Oscar Special: „Don’t Look Up”, adică bagă-ți ochii în pământ și du-te la un film!

    de Lajos Notaros | 26 februarie 2022, 11:48 AM | Film | Oscar Special | Topic special

    2

    (foto: Twitter)

    Filmul pe care îl prezentăm aici și acum a făcut ceva vâlvă.

    Printre spectatori înainte de toate, fiind unul dintre cele mai vizionate și discutate filme Netflix din anul care a trecut. A reușit, cum ar veni, ceva, ceva care este tipic pentru mediul pe care îl satirizează.

    Mai precis spus încearcă să îl satirizeze. Este vorba despre media sau mediul – veți vedea, tot pe acolo – care, mai ales prin formele sale moderne și digitale, reușește să banalizeze totul și mai precis lucrurile importante și să ridice în slăvi nimicul, să facă vedete din niște sărmane persoane fără nicio calitate care se fotografiază lângă un câine sau o grămadă de rahat.

    Filmul este creația integrală – produs, scris, regizat – a lui Adam McKay, cunoscut pentru comedii care au făcut senzație și bani – bani, înainte de toate – în frunte cu „Anchorman”, „The Other Guys”, filme cu Will Ferrell, și, hai să spunem, capodopera sa de până acum fără Will Ferrell, „The Big Short”.

    Față de toate astea, „Don’t Look Up” este un eșec lamentabil. Un pas cu stângul aproape de neconceput sau banal, depinde de unde privești lucrurile, pentru lumea filmului american, având în vedere că pelicula este deja bogat premiată și așteaptă încă zeci de premii, dintre care 4 Oscaruri, în frunte cu cel pentru cel mai bun film. Revenim…


    Foto: Movieweb.com

    Având toate acestea în vedere, nu e nicio surpriză că filmul geme de nume mari, actori care nu s-ar strânge împreună în vreun film neregizat de McKay. E vorba de Di Caprio, Cate Blanchett, Jennifer Lawrence, Timothée Chalamet, fără să mai vorbim de Meryl Streep sau Mark Rylance. Și încă nu am terminat cu vedetele, numa’ că ne-a ajuns deja.

    Vă și spunem de ce. Având atâtea vedete, fără ca vreunul să fie nominalizat pentru vreun Oscar de interpretare, spune multe despre calitatea artistică și măiestria profesională a filmului. Doar un exemplu: Di Caprio, săracul, nominalizat de o vreme anual, încearcă totul, dar, asta este, nu reușește să iasă din imaginea lui Will Ferrell, actorul cu care McKay și-a făcut numele în comedie. Meryl Streep nu știe să greșească, însă rolul – președinta SUA – e atât de subțire și de Facebook, încât nici măcar ea nu avea ce face cu el.
    Toate acestea în situația în care ideea, tema, intenția nu erau deloc rele.

    Mergând pe urmele unor comedii clasice despre situații limită – mulți o asemuiesc din acest punct de vedere cu superclasicul „Dr. Strangelove” a lui Stanley Kubrick – „Don’t Look Up” se imaginează chiar în mijlocul Apocalipsei care se apropie: un meteorit cât Himalaya se-ndreaptă spre Pământ gata să îl aneantizeze dacă nu se iau măsurile necesare. Și la timp.


    Foto: Mag El Comercio

    De aici încep necazurile: deci e sfârșitul lumii care poate să fie sau să nu fie, asta în funcție de ce fac, cum reacționează oamenii, înainte de toate cei care sunt în posibilitatea să prevină Apocalipsa.

    Destul de previzibil scenariu în zilele noastre, parcă o și vedem pe simpatica Greta Thunberg trăgând clopotele fără să o bage nimeni în seamă. Nu, nu am luat-o razna, nu exagerăm, McKay recunoaște fără nicio problemă că se gândea la încălzirea globală, respectiv la lipsa de preocupare reală pentru ca ea să fie oprită.

    Deci meteoritul va lovi Pământul în șase luni, cei doi astronomi jucați de Di Caprio și Lawrence fac tot posibilul să atragă atenția și să mobilizeze inclusiv președinția americană. Și tot degeaba: lumea se uita tâmpită la tv și se distrează ca prostu’, ei devin vedete pe FB, până la urmă chiar și președinta Streep îi oferă lui Di Caprio un loc pe nava ei spațială pe care să părăsească Pământul condamnat. Cu alte cuvinte, nimic și încă un pic: omenirea va dispărea ca o gașcă de idioți, fără măcar să realizeze ce i se întâmplă. Scapă cine poate…


    Foto: Facebook

    Așa povestit filmul nici nu sună rău, numai că realizarea nu servește deloc ideea. Vorbim aici de scenariu, de poveste, de scene și până la urmă inclusiv de jocul actorilor reduși la caricaturi. Umorul și poantele sunt subțiri, de nivel FB și Twitter, iar emoția autentică și necontrafăcută lipsește cu desăvârșire.

    Ajunși aici, trebuie să remarcăm că marele McKay a ajuns și el, săracul, să ilustreze perfect vestita lege a lui Murphy, respectiv principiul lui Peter, cea care susține că într-o ierarhie, fie ea și profesională, fiecare om se înalță până când ajunge la nivelul său de incompetență.

    Și nu, să nu ne bănuiți de lipsă de fairplay, McKay într-adevăr a început în miezul show-businessului american, fiind scenarist la „Saturday Night Live”, emisiunea etalon a televiziunilor americane care promovează ideea vedetismului gol și subțire, a lipsei de conținut cu pănaș, a umorului pentru uzul celor mulți și numeroși. Așadar, nu e nicio surpriză că poate cele mai bune momente din film sunt cele care prezintă talk-show-ul de televiziune la care participă cei doi astronomi apocaliptici secondați de „anchormana-moderatoarea” Cate Blanchett, cea care chiar și în aceste condiții reușește să facă poate rolul care îți rămâne cel mai mult pe retină.

    În rest, gesticulații și sclipiciuri, precum într-un studio tv pentru vulg, filmul lui McKay devenind o ilustrație, un element component al realității pe care o satirizează.
    Un fel de oglindă strâmbă arătată oglinzii strâmbe…
    Ce să mai vezi acolo?

    Nota autorului:

    Explicația notelor:

    Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
    1 stea – Prost
    2 stele – Slab
    3 stele – MEH… treacă-meargă
    4 stele – Destul de bun
    5 stele – Bun
    6 stele – Foarte bun
    7 stele – Capodoperă

    Mai multe recenzii de film, în rubrica „Oscar Special”

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. “Așa povestit filmul nici nu sună rău, numai că realizarea nu servește deloc ideea. Vorbim aici de scenariu, de poveste, de scene și până la urmă inclusiv de jocul actorilor reduși la caricaturi. Umorul și poantele sunt subțiri, de nivel FB și Twitter, iar emoția autentică și necontrafăcută lipsește cu desăvârșire.”

      “În rest, gesticulații și sclipiciuri, precum într-un studio tv pentru vulg, filmul lui McKay devenind o ilustrație, un element component al realității pe care o satirizează.
      Un fel de oglindă strâmbă arătată oglinzii strâmbe…”

      O spuneti ca si cum ati fi sigur ca ei au incercat sa faca un film bun, dar in schimb a iesit un film submediocru. Sunteti sigur ca presupunerea pe care va bazati argumentul e un adevar?

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.