Planuri mari de viitor. Lucrările la cele trei poduri peste Mureș vor începe anul acesta dacă vom avea „puțin noroc”





În ultimii ani a existat o problemă mare în relația dintre guvern și orașul Arad. Guvernul nu dădea suficientă importanță rectificării bugetare de la nivelul județului nostru, motiv din cauza căruia de multe ori au existat probleme la buget. Cu toate acestea se pare că, cel puțin în ultimul an, guvernul a fost alături de arădeni și a adus orașului sume importante de bani cu ajutorul cărora s-au demarat sau continuat diferite proiecte.
„În perioada 2012-2019 Aradul s-a plâns foarte mult de lipsa rectificărilor bugetare în timpul anului, în schimb 2021 a fost un an benefic din acest punct de vedere pentru că Aradul a beneficiat de sume importante la fiecare rectificare bugetară, de exemplu, Primăria Arad a beneficiat de rectificări bugetare succesive în valoare de peste 40 de milioane de lei, iar rectificarea bugetară la nivelul Aradului a depășit peste 100 de milioane de lei”, declară Sergiu Bîlcea.
Trei proiecte mari pentru Arad – poduri peste Mureș
„Relația dintre Guvernul României și administrația locală se traduce prin trei mari proiecte în următorii ani, dintre care două sperăm să se demareze în 2022. Este vorba despre trei poduri peste Mureș care vor fi cu siguranță niște construcții istorice. Primul, podul peste Mureș al Primăriei Arad, de pe strada Andrei Șaguna, ar fi cel mai important și este în desfășurare și noi sperăm că anul acesta se va derula lucrarea efectivă, este un proiect câștigat de către administrația Falcă. Finalizarea acestuia are ca termen decembrie 2023, iar pe lângă podul propiu-zis de vor construi piste pentru biciclete, se vor achiziționa autobuze electrice, biciclete ș.a.m.d. Este un proiect care va face legătura între Aradul Nou și cartierul Vlaicu și va decongestiona traficul din apropierea autostrăzii.
Al doilea proiect este centura de Sud-Est. În parteneriat cu Ministerul Transporturilor această centură este deja în licitație. Am crezut în acest proiect și sperăm că anul acesta vom avea un câștigător pentru executarea lui și cu puțin noroc poate chiar se vor demara lucrările. Acest proiect va face ca Aradul să aibă un inel de centură.
Nu în ultimul rând, vorbeam despre trei poduri peste Mureș, al treilea fiind feroviar pentru că și licitația modernizării căii ferate Arad-Timișoara este în procedură în acest moment și dorința și speranța noastră este că vom avea un câștigător. Acest mod va fi între gara Aradul Nou și gara din Vladimirescu, astfel că acest proiect în valoare de aproximativ 800 de milioane de euro trebuie să crească economia Aradului, dar și să ofere noi variante de dezvoltare”, a explicat deputatul Sergiu Bîlcea.
Prezentarea proiectelor și alocarea banilor pentru realizarea lor este primul pas către normalitate. Rămâne de văzut cât va dura și dacă se vor încadra în termen aceste proiecte, pe care momentan suntem obișnuiți să le vedem doar în randări 3D.
Comentariile portalului
V-ați prins...
De râsul curcilor cu ce "argument" vine un "jurnalist". O filmare în care persona recunoaște că a gafat pentru că s-a luat după o minciună de-a lui Nă (...)
Romania va merge mai departe, indiferent ca va iesi Gladiatorul Galeriei sau Harry Nicusor Potter, ea va ramane tot in UE, nu vor mai putea sulfari firmele de cotet ale (...)