Pola Zilei: De ce nu mă vaccinez?

    de E. Nola | 9 ianuarie 2021, 11:42 AM | Pola Zilei

    10

    Stați tranchilo, eu personal mă voi vaccina, nu de alta, dar am o vârstă, riscurile, din oricare parte ar veni ele, sunt în cazul meu minime.

    Vedem însă gesticulația aceasta demnă de o cauză mai bună în jurul vaccinului, argumentele din ce în ce mai aiurea, dar cu atât mai hotărâte, ale celor care țin, precum Trump de Casa Albă, de ideea că vaccinul nu este ceea ce se spune sau chiar dacă ar fi, ar fi și mai nasol.

    M-am gândit așadar să ofer niște argumente mai ca lumea celor care se luptă cu mintea lor, ieșind în cele din urmă mereu victorioși.

    Îi rog pe cei care s-au hotărât deja pentru varianta vaccinării să nu se enerveze, vor mai veni și alte pandemii, nu se termină lumea cu covidu’, vor avea tot viitorul în față să intre și ei în tabăra celor care știu mai bine.

    Iar dacă nu, dacă vaccinu’ îi va transforma pe nesimțite – că așa e cu nesimțirea: vine noaptea, ca hoții –  în idioți, să se gândească că de fapt au câștigat ceva: au aflat în cele din urmă ceea ce era pentru ceilalți evident de la început și fără vaccin.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru E. Nola

    7 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.