Peste 4000 oameni, îmbolnăviți cu Covid în tot județul. Câte cazuri noi au fost raportate în ultimele 24 ore





În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la nivelul Județului Arad erau înregistrate următoarele valori ale infecției cu virusul SARS-CoV-2:
⦁ Număr de infectări de la ultima raportare: 401 (conform DSP)
⦁ Număr persoane vindecate de la ultima raportare: 339
⦁ Număr persoane decedate de la ultima raportare: 14
⦁ Număr total cazuri active în prezent: 4278
⦁ Număr persoane internate în spital (izolare): 397
⦁ Număr persoane în izolare la domiciliu (pozitive): 3881
⦁ Număr persoane în carantină: 1553.
La ora actuală, din totalul celor 78 unități administrativ teritoriale din județ, 70 sunt în scenariul roșu, 5 în scenariul galben și trei în cel verde. Amintim că, potrivit celor mai noi hotărâri, indiferent de scenariul în care se află o localitate, masca trebuie purtată peste tot, atât în interior, cât și pe stradă, iar accesul în localuri, magazinele non-alimentare (în care își desfășoară activitatea cel puțin 50 de persoane simultan), la mall, săli de spectacole și în majoritatea instituțiilor publice (excepție fiind Tribunalul, Poșta și serviciile sociale) se face doar pe baza de certificat verde (care arată că persoana este fie vaccinată, fie trecută prin boală după o perioadă de maxim 180 zile). Fără certificat se poate merge la alimentare, supermarketuri și farmacii, cât și la controalele medicale (în acest caz, pot exista situații în care se cere test negativ).
În tabelul de mai jos puteți consulta rata de incidență aferentă fiecărei localități:
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este