Ajuns așa, cam cu greu, spre finalul filmului „Substanța” (The Substance”), m-am oprit de câteva ori, copleșit de imaginea transformării trupurilor feminine în monștri obținuți prin trucaje prostetice de mare calitate.

Până îmi reveneam mă mai uitam pe la datele filmelor nominalizate pentru Oscar. Și așa am realizat că din cele zece nominalizate pentru cel mai bun film nici unul nu este american pe bune. Marile studiouri lipsesc, apar doar ici-colo, pe lângă alte firme de producție mai mici, nemaivorbind de faptul că două filme din cele zece sunt în alte limbi decât engleza. E ceva, Hollywoodul a început să scârțâie mai rău ca Donald rățoiul.

Și așa cum Brutalistul a fost filmat în Ungaria, cu echipă tehnică ungurească, „The Substance” este de fapt un film francez care vorbește în engleză. Regizorul și autoarea scenariului este franțuzoaica Coralie Fargeat, filmările au fost realizate în întregime prin Franța, mai ales pe Coasta de Azur, acolo unde cresc și palmieri. Important, având în vedere că povestea din film se desfășoară la Los Angeles.

Și e o poveste cu cântec. Fantastică. Și de groază…

Începe cu imaginea stelei de pe Bulevardul Hollywood, primită de vedeta Elisabeth Sparkle (Scânteie), interpretată de Demi Moore. Ajunsă la cincizeci de ani – Demi are peste șaizeci –, Sparkle este concediată de la televiziunea unde avea o emisiune de mare succes de aerobic. Lovită de veste, face un accident de mașină din care scapă cu bine, iar la spital un doctoraș tânăr și penibil de misterios îi indică o substanță prin care își poate recâștiga tinerețea.

Zis și făcut, Sparkle face rost de substanță. Iar de aici începe groaza.

Din spate îi iese o tânără, numită Sue, interpretată de fiica fostei vedete Andie MacDowell, numită Margaret Qualley. Tânăra Sue, ținută în viață de substanța pe care o extrage zilnic din Elisabeth, devine și ea vedetă în locul ei, dar, luată de avânt, nu respectă prescripția, lăsând-o pe „donorul” ei să îmbătrânească brusc și oribil în baia unde doarme în timp ce ea își vede de treburile ei.

Nu mai continui, finalul este de-a dreptul scabros, iubitorii filmelor de groază se pot desfăta din plin cu oroarea care încheie povestea.

Recunosc, nu mă omor după filmele de groază, așa cum nu mă dau în vânt nici după cele științifico-fantastice. Tocmai de aceea, încerc aici să rămân echilibrat – deși după finalul pe care nu vi l-am povestit nu este ușor –, să spun că dincolo de subiect este un film bine realizat, profesionist, cum ar veni, cu imagini puternice și design rafinat. Cele două actrițe, în frunte cu fosta soție a lui Bruce Willis, se achită foarte bine de treabă. De altfel alte personaje nici nu există în film, ceilalți fiind de decor, mai ales bărbații. Dennis Quaid, în rolul șefului de la televiziune, numit pe deasupra și Harvey (vezi Weinstein) fiind o caricatură de decor.

Acum, luându-mă după alții, aș putea să aiurezi aici despre problema feminismului și a cultului aberant al vedetelor din industria de divertisment, domenii pe care le ia în vizor prin filmul ei Coralie Fargeat. E ceva și în asta, însă modul în care o face este cel puțin cu două tăișuri. Problema cea mare ar fi că, prin acest body-horror (vezi în titlu), un subgen al filmelor de groază, ideea devine subiect și predicat în același timp.

Iar astfel împarte pe loc cinefilii în două tabere: fanii horrorului, indiferent de gen și realizare, și cinefilii mai pretențioși și care nu se omoară după imaginile de groază realizate, prin trucuri plastice spectaculoase, tocmai și numai ca să te îngrozească. În plus, dacă tot vorbeam pe aici de amestecul filmului european de artă cu cel de consum american, avem aici un alt exemplu eclatant: realizarea tinde spre artă, în timp ce subiectul și prezentarea urmărește impresionarea cu orice preț a spectatorului.

Meserie cât încape, cum ar veni – inclusiv la nivelul videoclipurilor care compun de fapt povestea –, cu pretenții de rafinament și subtilitate. Ei, aici e aici, tehnic e foarte spectaculos – chiar dacă un observator mai atent realizează că suntem în Europa, nu la Hollywood –, însă subtilitatea și rafinamentul se opresc la imaginea finală a celor două femei: un cap de monstru care alunecă în sânge spre steaua de pe Bulevardul Hollywood a imaginarei Elisabeta Scânteie jucată de o Demi Moore machiată și trucată de n-o mai recunoști.

Așa că, asta este, ce să fac, încerc să văd câte stele ar merita chiar și în situația când, acum, după câteva ore de după vizionare, eu în continuare văd stele verzi pe pereți…

Nota autorului:

Explicația notelor:

Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
1 stea – Prost
2 stele – Slab
3 stele – MEH… treacă-meargă
4 stele – Destul de bun
5 stele – Bun
6 stele – Foarte bun
7 stele – Capodoperă

Citește și:

Oscar Special 2025: „Wicked” – Barbie-Harry Potter într-o lume minunată-n care vei găsi…

Oscar Special 2025: Cu sau fără cojones… Emilia Pérez nu merge mai departe

Oscar Special 2025: Anora merge mai departe

Oscar Special 2025: „The Brutalist”, atât de brutal încât nu mai știi ce și cum

Oscar Special 2025: „Conclave”, un film cu adevărat european despre alegerea unui papă oarecum american