Pola Zilei: Ce firmă arădeană va asfalta Drumul Mătăsii?





Pornind, ca întotdeauna de altfel, din știrile nu neapărat prezentate de celelalte organe, pe care le aflați din Special Arad, iată, ne-am pus întrebarea de mai sus.
Am pornit de la ideea arhicunoscută că primarul nostru este înainte de toate inginer de drumuri doctor în comunicare, este așadar la mintea cocoșului ca după Drumul Vinului, străzile din Alfa și Grădiște, să treacă și la asfaltarea Drumului Mătăsii.
Sperăm că știti, acesta este drumul care leagă Europa de China, astfel încât vizita lui Dr. Andrei Ando în China nu poate fi întâmplătoare, chiar dacă, pe lângă el, a mai fost în delegație și Domnul Dr. Iustin Cionca.
E vorba de mii de kilometri, e vorba de miliarde în euro, un astfel de proiect ar rezolva pentru totdeauna firmele de casă și de curte ale Primăriei, fără să mai vorbim de primarul în sine, cel care dupa o astfel de investiție se poate declara primar până la moarte și la Arad și la Feng Șui.
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)