Frică, boală, demență, alcool, droguri, agresivitate verbală, agresivitate fizică, o familie disfuncțională care vrea să dea bine în ochii tuturor, uneori şi în ochii ei, infernul conjugal, copilul preferat, deznădejdea, masa la care se mănâncă mereu doar ură, sinuciderea ca evadare din ţinutul acesta de coșmar. Toate şi-au găsit loc pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, marţi, de la ora 19:00. Într-o sală în sfârşit plină, actorii teatrului arădean au pus în scenă „Ţinutul din miezul verii” („August: Osage County”).

Ținutul din miezul verii, la Arad

Piesa dramaturgului american Tracy Letts, scriere premiată cu Premiul Pulitzer, a stat la baza filmului-cult din 2013, regizat de John Wells, cu Meryl Streep în rolul principal şi cu Julia Roberts într-o interpretare magistrală.

Drame peste drame, plecate de la o tragedie (Beverly s-a sinucis), întinse pe mai bine de două ore, piesa a adus în fața arădenilor probleme care ne sunt tuturor atât de familiare: familia disfuncțională, depresia mereu prezentă, tratată fie cu alcool, fie cu pastile, fricile, cancerul și o boală care avem tendința de a o crede atât de românească, deși e doar lumească: dorința de a da bine în ochii celorlalți, de a ascunde toate dramele sub preș.

Nu s-a râs de data aceasta în ținutul teatrului

Actorii teatrului clasic au acceptat provocarea regizorului Dumitru Acriș și au venit în fața arădenilor obișnuiți cu comedii clasice cuminți, cu toate dramele lumii ăsteia, scrise exemplar de Tracy Letts și jucate magistral de arădeni.

Nu s-a râs de data aceasta la teatru, nici nu s-a plâns pe faţă, ci poate pe ascuns, la fiecare dramă cu care s-au identificat spectatorii şi sigur n-au fost puţine. Dar s-a stat cu sufletul la gură, pentru a vedea când va exploda în mii de bucăţi mama, Carmen Vlaga, când vor da bir cu fugiţii soţii şi rudele celor din familie, veniți aici cu tot cu murdăriile și fricile lor, când îşi vor pune capăt zilelor surorile, pentru că teoretic nu poţi altfel, când va călca Barbara, aici Angela Varjași, în picioare toată lumea, și dacă a mai rămas nițel de poezie și de muzică, chiar o pictură, din prezența copleșitoarea, dar meteorică, a lui Beverly, nimeni altul decât Ovidiu Ghiniță.

(Arădenii au fost invitați, după spectacolul „Ținutul din miezul verii” la discuții)

Cuvintele cu care vorbești despre frică și boală

Bou, proastă, curvă, căcat, futu-i. Sunt cuvinte care au venit să completeze momentele adevărului în casa de la capătul ținutului Osage, acolo unde adevărul supără (dar unde nu doare adevărul?), acolo unde banii, dar pentru prima dată nu neapărat ei, ci frica, mai ales frica, jignirile și răutățile duse până departe, până la capătul răbdării, până la limita rezistenței, nu te lasă să respiri, indiferent cât de mari sunt geamurile pe care le deschid din când în când personajele.

Atât de departe încât nu e confortabil de stat nici măcar în scaun și privit acest tablou al degradării sociale, atât de familiar societății românești. Atât de departe încât, la finalul spectacolului, provocați de directorul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, Bogdan Costea, la discuții, arădenii și-au găsit cu greu cuvintele.

Au curs, totuşi, laudele la adresa tuturor actorilor din piesă, a regizorului, chiar a decorului – care, deși minimalist, încă un fapt cu care arădenii nu sunt obișnuiți, a adus spectacolul în actualitate, o poleială modernă cu murdării vechi, albul imaculat pe care să văd și mai bine toate fricile. Am aflat, însă, tot din discuții, că arădenii nu-s obișnuiți la teatru cu dramele şi limbajul lor, doi dintre spectatori arătându-se întrucâtva încurcaţi de limbaj, de parcă poţi vorbi de cancer, boală, demenţă, depresie şi sinucidere cu zâmbetul pe buze şi în cuvinte tandre.

(Decorul minimalist al spectacolului)

Pentru cine au curs aplauzele

Au plecat sigur cu zâmbetul pe buze Carmen Vlaga Bogdan, lăudată atât pe scenă, cât și în culise („e sigur rolul vieții ei”, au spus mulţi dintre cei care au ieșit din sala de spectacol), deşi e evident că e tare greu să joci aşa un rol după Meryl Streep, pe care unii dintre spectatori siguri au văzut-o în film şi nu s-a abținut de la comparații, şi Ovidiu Ghiniţă, aplaudat la discuţiile de după pentru fragilitatea, poezia pe care a imprimat-o piesei în minutele în care l-a jucat pe Beverly, sinucigaşul care a reunit familia şi de la care au început să se dezvelească de orice haină, rând pe rând, toate bolile acesteia.

Cu zâmbetul pe buze ar fi trebuit să iasă şi Angela Petrean Varjaşi pentru rolul magistral făcut, solicitant până la demenţă, aproape la fel de solicitant ca rolul lui Carmen Vlaga. Și surorile sale de pe scenă: Carmen Butariu şi Alina Vasiljević.

Ținutul din miezul verii, actorii, scenograful, regizorul şi geamul

Şi-au scos sufletul pe tavă marţi, aşa cum au ştiut mai bine şi chiar au ştiut, până când ochii le-au ieșit din orbite, Carmen Vlaga Bogdan (aproape rasă în cap pentru ca nebunia să te izbească şi mai mult pe scaunul tău de spectator), Ovidiu Ghiniță, Angela Petrean Varjasi, Bogdan Costea, Liliana Balica, Florin Covalciuc, Carmen Butariu, Ștefan Statnic, Alina Vasiljević, Zoltan Lovas, Dorina Darie Peter, Mariana Tofan, Calița Nantu, Oltea Blaga, Roxana Sabău, Claudia Stoica, prinşi cu toţii în scenografia Irinei Chirilă şi în regia lui Dumitru Acriș.

Marţi la teatru a fost un tur de forţă printre neputinţe, frici, ură, suferinţă şi decădere, o radiografie a societăţii de la capătul lumii la care visăm, în care oscilăm fie în a ne recunoaște nouă, în modul cel mai crud cu putință, adevărul, fie în a ni-l ascunde cât de adânc putem, chiar şi de noi, un tablou care ar trebui să umple de fiecare dată Sala Mare a Teatrului Ioan Slavici. O piesă ca geamul acela imens din spectacolul de marți, pe care încerci să faci cumva să intre aerul proaspăt al culturii.

Citește și: 

Două premiere în noua stagiune la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”