Parcă s-au înmulțit în ultima vreme știrile despre profesori care au abuzat minori sau, ca în cazul Bulai, tinere studente care-i puteau fi fiice daca nu chiar nepoate. Înainte vreme, cap de afiș erau preoții cu apucături pedofile, acum a venit rândul altora: pedagogi de rit nou, profesori-prădători sexuali.

Poate vă amintiți de profesorul de sport, suplinitor la Liceul din Pecica, oprit înainte de a apuca s-o ia pe calea „pedagogului Bulai”. Dacă nu, citiți amănunte aici: Profesorul și eleva: „Doar o poză să salivez puțin și la somn” – o poveste sordidă de perversiune sexuală la un liceu din Pecica 

 Adevărul este că în Arad am fost feriți de astfel de pedagogi-prădători sexuali,de abuzatori de minori sau de tinere studente, cum au fost victimele lui Alfred Bulai (desigur, cu puține excepții).

N-am avut nici dezaxați ca „antrenorul de genii” sau, cine știe?, poate doar lipsesc informațiile…

Vreau, totuși, să cred că nu informațiile lipsesc, ci nebunia din capul unora ajunși la catedră. Vreau să cred că profesorii din Arad nu sunt atinși de „virusul” ce i-a lovit pe acei „pedagogi” despre care s-a vorbit atât de mult în ultima vreme și care îngroașă rândurile prădătorilor sexuali. Iar asta înseamnă nu doar sănătate emoțională și educație sănătoasă, ci și o anumită imunitate la astfel de „viruși” a întregului sistem pedagogic arădean.

Și mai înseamnă o anumită rezistență la vremurile astea, noi, atât de complicate. Complicate, cu multe griji de zi cu zi și temeri, dintr-un telejurnal într-altul, de noi creșteri de prețuri și taxe, cu salarii și pensii tot mai neîndestulătoare pe măsură ce sunt crescute. Cu sufocantele abuzuri și hoții ale conducătorilor. Și totuși, vremuri mult mai ușoare decât altele. A fost foamete în anii ’46 – ’47 , a fost teroare în vremurile comunismului, au fost cartele pentru alimentele de bază tot în vremurile comunismului. Au fost vremuri fără zâmbet, fără bucurii, fără curent, căldură și apă caldă…

Atunci, în acele vremuri cu adevărat grele nu aveam nici timp, nici dispoziție pentru chestiuni care n-aveau „dimensiuni planetare”. Iar pornirile bolnave de care „suferă” pedagogii de vremuri noi nu aveau cum să le ia mințile. Bine, multe altele porniri nu aveau loc în agenda zilnică a românilor din acele vremuri grele – când aveai dreptul la o jumătate de pachet de unt într-o lună, de persoană, parcă nu-ți mai ardea să te consideri, de exemplu, non-binar – adică, vorba lui Caragiale, „nici așa, nici altminteri”.

Clar trăim vremuri complicate, cu oameni deciși să le facă grele. Și vor fi grele, tot mai grele.

România nu este pregătită să facă față unor provocări cum este și acest adevărat asalt al pedofililor și prădătorilor sexuali. Nu a fost și nu este pregătită să apere anumite valori sociale considerate zeci, poate sute de ani niște mofturi. Între aceste mofturi, libertatea sexuală. Adică, dreptul persoanei de a decide decide liber şi în cunoştinţă de cauză când, unde şi cu cine întreţine relaţii sexuale.

Abia în forma actuală a Codului penal există referire clară la libertatea sexuală ca valoare socială ce se bucură de ocrotirea legii penale, ceea ce spune multe despre locul acestei valori pe scara preocupării conducătorilor noștri.

În această idee, merită subliniat că în Codul penal din 1864 și în cel din 1936 violul, spre exemplu, era considerat ca o infracțiune contra pudorii și bunelor moravuri. Adică, pudoarea și bunele moravuri erau valorile sociale ocritite prin incriminarea violului, nicidecum libertatea sexuală a femeii.

Pe de altă parte însă, trebuie să recunoaștem că nici societatea nu a fost și nici acum nu este pregătită să facă față asaltului prădătorilor sexuali. Încă privim cu înțelegere abuzurile acestor prădători care, nu-i așa?, bărbați fiind, „au datoria să încerce”. Ca să nu mai spunem că, în prea multe cazuri considerăm că multe abuzuri sexuale pornesc de la comportamentul sau ținuta femeilor care sunt „provocatoare” pentru „bieții” bărbați, între care și acei pedagogi de vremuri noi care vin la catedră pentru „a agăța”, fără teama că ar putea fi, de exemplu, condamnați la castrare chimică, ca-n Cehia și Polonia.

De aici, desigur, și reținerea multor femei de a reclama abuzurile, ca să nu mai zicem de hărțuirile care, între noi fie vorba, se practică „de când lumea” cam peste tot în societatea noastră. Adică, în orice instituție în care există masculi în posturi de conducere, care se cred îndreptățiți să „guste prăjiturile” din subordinea lor – de multe ori „gustatul” începe încă de la pregătirea concursului de angajare.

Cum și cui să reclame femeia hărțuită, șantajată chiar, obligată să pună în cântar posibilitatea de a-și pierde serviciul (sau, mă rog, concursul e angajare) și avansurile celui care-i poate decide viitorul? Iar înainte de a decide, în același cântar este obligată să pună și indiferența instituțiilor statului față de astfel de reclamații.

Și-apoi, curajul de a reclama abuzuri ale unor personaje sus-puse, se și educă. Or, așa cum bine știm, curajul este reprimat de la vârste fragede – exemplul șefei de promoție din Ineu, care a avut curajul să spună ce a simțit ea în timpul liceului este edificator. Surprinzător, tocmai profesorii au fost cei mai aspri critici ai fetei, deși ei ar fi trebuit să-i încurajeze pe elevi să spună adevărul, chiar dacă este dureros.

Da, elevii timorați de profesori încă din primele clase primare și continuând cu anii de liceu sunt victimele sigure ale prădătorilor sexuali, fie ei profesori universitari ori șefi în diferite instituții. Victime care nu vor avea curajul să reclame abuzurile, decât în cazuri extreme. Pentru că așa au fost educate.

Pe de altă parte, aș spune că autoritățile statului practic încurajează prădătorii, chiar dacă, așa cum a declarat și premierul Ciolacu, se va înăspri regimul sancționator pentru astfel de fapte. Problema nu este însă asprimea pedepselor, ci faptul că nu se ajunge la aplicarea pedepselor, că până să se ajungă la pedeapsă, sistemul nostru oferă mult prea multe portițe de scăpare.

Ca să nu mai spunem că acești prădători, fie ei pedagogi sau directori, nu-și pierd privilegiile dobândite în perioada în care au prădat. Ce va pierde, bunăoară, profesorul Bulai sau alt pedagog-prădător? Nimic. Se va retrage o vreme din viața publică, dar va rămâne cu pensia de cadru universitar, va rămâne și cu dreptul de a exercita meseria de psiholog, deci își va putea găsi noi victime. Și asta, deși a practicat prădăciunea sexuală la nicel universitar timp de vreo 30 de ani.

La fel ca orice funcționar public special care, după ce a fost prins că a luat mită, iese la pensie și primește pensie specială ca și cum ar fi fost un exemplu în activitate.

Da, complicate vremuri, complicată viată…