„Poezie de GARĂ despre cei ca mine” – sau filosofeală ganxta de Semlac, acolo „unde soarele răsare doar dacă-l plătești, Ăh!”





Pentru băeții derbedei din Semlac, ideologia „de după blocurile gri” se rezumă în viața reală la locul ales la plesneală unde s-au spart șmecherește câteva semințe și s-a băut o sticlă de Neumarkt la PET într-o zi de marți, când grupul de „homies” a izbutit să chiulească de la ora de gramatică din liceu, după care s-a întors acasă cu rime rap în cap și spray-uri verzi și roșii în buzunare, cu planul de a pune la cale propriul lor manifest de stradă la ei în sat, la intrarea „in da hood”, în gara dezafectată de lângă casele gri, vizavi de cimitir.
„Vezi să nu dormi prea mult, că trenul vieții nu așteaptă”, „Omu’ rupe iarba, iarba rupe omu’” sună într-un mare fel, tre’ să recunoști, direct din prepuțul gândirii vin aceste mesaje sublime ce te lovesc vizual imediat ce cobori din tren, dar din păcate-s luate din rimele unora sau altora și aici se cam și oprește filosofia de viață la țară „from da underground”. Rapperul craiovean El Nino are respect de respect la Semlac, e clar, dar adevărații adevărați îs veteranii de la Mafia, se știe, că nu degeaba „Fami Lia” (o aluzie curvească la adresa La Familia?) e doar un tag de după colț, în apropierea unui organ genital de dimensiuni considerabile fleșcăit pe perete mai demult cu veleități artistice irefutabile, inițial ca răspuns, probabil, la un fan Metallica. Șatra B.E.N.Z. și Killa Fonic rup și ei boxele și visele de ghetou semlăcan, iar tupeul de borfaș se manifestă prin „M**e garda”, o vorbă de duh aleasă de la Ombladon, secondat de mai ruralul „M**e Poliția”, ca un semn de dispreț față de băieții buni care-au prins hoții de lemne de foc sau găinaru’ ăla de-o indisponibilizat posterul plângăcios cu Arsenie Boca, acu’ doi ani. Printre atâtea inflitrații de înțelepciune din școala vieții rămâne un mister doar cum s-a inserat într-un colț mai timid un mesaj mai sentimental-așa, adresat unei drăguțe cu inimă de piatră, cel mai probabil, însă nu e de deloc de neglijat această declarație poetică neterminată care e decât atât: „te-am iubit”. BIG UP pentru cratimă, frate… și să rămână-n atenția ăluia care o fircălit mai demult, pe un perete mai ascuns, „Fuck = măta”!
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)