marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Poliția de frontieră a luat măsuri de fluidizare a traficului la intrarea în ţară

    de Special Arad | 5 iunie 2023, 12:09 PM | Știri Arad

    0

    imagine cu rol ilustrativ (arhivă)

    Minivacanța a fost un prilej pentru foarte mulți români să își petreacă zilele libere în străinătate, iar astăzi, fiind ultima zi liberă, polițiștii de frontieră informează că s-au luat măsuri pentru evitarea supraaglomerării punctelor de intrare în țară.

    „Ca urmare a faptului ca minivacanţa de Rusalii se încheie, iar cetăţenii români care s-au aflat în afara graniţelor ţării se întorc acasă, este preconizată o creştere a valorilor de trafic pe sensul de intrare, în principalele puncte de trecere a frontierei, în mod special la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria. Astfel, au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea arterelor de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, respectiv de suplimentare a personalului.

    Tot pentru fluidizarea traficului la granițele României, reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din Ungaria si Bulgaria,  pentru dispunerea  unor măsuri comune astfel incât formalitățile de control să se deruleze cu operativitate”, notează Poliția de Frontieră într-un comunicat emis presei.

    De menționat că la ora actuală (ora 12:00), potrivit „Trafic Online”, majoritatea punctelor de intrare în țară, dinspre Ungaria, sunt „pe verde”, timpul de așteptare fiind la Nădlac de 20 minute, fiind funcționale 2 artere, la Turnu de 10 minute, fiind deschisă o arteră, la Vărșand de 10 minute, fiind deschisă tot o arteră, mai aglomerată fiind intrarea de pe autostradă, la Nădlac II, unde punctul este notat cu „galben”, timpii de așteptare fiind de 30 minute, având deschise 5 artere pentru intrarea în țară.

    Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei astfel încât să se preîntâmpine apariția aglomerărilor. Reamintim că, la granița cu Ungaria sunt operaționale 12 puncte de trecere a frontierei în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane, iar la granița cu Bulgaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei.

    De asemenea, recomandăm pregătirea din timp a documentelor de călătorie, pentru a scurta timpul de control şi consultarea aplicaţiei Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a instituției, care prezintă o medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. 

    În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  «frontiera verde» – poliţiştii de frontieră au constatat:

    -55 de fapte ilegale (28 infracţiuni şi 27 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;

    -valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 28.660 lei;

    -bunuri ridicate în vederea confiscării, în valoare de peste 1,327.600 lei;

    -nu s-a permis intrarea în ţară a 13 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 23 cetăţeni români din diferite motive legale.

    Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute”, mai informează Poliția de Frontieră.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.