Seria weekendurilor prelungite din vara 2026. Ce zile libere îi așteaptă pe români de la 1 Mai până la Rusalii
Românii se vor bucura de mai multe perioade de relaxare la începutul verii 2026, datorită zilelor libere legale acordate cu ocazia unor sărbători importante. Prima minivacanță vine odată cu Ziua Muncii, care în 2026 cade într-o zi de vineri, oferind un weekend prelungit pentru majoritatea angajaților.
Potrivit prevederilor din Codul Muncii al României, zilele libere legale sunt stabilite pentru sărbători naționale, culturale și religioase. Angajatorii sunt obligați să respecte aceste zile, iar în situațiile în care activitatea nu poate fi oprită, salariații trebuie să primească fie timp liber compensatoriu, fie un spor salarial.
O a doua minivacanță va avea loc la sfârșitul lunii mai, cu ocazia sărbătorii de Rusalii. În 2026, prima zi de Rusalii este duminică, 31 mai, iar a doua zi cade luni, 1 iunie, când este celebrată și Ziua Copilului. Astfel, angajații vor beneficia de un nou weekend prelungit.
Rusaliile simbolizează Pogorârea Sfântului Duh și reprezintă una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, fiind incluse între cele 12 mari praznice împărătești.
În plus, elevii și cadrele didactice din învățământul preuniversitar vor avea o zi liberă suplimentară pe 5 iunie, cu ocazia Ziua Învățătorului, dată introdusă oficial în contractul colectiv de muncă la nivelul sistemului de educație.
Alte zile libere legale rămase în 2026
15 august (sâmbătă) – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie (luni) – Sfântul Andrei
1 decembrie (marți) – Ziua Națională a României
25 decembrie (vineri) – Crăciunul
26 decembrie (sâmbătă) – A doua zi de Crăciun
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)