sâmbãtã, 11 mai, 2024

Special Arad Logo

    Peste 40 de elevi pecicani au cântat „Imnul Regal” la nunta Principelui Nicolae al României

    de Special Arad | 8 octombrie 2018, 11:00 PM | Educaţie

    0

    Comunicat. Județul Arad și orașul Pecica a ajuns, din nou, în atenția presei centrale datorită unui grup entuziast de copii și a coordonatorilor acestuia, care au parcurs peste o mie de kilometri (dus-întors) în nici 24 de ore pentru a cânta „Imnul Regal” la nunta Principelui Nicolae al României.
    Corul „Cantus Mundi” din Pecica, format din 40 de elevi ai Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica și membri ai Clubului Copiilor din oraș, a făcut deplasarea alături de dirijorul și coordonatorul prof. Alexandru Zaharia, profesorii însoțitori Marta Balasz, Maria Jurcan, Gabriela Pentek , reprezentanta părinților, Olivia Șiclovan,  Daniel Zaharia, Pavel Șinka și Laurențiu Frișan, responsabilii foto – video ai corului, însoțiți de inițiatorul deplasării, consilierul local dr. Vasile Chifor, de Octavian Miclea și de Adrian Marușca.
    Primarul Petru Antal, cel care a susținut ideea și a însoțit delegația pecicană, a purtat eșarfa tricoloră cu stema regală, mai mulți dintre cei prezenți la Sinaia felicitându-l pentru gest și dorind să facă fotografii cu el.
    „A fost o atmosferă cu adevărat regală și mă bucur că Pecica a fost reprezentată la nunta Principelui Nicolae. Sunt mândru de copiii din cor, felicitări lor, domnului dirijor și părinților” – a declarat primarul.
    La exact doi ani de la înființare, prima repetiție fiind în laboratorul de Fizică al liceului pecican, chiar în ziua de naștere a dirijorului Alexandru Zaharia, coriștii pecicani au fost în centrul atenției atunci când și-au ocupat locul pregătit de simpatizanții Principelui Nicolae în curtea Cazinoului din Sinaia, chiar vizavi de balcon.
    Elevii din clasele I – VIII au purtat cu mândrie cocarda cu însemnele Casei Regale, cu stegulețe tricolore în mâini și îmbrăcați în alb și negru, fiind văzuți de telespectatori din toată țara prin transmisiunile în direct ale posturilor de știri, printre care și părinții lor.
    La scurt timp după sosirea la Cazinou, Alteța Sa Regală Principele Nicolae și soția sa, Alina, au ieșit în balcon pentru a saluta cele câteva sute de persoane adunate să îi felicite, moment în care elevii pecicani au cântat „Imnul Regal” și „La mulți ani”.
    Principele s-a aplecat să vadă mai bine copiii, știind că reprezentanții orașului unde a fost prezent alături de soție în acest an de 10 Mai și s-au simțit foarte bine vor veni să îi felicite.
    Simpatizanții prezenți la Sinaia au cântat cu corul, după care au ascultat și filmat elevii pecicani care au interpetat și alte cântece: „Luncile s-au deșteptat” și „Rapsodia Română nr. 1”, ca parte a unui scurt recital pregătit sub îndrumarea dirijorului Alexandru Zaharia.
    „Ne-am pregătit câteva săptămâni, elevii fiind foarte entuziasmați de faptul că pot cânta la un eveniment de asemenea amploare. A fost o aniversare frumoasă a celor doi ani de existență a corului nostru” – a spus prof. Alexandru Zaharia.
    După ce a acordat un interviu postului de știri Digi24, dirijorul și copii au mers la Mănăstirea Sinaia, unde au interpretat mai multe pricesne, spre bucuria credincioșilor și a turiștilor străini aflați acolo.
    În urma unei scurte plimbări în centrul stațiunii, pecicanii s-au oprit la Castelul Peleș, apoi au plecat spre casă, mândri că au putut participa la un eveniment deosebit.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.