18 octombrie, 20 octombrie, 1 noiembrie. Sunt datele anunțate pentru premiera noului spectacol al Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, anulat rând pe rând din cauza restricțiilor provocate de pandemie. Spectacolul se numește „Carmen Vlaga vorbește cu tine” și este unul interactiv, bazat pe „Întoarcerea de acasă” de Ștefan Caraman, pe care actrița l-a mai jucat în trecut, dar acum va fi ceva complet diferit, adaptat pentru scena mare. De curând s-a luat în considerare ca spectacolul să fie înregistrat și să aibă premiera online în acest weekend, însă chiar astăzi am aflat că s-a renunțat și la această idee. Deocamdată, proiectul rămâne în aer… așa că, înainte să avem ocazia s-o vedem din nou pe scenă, am invitat-o pe Carmen Vlaga să vorbească cu tine prin intermediul unui interviu.

Nu a avut nimic împotrivă, deși a recunoscut că nu-i plac interviurile, nu prea-i place să vorbească despre sine. La teatru, desigur, e altceva. A mai recunoscut și faptul că are emoții mari, chiar și după atâția ani, la absolut fiecare spectacol, toate emoțiile ei dispar, în schimb, în momentul în care pășește pe scenă.

– Noul tău spectacol s-a anulat deja de trei ori și nici acum nu se știe când va avea premiera. Ești nervoasă? Resemnată?

– Nu, nu sunt. În primul rând eu mi-aș fi dorit foarte tare să fac premiera în sală, pentru că spectacolul este interactiv. Acum nu știu ce și când se va întâmpla. Probabil când ieșim din această pandemie, vom ieși, cred, cu „Carmen Vlaga vorbește cu tine”.

– Deci este exclus să aibă o premieră online, înregistrată, fără public, din moment ce este interactiv… 

– Nu știu nimic deocamdată. Dacă ar fi să fie online, l-aș transforma oarecum ca și cum aș vorbi cu publicul. Eu mi-aș dori însă foarte tare să fie direct în sală.

– Am înțeles că este un proiect de suflet pentru tine. Cum faci față presiunii, având în vedere că teatrul, cel mai probabil, nu se va mai redeschide anul acesta, cât despre pandemie în sine… cine știe cât mai durează?

– Eu fac față bine momentan, pentru că asta este, trebuie să ne adaptăm la situația în care ne aflăm, dar numai prin faptul că am repetat acest monolog, sigur… la distanța corespunzătoare față de Alex Popa și cu masca pe față, m-am simțit foarte bine în ultima lună. Mai ales că-i aveam alături pe regizorul Ștefan Iordănescu și pe Maura Cosma, cea care s-a ocupat de mișcarea scenică, m-am întâlnit cu oameni dragi, oameni de suflet, deci m-am simțit foarte bine cât timp am repetat. Îmi pare foarte rău că nu a ieșit premiera, dar mă încălzesc cu gândul că știu că atunci când vom ieși din această stare… poate că îl vom juca la Școala Populară de Arte la vară (n. red. – la Teatrul de vară)… nu știu, dar tot o să-l joc. Nu disper, nu intru în panică și nu mă gândesc că „vai, ce am pățit!”.

– Ce alte planuri ți-au mai fost date peste cap de pandemie?

– Mie personal nu mi-au fost date peste cap neapărat, în afară de faptul că copilul face ore online și mi se pare că aceste cursuri online sunt degeaba oarecum, pentru că n-ai cum să explici atât de bine ca atunci când explici la tablă. Cam asta mi s-a dat peste cap, iar faptul că nu sunt pe scenă și nu joc în spectacole… asta mă doare, sigur. Ar mai fi faptul că mă întâlnesc mai rar cu mama, pentru că mi-e frică să nu am cumva sau să contactez de undeva Covid și să îl transmit mai departe mamei mele, care are și diabet și mai multe boli… și are și o anumită vârstă.

– Câți ani are copilul tău, în ce clasă e?

– Este în clasa a V-a. Acest lucru amintesc și în spectacolul „Carmen Vlaga vorbește cu tine”, de altfel. E la Liceul de Artă, unde îi place foarte mult și îi e ciudă că nu poate să se întâlnească cu colegii și profesorii.

– Povestește-ne puțin despre tine, despre viața ta, despre personalitatea ta. Ce nu știe despre tine arădeanul care te vede doar pe scenă și nu are cum să te cunoască mai bine? 

– Mi-e foarte greu să vorbesc despre mine și nu mi se pare că sunt un om foarte interesant sau cu o viață foarte interesantă. Sunt căsătorită cu Cristi Bogdan, sunt mamă, fac mâncare… îmi place foarte tare să gătesc… și în clipa asta, când vorbesc cu tine, fac fasole cu ciolan (n. red. – interviul s-a făcut telefonic), în rest îmi place să mă întâlnesc cu prietenii și să stăm la povești, la o bere, să povestim până noaptea târziu. Ce să mai spun? Despre personalitatea mea… eu când vreau ceva, vreau… și dacă îmi trebuie ceva în ruptul capului, nu mâine îmi trebuie, ieri îmi trebuie! Sunt foarte ambițioasă.

– Unde te simți cel mai mult în largul tău?

– În largul meu mă simt în familia mea, acasă, și pe scenă. Pe scenă sunt… nu știu, ca peștele în apă.

– Ești actriță din 1999. Ce simți că s-a schimbat de atunci, în ceea ce te privește? 

– Da, din 1 Decembrie 1999. Personalitatea mea nu s-a schimbat, e tot aceeași. Mă completez foarte bine cu soțul meu și cu copilul meu și căutăm să ne distrăm cât mai mult… și așa am fost și înainte, adică tot timpul mi-a plăcut să mă distrez.

– Un actor arădean (nu o să-i dau numele) mi-a spus odată că are emoții mai mari decât aș crede, atât pe scenă, cât și în viața de zi cu zi. Tu cum ești? Mai emotivă sau mai încrezătoare în sine?

– Eu la fiecare spectacol, nu urc pe scenă fără să fac încălzirea vocală. Indiferent că l-am jucat de zece ori sau 15 ori sau 50 de ori, am emoții foarte mari când urc pe scenă. Dar e numai momentul acela când ieși din culise și până la primul pas pe scenă. În acele clipe simt că mă iau toate căldurile, mai ales la premieră, am impresia că voi face infarct și mă întreb de fiecare dată „de ce mi-am ales meseria asta? De ce trebuie să-mi ia razna inima așa?”. Dar îți zic, e momentul acela dintre culise și primul pas pe scenă, e ca un vânt care trece așa prin mine și-mi ia emoția.

– Înainte să facem acest interviu mi-ai recunoscut că nu-ți plac interviurile. De ce?

– Pentru că nu-mi place să vorbesc despre mine și nu-mi place să vorbesc despre un proiect care urmează sau proiectul care a fost, pentru că… nu știu, parcă face parte din bucătăria mea. Poate actorul trebuie să lase și puțin mister în spatele lui.

– E puțin ironic ceea ce-mi spui, dacă ne gândim la titlul noului tău spectacol…

–  Da, dar acolo nu trebuie să vorbesc în cuvintele mele, acolo am un text scris, pe care-l spun pe scenă și-l adaptez la viața mea. Textul ăsta, de altfel, a fost scrisă special pentru o actriță din Piatra Neamț, Ecaterina Hâțu, iar actrița nu a reușit niciodată să-l joace. În textul original tot Kati scrie, „mă numesc Kati, am vârsta de…”, iar eu adaptez textul pe numele meu și mai adaug de la mine, despre viața mea, anumite persoane din viața mea, de exemplu. Nu neapărat persoane care m-au influențat într-un fel sau altul, ci în funcție de cum și despre cine consider că se potrivește textului.

– Cum privești noile tale roluri? Sunt mereu mai interesante decât cele jucate anterior?

– Sunt mereu mai grele decât cele pe care le-am făcut anterior. Oricum, orice rol mi se pare interesant.

– Sunt spectacole scoase din program de care ți-e dor?

– Da. „Perplex”, „Bull”, „Reunificarea celor două Corei” și „Iubirea la oameni”.

– Ar fi vreun spectacol preferat în care nu ai jucat, dar ți-ar fi plăcut?

– Chiar acum recent i-am spus lui Ștefan Iordănescu, în timp ce repetam, că mi-ar plăcea foarte mult… și asta visez încă din facultate, să o joc pe Blanche DuBois din „Un tramvai numit dorință”, de Tennessee Williams.

– Ce rol nu ai accepta niciodată?

– Roluri nu am refuzat niciodată, indiferent că mi-au plăcut sau nu. Mă deranjează dacă vine un regizor care este complet nepregătit și nu știe ce vrea să spună mai departe. Atunci mă deranjează, dar în rest… toate rolurile le-aș juca, dacă se poate.

– Sir Sean Connery a murit de curând. Ți-a plăcut de el?

– Da, mi-a plăcut foarte tare. Mi s-a părut genul de actor care arăta mai bine la o anumită vârstă decât în tinerețe. Un om extraordinar și un actor foarte bun. Cred că eu ajung la 0,000001 ca nivel față de el.

– Chiar el este actorul tău preferat?

– Nu, n-aș spune. Actrița mea preferată este Meryl Streep, iar actor… cred că Woody Allen.

– Care a fost ultimul film sau serial pe care l-ai văzut și îl recomanzi?

– Nu prea mă uit la seriale, dar m-am uitat la Netflix la mai multe seriale în martie, în pandemie. Nu mai rețin însă cum s-au numit. Iar film, care mi-a plăcut foarte tare, ar fi „Across the Universe”.

– Ești genul de persoană care plânge la filmele romantice?

– Nu, nu plâng deloc la filmele romantice.

– Filmul tău preferat, din toate timpurile, care ar fi?

– Nu știu… sunt mai multe filme. Așa, un „best movie ever” n-aș putea să-ți spun. Uite, îmi place mult „Bohemian Rhapsody”, din 2018. Ăsta e un film pe care l-am văzut cred că de șase ori și nu m-a plictisit niciodată. N-am apucat să văd „Joker”, dar știu că-i foarte bun. Aștept să apară pe HBO.

– Revenind la spectacolul „Carmen Vlaga vorbește cu tine”, de când e în pregătire?

– Din 15 septembrie am început repetițiile. De altfel, eu am jucat acest spectacol mai demult, acum vreo 15 ani. Se numește „Întoarcerea de acasă” și autorul, Ștefan Caraman, a venit cu ideea să schimbăm acum titlul, să fie „Carmen Vlaga vorbește cu tine”. Însă oricum, acum 15 ani era altfel spectacolul. Acum e cu proiecții, cu muzică live, cântă Alex Popa (n. red. – actor nou angajat la teatrul arădean) alături de mine. El cântă la chitară și la voce și are și un moment în care intervine, când eu o iau razna pe scenă. Acum 15 ani, spectacolul era complet diferit, eu jucam la rol dublu cu Angela Petrean-Varjasi, iar în același spectacol mai era un monolog, „E-Uri”, al lui Alina Nelega, și mai jucau la rol dublu și Carmen Butariu cu Mariana Tofan. Practic, eu aveam la momentul respectiv numai un scaun pe scenă și s-a jucat într-o sală mai mică, la Sala Studio, iar acum totul s-a transformat, acum e totul gândit pentru sala mare. Deci e total, total diferit.

Afișul spectacolului, deocamdată fără dată: