joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Pola Zilei: Cine va fi Acarul Păun la Liceul German?

    de E. Nola | 24 ianuarie 2020, 1:14 PM | Pola Zilei | Recomandările editorilor

    2

    (foto: transpressnz.blogspot.ro)

    Chiar dacă acum este liniște și pace, evenimentele de acum două săptămâni de la Liceul German, mai precis Liceul Teoretic Adam Müller-Guttenbrunn, sunt departe de a fi lămurite.

    E clar că dezinsecția, deratizarea sau ce-o fi fost a fost făcută greșit, asta ca să nu spunem mai multe, vina fiind evidenta a firmei din Deva, contractate prin Primăria Arad, însa pe parcurs au apărut destule elemente care ne arată că rezultatul catastrofal la care s-a ajuns se datorează unui complex de factori și de oameni care, într-un fel sau altul, nu și-au făcut meseria cum trebuia, au fost superficiali, iresponsabili sau și mai mult, ca să nu spunem mai multe.

    Pe de altă parte sunt informații că se pregătește un protest – nu știm cât este de civic, cât politic – un protest care, cel puțin după informațiile și zvonurile de până acum, ar fi trebuit să aibă loc pe platoul din fața Primăriei, dar va avea loc, dacă va avea, în fața școlii, Primăria având alte priorități atunci.

    Numai din aceste informații ne putem da seama că, în loc să acționeze așa cum ar decurge asta din obligațiile lor, cei implicați, responsabili sau doar participanți, fug ca dracul de tămâie de problemă, „accidentul chimic” de la Guttenbrunn reușind să ne arate un lucru foarte important acum, în prag de alegeri locale: dacă e vorba de treburi spinoase care necesită seriozitate și răspundere să nu ne punem încrederea în cei care, aleși sau numiți, gestionează treburile care privesc comunitatea.

    Rămâne metoda străveche, ancestrală, căutarea unui țap ispășitor, un acar Păun care ne scapă de răspundere.

    Sa vedem cine sau ce ar putea fi acest acar salvator în acest caz.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Sondaj: Cine va fi Acarul Păun la Liceul German?

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Acarul va fi directorul Mario Stoica (dacă va vrea Falcă să-l sacrifice, lucru care nu-i sigur). Motive ar fi (chiar dacă firma are vina ei): directorul de ce n-a cerut ca stropirea să se facă în prima zi de vacanță, nu în ultima, de ce nu s-a aerisit localul, de ce nu s-a spălat mobilierul și podelele, de ce nu s-au verificat clasele înainte de începerea cursurilor, etc.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.