vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Pentru că nu purta mască, un student congolez a fost împușcat mortal de un polițist

    de - | 25 iulie 2021, 3:59 PM | Internaţional

    0

    (foto: profimedia)

    Un student a fost ucis sâmbătă la Kinshasa de un poliţist care l-a acuzat că nu purta mască în timp ce filma pe stradă, au declarat duminică martori şi mass-media. Republica Democratică Congo (RDC) se confruntă cu un al treilea val de COVID-19.

    „Colegul nostru Honore Shama, student la Facultatea de Litere a Universităţii din Kinshasa, realiza o filmare în cadrul stagiului său de practică în comedie. Un poliţist i-a cerut să poarte masca în timpul filmării”, a declarat Patient Odia, colegul său care a asistat la incident, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

    „În pofida explicaţiilor sale şi după ce i-a arătat masca, poliţistul, supărat că aştepta mai degrabă să primească bani, l-a acuzat că opune rezistenţă şi l-a împuşcat de la mică distanţă”, a adăugat el.

    Alte mărturii au fost prezentate de Top Congo, un post de radio bine cunoscut în RDC, precum şi de mai multe instituţii media online.

    „Poliţia a arestat doi poliţişti, prezenţi în timpul incidentului provocat de colegul lor poliţist iresponsabil care a fugit, precum şi pe şeful secţiei de poliţie din Bel Air a Mont Ngafula. Căutările continuă pentru a-l găsi pe poliţistul fugar”, a declarat pentru AFP generalul Sylvano Kasongo, şeful poliţiei din Kinshasa.

    Purtarea măştii este obligatorie, sub sancţiunea unei amenzi de 10.000 de franci congolezi (5 dolari). Dar în Kinshasa, poliţiştii sunt acuzaţi în mod regulat de hărţuire şi de faptul că încasează banii din amenzi fără a elibera chitanţe.

    Mai multe detalii pe digi24

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.