vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Oscar Special (8) Dacă van Gogh ar fi fost mexican, negru sau gay, „Loving Vincent” ar avea astăzi o șansă

    de Tomck@t | 11 februarie 2018, 9:20 PM | Film | Oscar Special | Recomandările editorilor

    0

    Titlul sună scandalos, ba chiar rasist și homofob deodată, dar e departe de a fi vorba despre așa ceva în textul de mai jos. În condiția în care avem de a face cu o nominalizare la Oscar pentru „Loving Vincent”, un film de animație despre unul dintre cei mai mari artiști ai lumii, treaba e perfect justificată. Căci e o problemă aici. În primul rând, marele van Gogh nu era american, ci olandez. Nici filmul nu este american, ci o coproducție britanico-poloneză. În al doilea rând, degeaba e un film realizat într-o manieră inedită, dacă nu scandalizează cătuși de puțin. Artistul și-a tăiat o ureche și s-a sinucis. Așa, și? Dar era măcar mexican?

    125 de pictori au lucrat pe acest film de animație de tip stop-motion, astfel încât fiecare cadru pictat în ulei (65.000, mai exact) redă stilul caracteristic al lui Vincent van Gogh. Este primul lungmetraj din lume realizat integral în acest fel și rezultatul este, fără doar și poate, o capodoperă. O bijuterie cinematografică.

    Însă trebuie spus că la cât de fascinant sună acest lucru, pe alocuri te cam zgârâie pe ochi, probabil din cauza că era nevoie de mult mai multe cadre pictate ca experiența vizuală să nu fie atât de solicitantă și sacadată, ci una plăcută, fluidă. Chiar acest adjectiv, „fluidă”, ar caracteriza cel mai bine și acțiunea filmului, fiind vorba despre viața tragică și moartea controversată a marelui artist. Îl vedem pe Vincent van Gogh doar prin flashback-uri, care la început sunt doar niște reflecții difuze pe apă tulbure, ca mai apoi, pas cu pas, povestea să se cristalizeze în întregimea ei. Intriga prinde viaţă într-o manieră detectivistă, prin interviuri cu personajele apropiate de Vincent şi prin reconstruirea dramatică a unor evenimente care au dus la moartea pictorului. Totul pornește din rugămintea poștașului bătrân adresată fiului său, care îi cere să înmâneze ultima scrisoare a lui van Gogh destinatarului, fratele artistului.

    Wrote Me

    Inițial, filmul pornise ca un scurtmetraj de numai 7 minute, după ce regizoarea Dorota Kobiela (pictoriță, de asemenea) a studiat tehnica picturală și scrisorile lui van Gogh. A intervenit în proiect mai apoi regizorul și producătorul de filme de scurtmetraj Hugh Welchman și, pe lângă implicarea a nu mai puțin de șapte case de producții și distribuitori de filme independente, producția a primit finanțare și din partea Institutului de Film Polonez, prin proiectul Wrocław 2016 – Capitală Culturală Europeană.

    „Loving Vincent” folosește chiar și actori reali… și nu numai vocile lor. E o tehnică numită „rotoscopie”, adică cadrele filmate au fost ulterior pictate ca să se integreze în lumea post-impresionistă a lui van Gogh. În distribuție se remarcă, astfel, actrița Saoirse Ronan, nominalizată în acest an la categoria „Cea mai bună actriță în rol principal” pentru prestația din „Lady Bird”.

    file 20171027 13349

    Eleanor Tomlinson, în rolul hangiței Adeline Ravoux

    Revenind la titlul care poate fi confundat de câtre unii cu o tentativă insipidă de clickbait și bănuit de către alții ca fiind nimic altceva decât o glumă… faza e că toate semnele arată că, totuși, cam așa funcționează lucrurile la Hollywood, mai nou. Anul trecut, povestea unui afro-american homosexual a reușit să șteargă pe jos până și cu revelația cinematografică numită „La La Land”, dar exemplele sunt nenumărate și aproximativ diferite de la an la an.

    În cazul filmelor de animație, atunci când nu copiii celor din juriu votează (e doar o presupunere!), sunt luate în considerare mesajele socio-politice ascunse, iar anul acesta – se vede de la graniță – favorizat este „Coco”, în care personajele sunt mexicani. Oare e o coincideță și supradoza de nominalizări și în cazul filmului „The Shape of Water”, regizat de Guillermo del Toro, care – ați ghicit – e mexican? Și de ce contează asta? Evident, dincolo de faptul că animația „Coco” chiar ar putea să fie excelentă și Guillermo să fie un talent deosebit (și chiar este, atâta tot că ultima sa ispravă e varză cu carne maritimă). Păi… contează pentru că Donald Trump, pentru că imigranți ilegali, în special mexicani… mai are rost să detaliez? Mai bine nu, că va veni iarăși Captain Hook să-mi facă capul calendar în comentarii (să nu mă-nțelegi greșit, căpitane, mi-a plăcut intervenția!) 🙂

    Pe de altă parte, tendința din ultimii ani la Oscaruri, în cazul animațiilor, e să fie răsplătite producțiile marilor companii care… mai un pic și vor deveni una singură: Disney. Pentru că la Oscaruri, din păcate, nu este vorba atât de mult despre artă, ci mai degrabă despre industrie, care e, inevitabil, comercială. Vezi cazul „The Florida Project”. Astfel încât companiile mici și independente se pot mulțumi doar cu nominalizarea, oricât de inedite sau fascinante sunt filmele lor.

    Totuși, Breakthru Films, principalul producător al filmului „Loving Vincent”, a mai câștigat un Oscar în 2008 pentru scurtmetrajul de animație „Peter and the Wolf”. Rămâne să vedem cât va conta acest lucru.

    Nota autorului:

    note jackie

    Surse foto: IMDb, lovingvincent.com, Facts & Arts

    PS: „Loving Vincent” excelează și la capitolul muzical, cireașa de pe tort fiind piesa finală, „Vincent (Starry, starry night)” de Don McLean, din 1971.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.