luni, 24 iunie, 2024

Special Arad Logo

    Oscar Special (4): The Florida Project, filmul care n-are voie la Oscar!

    de Lajos Notaros | 28 ianuarie 2018, 3:47 PM | Film | Oscar Special

    3

    Omul postmodern, legat fedeleș în bombardamentul comercial al societății zise de consum, plus grijile sale zilnice, nu mai face distincție dintre divertisment și artă.

    Nici nu prea are cum din moment ce fabrica de vise de la Hollywood le amestecă exact cum ai amesteca la bucătărie cu mixerul morcovul și frișca sintetică în dorința de a face ceva nemaipomenit, așa cum ai văzut tu pe Facebook, fără să te gândești că din punct de vedere strict alimentar amestecul obținut nu are nicio valoare, dimpotrivă, s-ar putea să fie chiar foarte dăunător.

    Filmul, fiind forma de artă cea mai apropiată de gustul acesta artificial, a devenit în anii din urmă o formă de propagandă bine mascată pentru idealul gol al societății bunăstării de plastic în care se simt acasă doar cei cărora li s-a explicat cu vârf și îndesat că asta este bine, ăsta este viitorul, aici și acum, prin consum de orice fel, găsești mântuirea.

    Sean Baker, scenaristul-regizor al filmului The Florida Project, un film făcut din 2 milioane de dolari, ceea ce ar trece sărăcăcios până și în România, exact despre asta vorbește în pelicula care a rămas în concursul pentru Oscar doar ca purtătoare de șansă pentru singurul actor profesionist folosit: Willem Dafoe.

    Povestea are loc într-un motel mov de lângă Disneyland, acolo unde de mult nu se mai cazează turiștii care vin să viziteze colecția de kitchuri ale Domnului Walt, stabilimentele fiind folosite ca loc de refugiu pentru personaje aflate la marginea vieții, mame tinere cu copii care lucrează de azi pe mâine, încercând să asigure toate cele necesare copilului despre al cărui tată nu are rost să vorbim și să ne întrebăm.

    Însă povestea nu este a lor, ci a acestor copii de opt-zece ani care își petrec cei mai frumoși ani ai copilăriei în condiții de semipromiscuitate la câțiva pași de Disneyland, visul preprogramat prin celebrele desene animate al oricărui copil crescut în fața ecranului.

    22222 958x559

    În afara de Dafoe, interpreții sunt amatori, copilul Scooty fiind chiar un locuitor al unui astfel de motel, aflat la marginea cea mai îndepărtată a visului american. Minunea este că dacă n-ai ști, nu ți-ai da seama că ai de a face cu „actori” la primul lor film, iar despre Dafoe nu ai crede că nu este și el unul dintre ei. De altfel, ideea încearcă mai mult să redea cumva rolul fenomenal făcut de acest actor care, spre deosebire de confrații săi de generație, precum Pacino, Hoffman sau De Niro, a îmbătrânit frumos, la fel ca vinul de calitate.

    Munca cu amatorii este o specialitate a lui Sean Baker, numele său ajungând în prima linie a cinematografiei independente cu filmul Tangerine, filmat cu telefoane Iphone, în care a lucrat cu două prostituate dintre care una este deja „scăpată” în lumea filmului.

    Pentru mine nici nu se pune problema: cea mai valoroasă peliculă a nominalizăriilor Oscar este cea a lui Baker, înaintea nominalizărilor filmul fiind considerat demn de premii ca cel mai bun film, scenariu, regie, chiar și cinematografie.

    A rămas doar cu nominalizarea lui Dafoe pentru cel mai bun rol secundar masculin, iar dacă i se va fura și această șansă este ca și demonstrată ideea că în ciuda scandalulului de anul trecut cu actorii de culoare și de anul acesta cu obiceiurile sexuale ale mahărilor din Pădurea Sfântă, capitala filmului-divertisment nu învață nimic, mai mult ține morțiș la imaginea confecționată despre sine cu care reușește să amăgească milioanele de spectatori de peste un secol.

    TFP cover

    Pentru că, tot așa, pentru mine este clar că filmul se ridică peste celelate nu doar prin ineditul poveștii și al abordării, nu doar prin prezentarea acelei fețe a Americii care la Hollywood efectiv nu există, ci excelează și la capitolul craft, adică artă cinematografică.

    Regia lui Baker este atât de firească și adecvată încât de cele mai multe ori uiți că este vorba totuși de un scenariu inventat, povestea curge atât de natural și totuși imprevizibil încât abia reușești să-ți dai seama că operatorul face adevărate minuni, filmarea de jos – de la nivelul copiilor – oferind o alternativă efectiv reconfortantă la cadrele-clișeu cu care operează marii regizori și operatori ai Hollywoodului.

    Montajul este de asemena făcut de Baker, un alt tur de forță al tânărului cineast care în cinci ani de activitate, trei filme, a făcut mai mult pentru arta cinematografică decât marii regizori idolatrizați, plătiți colosal și premiați mereu din Los Angeles împreună.

    Poanta finală este de-a dreptul genială și explică în mod sigur de ce nu are voie filmul lui Baker la Oscaruri.

    08FLORIDAPROJECT1 superJumbo

    Moonee, eroina filmului, jucată absolut încântător de micuța Brooklynn Prince – dacă era film de studiou o declarau deja noua Shirley Temple – în prag să fie luată în custodie de Protecția Copilului, evadează cu cea mai buna prietenă a ei, Jancey, chiar în Disneyland, imperiul de carton, înțesat de turiști care filmează și fotografiază tot, al Domnului Walt.

    Filmarea a fost făcută în secret, tot cu aparate Iphone, obținându-se astfel două efecte spectaculoase: prima, acea naturalețe despre care am vorbit și a doua, un deget mijlociu ridicat în sus, așa cum fac copiii din film atunci când văd mai mereu elicopterul care simbolizează visul american ridicându-se în aer, arătat studioului care întruchipează poate cel mai exact minciuna și ipocrizia pe care este construită Cetatea Filmului.

    Un film pe care un cinefil autentic n-are cum să-l scape, cu observația că dacă Dafoe – putea la fel de bine și Bria Vinaite, cea care o joacă pe mama Moonee-ei – nu va lua Oscarul, degeaba stă Domnul Weinstein la un azil din Arizona.

    Nota autorului:

    NOTE Manchester by the sea

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • N-am înțeles, se scrie sau nu se scrie. Io zic că da, daca am gresit să-mi ardă abecedarul in Iad.
        In rest, nu le aveți. Scânteia nu era un ziar de propagandă, toate ziarele erau de propaganda atunci, Scânteia fiind numărul unu, ziarul Comitetului Central.
        Apropo, știți ce era Comitetul Central?
        Și doar așa colateral, ce mai face viermișorul cela din suflețelul Dumneavoastră?
        Și nu, articolul acesta n-avea nicio șansă sa apară in Scânteia, mai studiați…
        A, și uitați-vă la film, poate ajută!

        0 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    8 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.