Și pentru ca să fie clar de la început despre ce vorbim, să vă spunem că da, câinele eroului principal, o jigodie care deja este considerată de unii cel mai urât câine șmecher din istoria desenului animat, se numește Dante.

Iar dacă îmi aduc aminte bine și calul din filmele falsei supervedete muzicale, pe care, greșit, eroul principal îl crede a fi stră-străbunicul său tot Dante se numește.

Pentru cei care nu s-au prins până acum, puțină cultură în plus: Divina Commedia, una dintre cele mai celebre piese ale literaturii universale, o călătorie în lumea de dincolo de moarte, a fost scrisă de italianul Dante Alighieri, este drept cam demult așa, cam pe la începutul secolului al XIV-lea.

Gata, am terminat cu italienii, filmul Pixar distribuit de Disney este povestea unui băiețel care se numește Miquel și care ajunge în Lumea Morților de Ziua Morților să-l caute acolo pe Ernesto de la Cruz, muzicianul faimos, cel care a murit în timpul unui concert strivit de un clopot.

Scopul vizitei nedorite de altfel de puștanul care se numește Miquel Rivera este obținerea binecuvântarii de la cel pe care îl crede stră-străbunic pentru a putea deveni și el muzician faimos având în vedere ciudatul fapt că în familia de pantofari Rivera muzica este pur și simplu interzisă. Și nu la întâmplare, ci chiar din cauza stră-străbunicului, cel care a părăsit-o pe stră-străbunica pentru a face carieră în show-business, ca să ne exprimăm așa.

După înșiruirea acestor nume, veți înțelege, sunt sigur, de ce a devenit Coco numai în două luni cel mai popular film din istoria cinematografiei din Mexic, realizând încasări spre șaizeci de milioane de dolari. A făcut bani frumoși peste tot, surprinzător și în China, piață care devine esențială și în lumea filmului, urmând la încasări imediat după SUA, totalul depășind deja șase sute de milioane, ceea ce, să recunoaștem, e ceva pentru un film de desene animate, chiar dacă a costat enorm: până la 200 de milioane.

O adevărată oda adusă Mexicului și culturii mexicane, spun criticii, chiar dacă comunitatea mexicană din SUA a protestat la auzirea veștii că formula „Dia de los Muertos”, Ziua Morților adică, a fost trecută la copy-right de Disney la începutul anului trecut. Mai mult decât atât, marketingul filmului a fost unul și mai puțin obișnuit, mergând până la a promova Coco în Mexic cu afișe murale tradiționale, nefolosite până acum pentru filme.

Povestea o cunoaștem, va fi, desigur, happy-end, ce ar putea fi altceva, realizarea înscriindu-se în stilul de pe acum arhicunoscut Pixar, desene evocatoare, o grafică ireproșabilă, tehnica fiind aproape fără cusur.

N-am văzut filmul în 3D, nici în Dolby, chestiuni esențiale în acest gen de filme, poate de aceea nu am fost foarte impresionat de calitatea coloanei sonore, considerate de asemenea demnă de Oscar, nemaivorbind de melodia „Remember me”, o altă posibilă candidată pentru Oscar, mai mult decât atât, sfârșitul poveștii mi s-a părut sub nivelul filmului, scenariul poticnindu-se tocmai acolo unde trebuia să surprindă mai tare. De parcă realizatorii ar fi obosit la sfârșit după atâtea poante și surprize, trucuri și țzipurituri mexicane.

Și mai am o mare problemă cu filmul acesta, una mare de tot care umbrește realizarea flamboaiantă și calitățile tehnice fantastice: miroase nițel a plagiat după desenul animat The Book of Life, realizat în 2014 de cei de la Reel FX Creative Studios și distribuit de 20th Century Fox.

Regizat de mexicanul Jorge Gutierrez, între producători aflându-se inclusiv Guillermo del Toro, pelicula 3D mult mai ieftină, „doar” 40 de milioane, este tot o poveste mexicană de Ziua Morților, cu o temă foarte asemănatoare despre conflictul dintre vocație și familie care presupune o călătorie în lumea aialaltă.

Asemănarea este atât de mare încât criticul de la The New York Times afirmă că succesul lui Coco va face bine și filmului din 2014 – The Book of Life nu a fost în pierdere, dublându-și costurile, dar de la 80 de milioane până la 700 de milioane calea este lungă – mulți dintre cei care s-au uitat la Coco, auzind de ceva asemănător, se vor duce și la acesta. Sau, în cel mai rău caz, vor cumpăra DVD-ul, eventual se vor uita online, așa cum am făcut și eu, ceea ce nu este totuși același lucru.

Explicația este simplă: se fac destul de puține filme, maximum poate zece pe an, de lungmetraj animat, audiența fiind garantată în toată lumea de majoritatea părinților care își duc pruncii la aceste filme gândite de la început pentru întreaga familie.

De altfel Walt Disney nu este la primul „împrumut” de la 20th Century Fox, studioul care cu Ice Age și The Fantastic Mister Fox a introdus câteva motive originale în lumea desenului animat, fără să fi fost recompensat cu vreun Oscar pentru asta, în timp ce Disney a luat pentru Frozen premiul în 2013.

Poate asta va fi decisiv anul acesta, Coco fiind văzut ca mare favorit, chiar dacă nici Paddington 2 nu arată foarte rău, stând deocamdată cu un absolut și incredibil 100% pe Rotten Tomatoes,  și chiar dacă Pixar este cel mai premiat studio creativ în 3D de când – 2001 – se acordă Oscar și pentru lungmetrajul de desen animat, conducând lista cu 8 premii din 10 nominalizări, o eficiență de-a dreptul ieșită din comun.

Singurul contraargument aici ar fi că Lee Unkrich, regizorul, a mai luat un Oscar și jumătate pentru Toy Story – pe vremea când se acorda doar excepțional un premiu de Special Achievement Academy Award – și Toy Story 3 în 2010.

În încheiere, să vedem totuși cine este Coco, personajul care dă titlul filmului?

E frumos: este străbunica lui Miguel, fiica stră-străbunicului adevărat ucis de odiosul plagiator de la Cruz, singura ființă de pe lume care prin amintirile ei îl poate salva pe stră-străbunicul mort de a dispărea total și definitiv până și din Lumea Morților.

Senilă și aproape de moarte, la auzul cântecului scris pentru ea de tatăl ei, adevăratul Hector Rivera de la care de la Cruz a furat muzica după ce l-a otrăvit, ea și-l va aminti din nou ultima oară în timp ce cântă melodia „Remember me” împreună cu strănepotul Miquel întors din Lumea Morților.

Ah, da, era să uit: toți mexicanii, morți și vii, inclusiv Coco, vorbesc și cântă exclusiv în engleză.

Nota autorului: