Arad, orașul cu (unele dintre) cele mai scumpe abonamente de parcare. Cât costă abonamentele comparativ cu Oradea, Timișoara, Sibiu, Brașov sau Sighișoara
Abonamentele de parcare din sistemul public cu plată din Arad sunt unele dintre cele mai scumpe pe care le-am identificat în periplul nostru printre sistemele de parcare din municipiile vecine, mergând însă până dincolo de Braşov.
Sunt scumpe şi când vorbim de abonamentele pentru riverani, dar mai ales când vorbim de abonamentele „la liber”, pentru cei care nu au domiciliul pe strada pe care doresc să parcheze maşina mai mult timp.
În plus, la Arad, abonamentele de parcare sunt valabile fie pe o stradă, cele cât de cât ieftine, fie pe toate străzile dintr-o zonă, cele scumpe, în timp ce în cele mai multe dintre municipiile analizate de noi astfel de parcări sunt valabile pe toate străzile dintr-o anumită zonă de parcare, aşa cum au fost ele delimitate prin hotărâri de consiliu.
„Teasing” cu preţurile abonamentelor de parcare din Arad vs. alte municipii
Poate cea mai mare diferenţă identificată de noi în analiza făcută pe sistemele publice de parcare din Vest vizează persoanele fizice care vor să plătească pentru un loc de parcare care să acopere mai multe zone (aproape toate zonele din oraş).
5.184 de lei plătesc arădenii, persoane fizice sau juridice, pentru a putea parca pe toate străzile în zona centrală a Aradului (Zona A), în timp ce un abonament care îţi permite să parchezi pe toate străzile disponibile în Zonele 1, 2 şi 3 din Timişoara, zonele centrale şi învecinate centrului, costă sunt 700 de lei pe an!
Tot ca diferenţă imensă între parcările din Arad vs. parcările din alte municipii verificate de noi putem aminti locurile de parcare cu rezervare, pe care nu pot parca alţii decât cei care au făcută rezervarea. Peste 21.000 de lei costă un astfel de loc de parcare în Zona A (zona centrală) a municipiului Arad, pentru un an de zile. La Sibiu, pentru această rezervare se plăteşte anual 3.600 de lei!
Abonamente de parcare în Arad, doar pe o stradă vs. cele pe o zonă întreagă
Comparațiile între sistemele de plată și abonamentele la parcări sunt greu de făcut, în condițiile în care modul în care sunt gândite aceste sisteme variază de la oraș la oraș.
Sunt municipii în care poți parca în anumite zone, cele ultracentrale, doar pentru două ore, așa cum este cazul Aradului, sunt alte orașe în care cu cât stai mai mult într-o anumită zonă ora de parcare devine mai scumpă, și nu poți plăti decât din oră în oră, așa cum e cazul Timișoarei, dar sunt și municipii în care poți parca o zi pe tot centru fără probleme, așa cum se întâmplă la Sibiu (cu excepția piețelor centrale megacunoscute).
În fapt, o zi de parcare cu plată în centrul orașului Sibiu, pe orice stradă ai alege să te parchezi, costă 10 lei, cu toate că dacă te plimbi pe străzile de aici e simți că e probabil să fie orașul cu cea mai mare priză la turiști. Terasele sunt pline de străini, evenimentele gândite la foc automat atrag mii de participanți, dar cu toate acestea parcările nu par să ridice probleme majore în Sibiu. Un loc de parcare în centru e greu de găsit (dar nu imposibil) doar vineri şi sâmbătă seara. La Sibiu, însă, parcarea se plăteşte zi de zi, inclusiv duminica, oraşul avînd şi de parcări etajate și subterane.
• Citiţi AICI noul regulament de parcare din municipiul Arad.
Arad, printre municipiile cu cele mai puţine ore de taxare a parcării
Aradul, un oraş care nu atrage turişti, a rămas la un program de plată al parcărilor extrem de îngăduitor cu cetăţenii săi, probabil cel mai important atuu al parcărilor din municipiu (din punct de vedere al locuitorilor). Deşi s-a dorit de curând schimbarea, prin modificarea timpului în care parcarea să fie taxată, mai exact creșterea cu patru ore, de la ora 17.00 la ora 21.00, şi introducerea zilei de sâmbătă ca zi de plată, aceste propuneri din proiect nu au trecut de votul consilierilor.
În urmă cu ani de zile, aceasta era orarul de parcare în Arad, în lunile de vară, chiar dacă turişti nu aveam nici atunci, iar taxarea parcării până la ora 21.00 nu-şi găsea justificarea neapărat într-un oraş în care centrul se golea după orele de lucru. Primăria îi taxa, ca atare, după ora 17.00, doar pe locuitorii zonei şi puţinii arădeni şi turişti care veneau la cafenelele din centru. Un material apărut în mass-media la acea dată a schimbat însă orarul de tarifare şi a tăiat ziua de sâmbătă din program, reglementare care a rămas valabilă de atunci.
În momentul de faţă, în Arad parcarea se plăteşte de luni până vineri, de la ora 8.00 la ora 17.00.
La Timişoara, în zona în care parcarea este taxată progresiv, zona centrală, programul de taxare e diferit de celelalte zone: se face de luni până vineri, între orele 08.00 – 20.00, și sâmbăta, între orele 08.00 – 17.00.
La Oradea, orarul de taxare pentru parcările publice stradale diferă în funcție de zonă: în zona 0, cea cu marcaj roșu, orarul este de luni până vineri, între orele 07.00 – 21.00, în timp ce în zona 1 și zona 2, cu marcaj galben, respectiv marcaj alb, parcarea se plătește de luni până vineri, între orele 07.00 – 18.00.
În Sibiu, în zona centrală, zona A, orarul de taxare al parcărilor cu plată este de luni până duminică, de la 08.00 – 22.00.
Dar despre parcarea pe ore, facilitățile și gratuitățile oferite de municipii vom scrie într-un material viitor.
Peste 6.000 de abonamente de parcare scumpe, pentru arădeni
Aradul este un oraș foarte scump când vine vorba, nu de plata cu ora a parcării, ci de abonamentele de parcare în zona parcărilor cu plată, cel mai scump când vorbim de abonamentele pe care și le pot face cei care nu locuiesc în centru, dar şi-ar dori un abonament aici.
Regulile noi impuse de recent intratul în vigoare regulament privind parcările nu a schimbat prea multe în privinţa modul în care se parchează în Arad. S-au modificat unele zone, au fost redefinite altele. Zona ultracentrală, numită acum Zona 0, care include Bulevardul Revoluţiei şi Mediana I şi II, a devenit restrictivă, cu posibilitatea de a parca aici doar 2 ore. Preţurile la abonamente au crescut însă ca urmare a aplicării noii hotărâri.
Cum Aradul nu are parcări subterane și supraterane sau noi parcări realizate la sol, noua hotărâre nu e defel stufoasă. Chiar dacă surprizele noului regulament au fost îndulcite la vot, unele dintre noile tarife i-au şocat pe arădeni, aşa cum aţi putut citi deja pe Special Arad (vezi AICI).
Pe lângă cele 5.995 de locuri de parcare rezidenţiale (numărătoarea ne aparţine), cele din cartierele de blocuri, care se licitează începând de la 20 de lei pe lună, sistemul de parcare oferă alte 6.877 de locuri în sistemul public de plată, locuri pentru care se pot emite şi abonamente.
Abonamente care, în cele mai multe cazuri, sunt mai scumpe decât la Timişoara, Sibiu, Brașov sau Sighişoara.
Pentru a uniformiza informaţiile privind costurile abonamentelor la parcare în diferite oraşe, am optat să vă prezentăm costul unor astfel de abonamente pe o lună şi pe un an, cu variaţiile pe zone şi persoane, aşa cum se regăsesc ele la nivelul fiecărui municipiu.
2.169 de lei pe an, cel mai ieftin abonament pentru nerezidenţi, pe o stradă, la Arad
La Arad, abonamentele de parcare pentru rezidenţi, persoane fizice, proprietari de imobil (denumite rezidenţiale în mai toate celelalte oraşe), pe o stradă costă, pentru o lună – 22 lei în Zona 1, 18 lei Zona 2 şi 16 lei Zona 3. Pentru un an, un astfel de abonament costă -190 de lei în Zona 1, 160 de lei în Zona 2 şi 124 lei – Zona 3.
Costul abonamentului de parcare creşte însă pentru rezidenţii care optează pentru parcările pe o stradă dar vor abonamente pentru mai mult de două maşini: 1 luna – 100 lei în Zona 1, 75 de lei – Zona 2, 50 lei – Zona 3, în timp ce pentru un an de zile arădenii vor scoate din buzunar 800 lei – Zona 1, 550 lei – Zona 2, 350 de lei – Zona 3.
Dar nu sunt singurele variante pe care CLM şi Primăria Arad le oferă arădenilor când vine vorba de abonamente la parcări cu plată. Am putea spune că Aradul are chiar foarte multe variante de parcări pe centru. Există şi abonamentele pentru nerezidenți, persoane fizice și juridice, pe o stradă:
1 lună: 250 lei – Zona 1, 200 lei – Zona 2. 100 lei – Zona 3;
1 an: 2.169 lei – Zona 1, 1728 lei – Zona 2, 860 lei – Zona 3
O altă variantă e cea a abonamentelor de parcare pentru persoane fizice și juridice, pentru toate străzile, a căror costuri sunt piperate. Par a fi cele mai scumpe tipuri de parcare din tot vestul ţării. Iată-le:
1 lună: 600 de lei – Zona 1, 450 lei – Zona 2, 300 de lei – Zona 3
1 an: 5.184 de lei – Zona 1, 3.888 lei – Zona 2, 2.500 lei – Zona 3
Ca o ultimă variantă, cei care doresc să aibă un loc sigur de parcare, fără să caute pe stradă un astfel de loc, pot plăți o rezervare anuală, însoțită de un dispozitiv de blocare al parcarii, rezervare care costă 21.900 lei- Zona 1, 17.520 de lei- Zona 2, 14.140 lei – Zona 3.
Dincolo de abonamentele pe toate străzile, care așa cum sugerează şi numele îți oferă șansa să parchezi pe orice stradă în zona aleasă la plată, celelalte abonamente sunt valabile doar pe strada de domiciliu și pe străzile învecinate, dar nu mai departe de 30 de metri de intersecția cu strada de domiciliu. Abonamentele oferite de Recons (firma CLM care gestionează sistemul de parcare din oraş) sunt fie pe o stradă, fie pe toate străzile dintr-o zonă, dar nu pe o întreagă zonă!
(Parcarea subterană şi promenada amenajată din vecinătatea Sinagogii Neologe, Oradea)
Oradea şi abonamentele de parcare pe o oră!
Şi la Oradea sunt două tipuri mari de abonamente la parcări. O hotărâre din 2011, republicată în 2024 (HCL 448 din 2010 republicat 2024), vorbeşte de parcările de domiciliu, amenajate pentru locatarii din cartierele rezidențiale de blocuri, aflate la mai puţin de 30 de metri de frontul imobilelor. Aceste parcări funcționează de luni până vineri, între orele 16.00 – 07.00 a zilei următoare, iar în zilele de sâmbătă şi duminică permanent.
Taxa pentru abonamentul de parcare de domiciliu a fost stabilită la valoarea de 160 lei/an, în cazul atribuirii directe. În cazul licitației, valoarea abonamentului este dată de suma cea mai mare licitată în cadrul procedurii de licitație, un sistem similar fiind folosit şi în Arad.
Cea de a doua categorie de abonamente la parcări vizează parcările publice stradale. Acestea funcționează în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare a sistemului de administrare a parcărilor publice stradale din municipiul Oradea, aprobat prin HCL nr.640/2006, republicat în februarie 2022.
Programul de plată pentru parcări stradale este de luni până vineri, între orele 7.00 – 21.00, în zona 0, de luni până vineri, între orele 7.00 și 18.00 în zonele 1 și 2, iar al parcărilor supraetajate și subterane permanent.
În zona instituțiilor publice, în zona școlilor și pieţelor, zona ultracentrală, Zona 0 ( delimitată cu marcaj roșu), parcările cu plată sunt acceptate doar pe durată foarte scurtă, maxim o oră.
În zona parcările de durată scurtă, Zona 1, în care este posibilă parcarea doar pe două ore, Oradea interzice parcarea pe bază de abonamente de parcare, cu excepția abonamentelor pentru riverani persoane fizice, care au domiciliul pe strada pe care este amenajată o astfel de parcare sau pe străzile cu care aceasta se intersectează.
În parcările de durată scurtă se pot rezerva locuri de parcare pentru bănci şi pentru hoteluri. În regulamentul care stabilește modul de parcare în Oradea se mai precizează că valoarea taxei de parcare pe bază de abonament se stabileşte anual prin hotărârea consiliului local.
În cea de a doua categorie menționată mai sus, cea a parcărilor stradale, intră abonamentul de parcare pentru Zona 2, cea cu marcaj alb (abonament care nu e valabil în parcările de foarte scurtă durată, din Zona 0, și de scurtă durată, din Zona 1, trasate cu marcaj roșu și galben) şi abonamentul de riveran, care este valabil doar pe strada care apare ca adresă de domiciliu în documentul de identitate a persoanei și pe străzile cu care se intersectează în mod direct aceasta.
Pentru o lună, abonamentul din zona 2 costă 120 de lei, iar pentru un an 1.220 lei, în timp ce abonamentele pentru riverani au fost stabilit la 40 de lei pentru o lună şi la 410 lei pentru un an.
La persoane juridice, abonamentul pentru zona 2 a fost fixat la 180 de lei pe luna, iar pentru un an la 1.840 lei.
Parcările pentru familie și parcările pe trotuare, reglementate în Oradea
În această zonă de reglementare a parcărilor, pentru fiecare apartament, Primăria Oradea eliberează câte un abonament de riveran pentru fiecare persoană fizică, soţ/soţie, care deţine autoturism. Pentru un apartament se eliberează, aici, maxim două abonamente pentru riverani, iar, pentru alte autoturisme pe care le deţine, persoana fizică va achita taxa de parcare cu plată stabilită de consiliul local pentru zona de parcare din care face parte parcarea amenajată pe strada unde are domiciliul.
În Oradea, sunt reglementate și parcările pe trotuar, care sunt premise în anumite condiții, dacă se lasă cel puțin un metru pentru circulația pietonilor.
În plus, Oradea pune la dispoziția băncilor și hotelurilor, contra cost, și locuri de parcare rezervate iar în faţa instituţiilor publice, Primăria, Consiliul Local, Prefectura, Consiliul Judeţean, Judecătoria, Tribunalul, Inspectoratul General de Poliţie şi alte instituţii publice de interes general nominalizate prin hotărârea consiliului local, cu avizul Poliţiei Rutiere, se pot amplasa indicatoare de restricţie “Oprirea interzisă” cu panouri adiţionale cu inscripţia “Cu excepţia celor cu permis eliberat de instituţie”.
(Timișoara, Zona verde, fără abonamente de parcare)
Cel mai scump abonament la Timișoara costă 652.68 lei
La Timișoara, cel mai scump abonament de parcare anual costă 652,68 lei, la varianta combinată pentru zonele I+II+III.
Primăria Timișoara oferă și ea două categorii de locuri de parcare. Există locuri de parcare destinate uzului general, unde se poate parca cu taxă, plătind ora de parcare, sau cu abonamentul de tip Rezident. Aici taxarea se face de luni până vineri, între orele 8.00-20.00, pentru zona roșie, galbenă și albastră, și de luni până vineri în același interval de timp, dar și sâmbăta, de la 8.00 la 17.00, în zona verde (ultracentrală).
Cea de a doua categorie sunt locurile de parcare mixte, unde intervalul de staţionare este de la 8.00 la 0.00, dar unde în intervalul 17.00 – 8.00 pot staţiona doar cei care au abonament Rezident.
Parcările cu bariere, cele subterane şi supraterane au alt regim de taxare, cu cartele, în cadrul acestora abonamentele nefiind valabile.
În zona ultracentrală, Zona Verde (Zona 1), unde se foloseşte taxarea progresivă, nu se eliberează abonamente.
Abonamentele pentru rezidenţi sunt împărțite pe trei categorii şi sunt gândite doar pentru plata anuală. Prețurile sunt mai mici decât cele din Arad și mult mai mici decât cele din Oradea:
Rezidenţial I -110.88 lei
Rezidenţial II – 90,72 lei
Rezidenţial III -70.56 lei
Celelalte abonamente sunt gândite pe zone sau pe combinații de zone. Cel mai scump abonament este cel care combină trei zone, roşie, galbenă şi albastră, din cele patru (face excepţie zona verde, aşa cum am amintit mai sus) şi costă 60.48 de lei pe lună şi 652.64 de lei pe an!
Prețurile abonamentelor scad la Timișoara în funcție de combinațiile alese, iar mai apoi de zonele alese. Cei care optează pentru combinarea Zonei 1 cu 2 vor plăti pe luna un abonament de parcare de 52.92 lei, iar pe an 572.04 lei, cei care optează pentru abonament doar în Zona Roşie vor plăti 42 de lei pe lună și 453.60 de lei pe an, cei care vor alege abonamentul pentru Zona Galbenă vor plăti 33.60 de lei pe lună sau 362.88 lei pe an, în timp ce un abonament în Zona albastră costă pe lună 25.20 lei iar pe an 272.16 lei.
Mai există o categorie de abonamente, cele pentru maşini electrice, cele pentru persoane cu handicap, abonamente pentru deportaţi şi pentru veterani – care costă 6 lei pe an.
Regulamentul în care s-au stabilit preţurile de mai sus a fost aprobat prin prin HCL 309/25.07.2023. Abonamentele la Timișoara sunt valabile pe zone, nu pe străzi, aşa cum e în cazul Aradului.
(O zi de parcare în zona centrală a Sibiului, taxată cu 10 lei)
Sibiul, cu unele dintre cele mai ieftine abonamente de parcare
La Sibiu, în zona A, centrală, unde parcarea se taxează de luni până duminică, de la 8.00 la 22.00, abonamentele pentru riverani costă 15 lei/lună (180 pe an) și se eliberează numai proprietarilor de autoturisme, persoane fizice, care au domiciliul pe străzile respective, în timp ce abonamentele simple, pentru cei care nu domiciliază aici costă 150 de lei/lună (1.800 lei pe an). E vorba de cea mai scumpă zonă în care e posibilă parcarea, Zona A, abonamentul fiind valabil şi în zonele C și D.
În zona B, în care parcarea cu plată este limitată la maxim două ore, parcarea din jurul anumitor zone de interes, orarul de parcare este tot de luni până vineri, de la 8.00 la 22.00, tariful pe oră este de 2 lei, dar abonamentele pentru riverani sunt tot de 15 lei/lună (se eliberează numai proprietarilor de autoturisme, persoane fizice, care au domiciliul pe străzile respective). În Zona B, nu sunt valabile tichetele de o zi şi nici abonamentele de parcare din zonele A, C sau D.
În Zona C, unde o oră de parcare costă un leu, iar parcarea pe o zi costă, ca peste tot în Sibiu, 10 lei, abonamentul pentru riverani este tot 15 lei/oră, iar abonamentele la liber costă 100 lei/lună (şi sunt valabile și în zona D).
Zona D, abonamentele pentru riverani sunt tot de 15 lei pe lună, în timp ce cele la liber sunt de 50 de lei pe lună.
Parcările cu barieră, cele subterane şi cele supraterane din Sibiu și regulile lor
Există şi o serie de parcări cu regim special și cu bariere, în Sibiu.
Este vorba de Parcarea Piaţa Mică, cu 13 locuri și un un abonament de rezident de 30 lei/lună, parcarea cu plată CAZARMA 90, cu 205 locuri, unde se poate plăti doar cu ora (2 lei/oră), parcarea cu plată Piaţa Teatrului – B-dul Corneliu Coposu (P10), cu 160 de locuri, unde plata e tot cu ora și tot 2 lei/oră.
La acestea de adaugă parcarea subterană Cartier HIPODROM III, cu 319 locuri de parcare pentru auto, 22 pentru motociclete și 33 pentru biciclete, unde subsolul, etajul 1, 2 și 3 sunt rezervate pentru riverani (212 locuri auto + 15 locuri moto), iar parterul şi terasa (97 locuri + 7 locuri moto) pentru vizitatori. Aici tariful e de 1 leu/ oră (auto, moto), în timp ce abonamentele auto costă 100 lei/ lună, iar cele pentru motoare 50 lei/ lună.
O altă parcare cu regim special este cea cu plată de pe strada Malului, cu 54 de locuri de parcare, destinate doar microbuzelor și rulotelor care aparțin comercianților din Piața Cibin. Abonamentele aici sunt de 150 lei /lună.
Am amintit aceste parcări pentru a justifica de ce un loc de parcare în centru nu pare să ridice probleme foarte mari nici pentru turişti, nici pentru localnici, la Sibiu.
156 de lei pe an pentru riverani, 2.160 de lei pentru neriverani la Braşov
La Brașov, abonamentele de parcare (în Zona 0, Zona 1, Zona 2 ) nu oferă un loc de parcare rezervat, dar sunt valabile pe oricare dintre străzi, de luni până vineri, în zona de tarifare aleasă, în interval 08:00 – 20:00.
Cel de al doilea tip de abonament, abonamentul de tip riveran se eliberează aici pentru persoanelor fizice care au domiciliul sau reşedinţa în zona parcării alese, iar cei care au astfel de abonamente pot parca în orice loc disponibil, cu condiția ca locul de parcare să se afle în aceeași zonă de tarifare.
În zona A, abonamentul riveranilor costă 156 de lei pe an, în Zona B – 144 de lei, în Zona C – 132 de lei, iar în Zona D – 120 de lei. Sunt disponibile pentru riveranii din Brașov 5.000 de locuri de parcare.
Celălalt tip de abonamente de parcare din Brașov, din zona parcărilor cu plată, variază și el în funcție de zonă și de tipul de persoană care îl solicită. Persoane fizice plătesc pentru un abonament lunar în Zona 0 – 180,00 lei, în Zona 1 – 120,00 lei, în Zona 2 – 90,00 lei. Persoanele juridice plătesc, desigur, mai mult, pe lună, Zona 0 – 270,00 lei, Zona 1 -180,00 lei, Zona 2 -135,00 lei,
La Braşov, parcarea cu plată funcţionează în baza hotărârii de Consiliul Local in 2017 – HCL nr. 282/2017, iar sistemul de parcare este concesionat pe 10 ani firmei P&P SRL, care plăteşte redevență: 55 % din veniturile totale lunare realizate de concesionar din exploatarea parcărilor, dar nu mai puţin 400.000 lei/lună. Este singurul sistem de parcare privat din cele care se regăsesc descrise în acest material. Toate celelalte țin direct/sunt administrate de administrațiile locale.
(Centru vechi al Sighișoarei, innacesibil cu mașina)
Câteva date despre abonamente de parcare la Deva, Baia Mare şi Sighişoara
La Sighişoara, abonamentele de parcare costă 65 de lei pentru o lună, iar pentru un an 235 lei, în timp ce abonamentele pentru riverani costă 160 de lei pe an.
La Deva, un abonament de parcare nu depăşește pe an suma de 386 de lei, pentru persoane fizice, dacă parcare e acoperită cu copertină. La parcările fără copertină, chiria anuală este de 202 lei pentru persoane fizice şi 612 lei pentru cele juridice. Firmele plătesc 1.122 de lei chiria anuală pentru un loc de parcare acoperit cu copertină.
La Baia Mare, abonamentul anual pentru toate parcările publice este de 200 lei, iar valoarea abonamentului lunar este de 50 de lei, conform Hotărârea nr. 494/2023.
La Hunedoara, locurile de parcare de reşedinţă se licitează, licitaţia începând de le 100 de lei pentru persoane fizice.
Citește și:
• 21.900 de lei – rezervarea unui loc de parcare în centrul Aradului. Subiectul a încins internetul
• Noul Regulament de parcare intră în vigoare de săptămâna viitoare
• Parcări mai scumpe, pentru timp mai scurt și abonamente anulate în centrul Aradului
Comentariile portalului
Bună întrebarea finală...
Pe deasupra este si mincinos,cand spune ca nu a auzit,dar e prima oara.Deci a auzit. Dinamovistul din el nu se dezminte.A fost un jucator bun de (...)
Păi rezultatul alegerilor parlamentare convine alianței usl2.0, deci nu vor fi anulate.