Percheziţii DNA la foşti ofiţeri SRI
Procurorii DNA efectuează miercuri dimineaţă percheziţii la domiciliile a trei foşti ofiţeri SRI din judeţul Prahova, potrivit unor surse citate de Digi 24. Foştii angajaţi SRI ar fi complici într-un dosar de şantaj.
Potrivit surselor menţionate, ar fi vorba despre dosarul în care, în luna august 2015, au fost reţinuţi de DNA şeful Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Prahova, Constantin Ispas, adjunctul şefului Poliţiei Judeţene Prahova, Adrian Rădulescu, şi Emanuel Saghel, şeful Serviciului de combatere a finanţării terorismului şi spălării banilor din BCCO Ploieşti.
Şeful Serviciului Județean Anticorupție Prahova din cadrul Direcției Generale Anticorupție, Constantin Ispas, este acuzat de DNA de luare de mită, trafic de influență (3 infracțiuni), spălare de bani, cercetare abuzivă, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, iar adjunctul IJP Prahova, Adrian Rădulescu, pentru două infracțiuni de cercetare abuzivă.
Ofițerul de poliție judiciară Emanuel Saghel — șef serviciu în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești este acuzat de luare de mită, trafic de influență, șantaj și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
sursa: stiripesurse.ro

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)