Pola Zilei: Pe unde ați parca, cu orice preț și oricând, în Arad?





Având în vedere și luând în considerare că Specialul s-a ocupat în ultima vreme pe larg de situația parcărilor, respectiv a parcării în Arad, ne-am gândit să v-o punem una așa mai întoarsă. De întrebare zicem, normal.
Să vedem ce speranțe, dorințe și vise aveți în orașul în care în treizeci de ani nu s-a făcut nimic pentru a rezolva creșterea exponențială a numărului de mașini, nevoia expresă de locuri noi și mai puțin deranjante de parcare.
Poate unii dintre Dumneavoastră vă mai aduceți aminte de cum parca, pe atunci încă familia Pistru, jeepul în fața Primăriei. Și nu prea făcea pe atunci excepție, toți parcau cam așa sau pe invers. Da, Domnul Pistru era încă deputat PNL, își permitea, despre Doamna Pistru nu știam atât de multe ca astăzi, cert este că erau alte vremuri. Acum mai bine de opt ani, Specialul, tot pe fază, a reușit să îl surprindă pe domnul deputat parcând Range Roveru’ acolo unde muritorul de rând nici nu încearcă. Și de unde de atunci ne zice „pis”, dacă vă uitați bine pe numărul de înmatriculare. Bine, Domnul Pistru, așa cum se vede, parchează unde îi convine, nu unde e voie. Atât cu mașina, cât și cu partidul.
Cu alte cuvinte, până și cei care ar avea posibilitatea să schimbe lucrurile știu de mult că stăm prost cu parcarea în Arad. Prost și scump, așa cum v-ați putut da seama din articolele recente, tot din Special, desigur.
Și atunci, Dumneavoastră, stimații noștri, mult mai șoferi ca ai lor, ce ziceți: unde ar fi mai fain?
Comentariile portalului
Ești prost informat, dar nu asta contează. Polițiștii trag lunar, cu Beretta de 9 mm, cel puțin 10 cartușe pe tragere. Așadar, Popică Sebi să stea (...)
Pă ,,bătrâna doamnă" dacă o mai țin puterile ar face bine să meargă pă centură după niște bani cinstiți, nu dân bugetul primăriei! E (...)
De peste 100 ani occidentul lupta(asa zisa lupta) ptr.stoparea acestui flagel.Fara succces,drogurile,odata cu democratia au patruns in toata lumea.Oare de ce nu pot face politicienii, (...)