vineri, 2 octombrie, 2026

Special Arad Logo

    Dezastru național: 0-6 cu Polonia! Generația care și-a pierdut sufletul…

    de Lucian Dănilă | 3 octombrie 2026, 2:49 AM | Sport | Recomandările editorilor

    0

    Trăiam zile pline de bucurie în urmă cu doi ani în Germania, la Euro 2024, acolo unde echipa națională de fotbal a făcut o imagine bună acestei țări prin acea victorie parcă venită de nicăieri, 3-0 cu Ucraina, scor care în mare măsură a calificat echipa din acea grupă în care mai erau Belgia și Slovacia.

    Edi Iordănescu, selecționerul care a calificat echipa la acel turneu final european, o calificare venită fără înfrângere. După victoria cu Ucraina, Iordănescu cel mic numea această echipă „generația de suflet”. Edi a plecat după acel turneu, a venit Mircea Lucescu și România câștiga cu șase victorii din șase meciuri grupa din Liga Națiunilor cu Kosovo, Cipru și Lituania. Păream a fi pe cai mari…

    N-a fost așa, Austria și Bosnia și Herțegovina ne-au trezit la realitate. Eram, de fapt, la nivelul Ciprului, echipă cu care chiar am remizat în grupa de calificare la Mondial, un Mondial ratat după un meci în Turcia pierdut la limită. Au fost multe reproșuri, multe regrete și multe critici după acel meci de la Istanbul, dar nu ne gândeam la ceea ce avea să urmeze.

    A venit Hagi și din nou se aprindeau speranțele că putem mai mult decât să ne uităm la televizor la un Mondial. Un egal urât în Georgia după care a urmat o victorie cu Țara Galilor ne-a făcut să credem că ne putem lua de piept cu Suedia, Polonia și mai vechea cunoștință, Bosnia și Herțegovina. N-a fost așa… După un 1-2 la Stockholm a urmat acel 2-4 de la București cu bosniacii, un meci în care România „second hand” a părut o echipă de amatori.

    Hagi și-a turnat cenușă în cap și ne-a zis ca va juca cu tot ce are mai bun la Varșovia cu Polonia. Și a băgat tot ce a avut mai bun. Ce a ieșit? A ieșit acest 0-6 în fața polonezilor, iar Lewandowski, la cei 38 de ani, a mai semnat un hat-trick din alea multe pe care le-a reușit în cariera sa. Și nu, nu am pierdut cu 6-0 doar pentru că a fost eliminat – cam ușor – Radu Drăgușin. România a fost pulverizată azi noapte la Varșovia. România nu a mai existat din minutul 22. Am mai văzut echipe în inferioritate numerică, echipe care chiar au și câștigat având un jucător în minus pe teren. Nu a fost cazul acestei generații. Generația de suflet a lui Edi Iordănescu și-a pierdut sufletul. N-a putut nimic, n-a jucat nimic, n-a arătat nimic, nici măcar dorință…

    Este cea mai umilitoare înfrângere din 1967 încoace, de la acel 1-7 cu Elveția. Există mai jos? Da, există, și vom ajunge și mai jos, dar până să ajunge și mai jos probabil vom mai trăi câteva umilințe cu Suedia, Bosnia și Polonia și abia apoi ne vom drege rănile cu o victorie în fața unei San Marino sau Liechtenstein, că lista echipelor pe care le mai putem bate este una foarte scurtă.

    Ne așteptam ca Hagi să-și dea demisia după meciul cu Polonia? Nu, nu ne așteptam. Nu și-a dat-o pentru că mai sunt două zile până la partida cu Suedia și probabil aceasta va fi ultima a lui Gheorghe Hagi ca selecționer. A crezut prea mult că va reuși, dar chiar n-are cu cine. Și nici cu ce… N-are cu ce pentru că niciunul dintre jucătorii crescuți la propria-i academie, dar nici ceilalți, nu pot încropi o echipă decentă în acest moment. Fotbalul românesc e departe, foarte departe de ceea ce înseamnă valoare în acest sport.

    A fost o umilință pe care n-am văzut-o niciodată la nivelul echipei naționale, dar o umilință cu care, din păcate, probabil urmează să ne obișnuim pe viitor.

    gheorghe hagi

    „Lucrurile au mers bine până la pauză. La vestiare am discutat cum să facem bine repriza a doua, să lucrăm bine defensiv, mai vertical în faţă, dar imediat s-a rupt totul. Am intrat poate prea încrezători. În zece minute s-au înscris goluri şi totul s-a dărâmat. Un rezultat dur, ne doare. În fotbal totul merge înainte, trebuie să o luăm de la capăt. Să strângem rândurile. După asta vor exista evaluări. E o înfrângere care ne doare.

    Nu are rost să vorbim despre aceste lucruri (n.r. – o eventuală demisie). Durerea este prea mare. Ne gândim numai la meciul cu Suedia, nu există alte gânduri.

    Eu sunt antrenorul principal, eu sunt de vină, în primul rând. Tactic, eu am făcut lucrurile. Ca echipă nu am reacţionat bine. Ne trebuia energie multă, nu am putut să o facem Am intrat moi de la vestiare. Echipa nu reacţionează, când iei patru goluri acasă şi şase în deplasare e clar că principalul vinovat sunt eu.

    Ştiam că avem echipe foarte bune în grupă, am crezut acest lucru. Acum e de reflectat dacă am făcut bine, poate lotul trebuia să fie mai strâns. Acest schimb mi-a mers în vară, acum s-a dovedit că e un eşec. Eu sunt de vină, eu am făcut această planificare şi mi-o asum. Vreau, nu vreau mâine trebuie să mă trezesc optimist, e meciul cu Suedia şi trebuie să aducem o victorie.

    Îmi pare rău că s-a întâmplat acest lucru, dar trebuie să învăţ din această lecţie. Cred că dacă rămâneam în 11 jucători arătam bine, planul era bun”, a declarat Gheorghe Hagi după înfrângerea cu Polonia.

    Citește și:

    Speciala zilei: Oare la ce ne-am așteptat?

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.