vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    O tabără de romi a fost desființată cu muzică techno

    de Special Arad | 17 iulie 2014, 12:13 PM | Internaţional

    0

    Primarul orașului belgian Landen, situat la aproximativ 60 de kilometri de Bruxelles, a venit cu ideea să-i îndepărteze cu ajutorul muzicii techno date la maximum pe romii care au ocupat un teren industrial, potrivit Agerpres.

    Astfel, în mijlocul rulotelor, au fost amplasate boxe de concert de unde s-a putut auzi muzica non-stop. Reprezentanții autorităților spun că sunetul respectă numărul maxim de decibeli admis.

    De asemenea, primarul orașului Landen, Gino Debroux, spune că a recurs la această metodă extremă întrucât a încercat să vorbească cu cei din tabără și i-a rugat să părăsească locul, însă nu a avut niciun succes. În cele din urmă, muzica ar fi fost oprită, după ce romii au promis că vor desființa tabăra.

    Însă ideea a fost aspru criticată. „Nu e OK ce se întâmplă în Laden. Nu e OK deloc”, a postat pe o rețea de socializare Freya Van den Bossche, responsabia cu protecția socială în guvernul regional flamand.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.