Vorba vine, lovitură…

Remake-ul filmului din 1961, considerat de unii cel mai bun film muzical american din toate timpurile, nu se simte bine la încasări, chiar dacă are critici elogioase. Minus câteva, dar importante. Asta ca să nu mai vorbim de ceea ce urmează aici.

Deja e considerat un „flop”, adică mai pe românește un eșec comercial, având în vedere că va ajunge să scoată cheltuielile doar dacă face 300 – da, ați citit bine – de milioane, în timp ce după trei luni de la premieră nu a ajuns nici la o sută. Producătorii, în frunte cu regizorul Spielberg, speră în „streamuri”, adică în metoda Netflix, chiar dacă acest „West Side Story” a fost produs de un studio hollywoodian clasic, e drept, fără „Fox”. Adică „20th Century”.

Dar lucrurile sunt mult mai complexe decât par la prima vedere.

Foto: People.com

„West Side Story” este un musical care a avut premiera pe Broadway în 1957, iar de atunci este considerat un fel de culme a teatrului muzical american născut din opereta franco-vieneză cam pe la începutul secolului trecut. Mai precis din „Văduva veselă” a lui Franz Lehár. Împrumutul merge însă și mai departe: povestea preia lejer Romeo și Julieta marelui Will, schimbând scena de la Verona în cartierul de vest al Manhattanului, cele două familii războinice care interzic iubirea dintre copiii lor fiind înlocuite cu două găști de adolescenți care se luptă pentru supremație în zona supusă unor transformări edilitare decisive.

Filmul după musicalul pomenit – muzica: Leonard Bernstein la apogeul carierei – s-a făcut, cum am mai spus, în 1961, obținând 11 nominalizări la Oscar, din care a și câștigat zece. Remake-ul lui Spielberg nu stă foarte bine nici aici, obținând doar șapte nominalizări. Iar, din câte se vede acum, va fi bine dacă va reuși să transforme în premiu două-trei dintre ele. Și nu neapărat la cel mai bun film sau la regie. Dacă e să ne întrebăm, care este problema, răspunsul e foarte simplu: chiar Spielberg.

Foto: The Times

Steven Spielberg, cel care s-a făcut cunoscut prin Hollywood pe la începutul anilor șaptezeci, a devenit între timp un fel de simbol al noului Hollywood, cel născut din cenușa tulburărilor anilor cincizeci-șaizeci, tulburări legate de tot felul de mișcări de emancipare, fie că e vorba de cei de culoare, de tineri sau de femei. A regizat filme de public – vezi franciza Indiana Jones –, a dat lovitura cu o povestioară tâmpită pentru copii întârziați, e vorba de vestitul E.T. și a mai făcut câteva filme lejer patriotarde precum „Lista lui Schindler” sau „Salvați soldatul Ryan”, care i-au adus Oscarurile de rigoare. Dar ceea ce este mai important: l-au făcut regizorul și producătorul – a fost o perioadă când mai mult asta a făcut, înființând inclusiv firma de producție DreamWorks – cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei.

Toate bune și frumoase, numai că nimic din cele prezentate mai sus nu garantează calitatea artistică a filmelor despre care vorbim. Succesul este una, arta cu totul altceva. Și cu asta am ajuns la varianta „Poveștii din cartierul de vest” în tratament spielbergian.

Așa cum era de așteptat, strict tehnic sau profesional nu ai ce să îi reproșezi. Este meserie. Întrebările încep când începi să te gândești la ce a adus nou și original Spielberg. Aici te oprești un pic și îți spui: păi, a mai schimbat povestea ici-colo, mai mult ca să dea bine în condițiile corectitudinii politice de acum – găștile care se războiesc se definesc etnic: albi cu portoricani – a pus actori latini în rolurile respective și cam atât. Unele scene – nu uitați, e vorba aici de dans și cântec – arată mai bine și acum după șaizeci de ani în filmul din 1961 decât în cel al lui Spielberg. Fără să mai vorbim de atmosferă: mult mai verosimilă în cel original.

Foto: Yahoo! News

Încă odată: nu ne băgam în amănunte dacă nu era vorba de regizorul-producător sinonim cu Hollywoodul actual. Și cu succesul adiacent. Iar astfel, vrând-nevrând, ajungem la diferența dintre filmele care fac bani și cele care fac artă. În cazul primelor e vorba de meserie. În cazul al doilea e vorba de har și talent.

În mod clar, dacă cineva știe meserie, acela e Spielberg. La o primă abordare totul e perfect: tinerii actori, latini sau nu, cântă bine și joacă la fel. Este drept, nițel cam tern dacă facem abstracție de Ariana DeBose, în rolul Anitei, singura nominalizată pentru Oscar. Până și Rita Moreno, cea care a luat un Oscar de interpretare pentru același rol în 1961, iar acum se reîntoarce, la nici 87 de ani, într-un rol inventat pentru ea. Muzica sună bine, deși cam monoton, dansurile sunt spectaculoase, dar cam imitative. Iar scenele noi, inventate pentru a corespunde sensibilității actuale, sunt redundante și cam prețioase. Multă formă, conținut puțin.

Fără să mai vorbim de faptul că între timp au mai fost făcute filme muzicale, musicaluri, ca să folosim terminologia americană, care au depășit ca exprimare cinematografică legendarul „West Side Story”, cel din 1961. Ajunge să ne gândim la „Hair” al lui Milos Forman sau la puzderia de filme după musicalurile lui Lloyd Weber, începând cu „Jesus Christ Superstar” și terminând cu „Fantoma din Operă”. Spielberg a făcut acest remake de parcă aceste filme nici nu ar exista, pornind de la ideea simplă că povestea din 1957 trebuie reașezată în 2021 și e gata, succes garantat.

Foto: plaza-mons.be

Din câte se pare până acum, este departe de a fi așa. Sensibilitatea s-a schimbat mult și nu doar la nivelul corectitudinii politice, nu ajunge să reîncălzești supa, cei de azi au nevoie de ceva nou și original, nu de o rețetă de acum șaizeci de ani făcută după toate regulile de acum ale meseriei.

Paradoxul e însă altul.

Spielberg în mod evident este un sentimental, are o predilecție pentru trăirile oarecum infantile sau rafinat feminine, de operetă, ca să folosim un termen din context. Toate filmele sale de până acum erau operete mascate în filme de acțiune sau SF, eventual filme de război.
Ei și acum, într-un fel de încununare a acestei cariere de operetă, ajunge să regizeze și să producă prima operetă pe bune din cariera sa.

Și o ratează din prima…

Nota autorului:

Explicația notelor:

Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
1 stea – Prost
2 stele – Slab
3 stele – MEH… treacă-meargă
4 stele – Destul de bun
5 stele – Bun
6 stele – Foarte bun
7 stele – Capodoperă

Mai multe recenzii de film, în rubrica „Oscar Special”