmele horror. Nici nu trebuie să ne uităm foarte departe, ci chiar în județul nostru. În urmă cu doi ani, la Arad, o cățelușă a fost împușcată în zona Gării. Atunci, o doamnă a luat-o, a dus-o la medic, cățelușa a fost operată, iar acum este mai bine, fiind adoptată de către cea care a găsit-o, doar că nu-și mai poate folosi picioarele din spate, deși a fost dusă și la ședințe de recuperare. Câteva luni mai târziu, la Felnac, un cățel a fost lovit brutal și mutilat cu un topor. Cățelul a fost dus la medic, operat, iar mai apoi a fost adoptat tocmai în București. La începutul acestui an, un individ din Buteni și-a folosit câinele din rasa pitbull pentru a ataca alți câini de la o stână din apropiere. Poliția l-a reperat pe individ, acesta a predat câinele la Adăpostul Public din Arad și ulterior a fost adoptat de către o familie de dresori din Capitală. O lună mai târziu, un alt individ, de data aceasta la Șagu, a ucis cu bestialitate un câine de la o stână. Pe numele tânărului au fost depuse la sediul IPJ Arad nu mai puțin de 60 de plângeri.
Citește și: Pitbull-ul de la Buteni a fost dus la Adăpostul de Animale și preluat de către un ONG, iar câinele sfâșiat a fost operat (FOTO-VIDEO)
Ei bine, miercuri, în jurul orei 19:00, Asociația pentru Protecția Animalelor Ineu (APAI) a primit un mesaj prin care aceștia erau anunțați că „în fața unei case de vacanță de pe deal, sub un pod, s-a ascuns un câine împușcat în gât încă de duminică”.
„Am pornit cu o colegă și cu băiatul care are grijă de câinii de la adăpost spre deal, cu mașina ei, înarmați cu o pătură și niște mezeluri, să-l ademenim. Când am ajuns acolo, am constatat că podul avea o lungime de vreo 10 metri, iar câinele era undeva pe la mijlocul tubului de scurgere. Nu vroia să se miște în nicio direcție. Până la urmă am reușit să-l ademenim spre unul dintre capetele tubului, dar din păcate era poziționat cu spatele și nu putea ieși, din cauza unei borduri de ciment de pe marginea șanțului. Băiatul a forțat bordura și a reușit să o dea la o parte și apoi a tras cățelul afară”, ne-a povestit unul dintre membrii APAI, menționând că la operațiune au participat și câțiva oameni care au case de vacanță în zonă.
După ce a fost scos din tubul respectiv, cățelul a fost urcat în mașină și dus urgent la un cabinet veterinar cu care colaborează cei de la APAI, iar după ce doamna doctor Delia Casalean a văzut cățelul, a constatat că situația este una extrem de gravă.
Citește și: Criminalul câinelui a fost identificat: este angajat în localitatea Șagu, din Arad! Riscă închisoarea (VIDEO)
În aceeași seară, dată fiind starea cățelului, acesta a fost transportat chiar de către dr. Casalean, de urgență la Arad, la cabinetul doctorului Adrian Moisa, acesta din urmă confirmând faptul că rana cățelului a fost provocată de un golnț, care a și ieșit.
„Acum așteptăm să primim și radiografia. Cățelul este deosebit de cuminte și deștept, după cum l-a caracterizat și domnul doctor. Acesta acceptă orice tratament i se aplică și oricât ar fi de dureros. Are șanse bune de recuperare”, ne-a mai spus membrul APAI.
Împușcarea câinilor, un obicei la Ineu
Se pare că acest caz nu este unul singular la Ineu, oamenii din zonă spunând că tot mai mulți câini din zonă încep să dispară.
„Am discutat cu oamenii din zonă și ne-au povestit că de câțiva ani se întâmplă tot mai des să dispară câinii cărora ei le mai dădeau să mănânce. Aceștia ne-au mai spus că nu este prima oară când văd câini răniți de gloanțe. Totodată, aceștia spuneau că acum câteva luni au văzut o cățelușă rănită și că se vedea urma lăsată de un glonț care i-a ars pielea, dar că după câteva săptămâni rănile s-au vindecat. Apoi, după o vreme, cățelușa a dispărut. Oamenii spun că în zonă există câțiva posesori de arme de foc, dar de frică au evitat să dea și nume”, ne-a mai povestit unul dintre membrii Asociației pentru Protecția Animalelor Ineu.
Cei care doresc să contribuie cu donații pentru a ajuta la acoperirea costurilor tratamentului acestui cățel sau a altor căței îngrijiți de APAI, pot găsi toate detaliile apăsând click AICI!
UPDATE – Polițiștii s-au autosesizat în cazul câinelui împușcat la Ineu
După articolul despre cățelul folosit pe post de țintă și împușcat în zona Dealul Viilor din Ineu, publicat pe Special Arad, polițiștii arădeni s-au autosesizat și au demarat o anchetă prin care încearcă să dea de urma făptașului și să-l tragă la răspundere. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Claudia Iuga, Poliția Ineu au încadrat fapta comisă la „infracțiuni de rănire sau schingiuire a animalelor”.
„În urma informațiilor din mediul online, referitor la un câine rănit, găsit în data de 18 aprilie a.c., în zona Dealul Viilor de pe raza localității Ineu, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de <rănirea sau schingiuirea animalelor>, faptă prevăzută de ART 25 al. 1 din Legea 205/2004. Se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei de către Poliția orașului Ineu”, a declarat pentru Special Arad agentul șef adjunct și, totodată, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Claudia Iuga.
În același timp, polițiștii fac un apel către cetățenii care pot da mai multe informații cu privire la acest caz sau alte cazuri asemănătoare petrecute în zona respectivă să meargă la sediul Poliției orașului Ineu pentru a declara oamenilor legii cele știute și pentru a ajuta la soluționarea acestui caz de cruzime împotriva animalelor.
Vă atenționăm că imiaginile pot avea un puternic impact emoțional!
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)