PLUS Arad a încheiat etapa de depunere a candidaturilor pentru alegerile locale din luna iunie, 2020

PLUS Arad este în plin proces de desemnare a candidaților pentru viitoarele alegeri ce vor avea loc în iunie 2020 – cele locale. Etapa de depunere a candidaturilor se încheie în data de 06.01.2020. Astfel, e prematur să putem vorbi despre persoane desemnate candidați PLUS pentru Primăria Municipiului Arad, consilieri locali sau județeni, primari sau consilieri locali pentru alte UAT-uri din județul Arad.
După validarea dosarelor vă vom prezenta un calendar al dezbaterilor ce vor avea loc și invităm cu această ocazie și presa să cunoască membrii PLUS care își asumă o candidatură pentru Primăria Municipiului Arad, dar și pentru celelalte funcții publice enumerate mai sus. Putem anticipa că PLUS are mai mulți membri care și-au manifestat dorința să își asume funcția de Primar al Municipiului Arad, iar pregătirea profesională și valoarea morala și etică a colegilor noștri reprezintă un atu pentru PLUS, pentru Alianța USR-PLUS, dar mai ales pentru schimbarea administrației locale a Municipiului Arad.
Ținem să mai precizăm că avem toată deschiderea în a oferi mai multe informații, atât despre alegerile interne, cât și despre activitățile și proiectele pe care le-am inițiat, iar persoanele mandatate să ofere aceste informații sunt Președintele Filialei Județene Arad, Robert Calotă și Coordonatorii Regionali pentru Regiunea Vest (Oana Chirilă, Kinga Târlea, Diana Amza, Sabin Răciu și Radu Vlădescu).
Mulțumim și pe această cale cetățenilor care susțin PLUS, pentru care opțiunea de vot a fost Alianța USR PLUS, și suntem convinși că împreună cu colegii de la USR vom lua deciziile cele mai bune pentru cetățenii Aradului.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Am făcut armată în Cetatea Aradului și consider că este păcat să nu fie introdusă în circuitul turismului. Arădeni ar avea de câștigat, este adevărat (...)
Cu f. mulți ani în urmă s-a vorbit ca pe lângă Sala Polivalentă și Bazinul Delfinul se construiește un HOTEL SPORTIV. Nimic mai normal. Totul ptr. tineretul, (...)
Tocmai Special Arad a investigat cazul, în 2018.... aveți la finalul articolului chiar link către acea anchetă. Și este în continuare în atenția noastră.