O serie de reguli pentru deschiderea restaurantelor: Clienții vor fi triați, va fi interzis transferul meniurilor și olivierelor, precum și consumul la bar
Operatorii economici vor trebui să respecte o serie de reguli pentru a putea deschide restaurantele începând cu 1 septembrie, potrivit unui ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei și președintelui ANSVSA, consultat de HotNews.ro. De exemplu, o astfel de măsură este stabilirea unor circuite cu sens unic dacă este posibil, ce trebuie parcurse de clienți în unitățile de alimentație publică, iar sănătatea angajaților trebuie monitorizată în permanență. De asemenea, la o masă se pot așeza maximum 6 clienți, excepție făcând membrii de familie. Vezi mai multe măsuri cuprinse în ordin.
Obligațiile operatorilor economici pentru protejarea clienților
• la intrarea în unitatea de alimentație publică se va face un triaj observațional al clienților, iar accesul clienților cu semne vizibile de infecție respiratorie va fi interzis, conform Ordinului ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă;
• se vor asigura că la intrarea în unitatea de alimentație publică, pe mese și la grupurile sanitare există dispozitive cu produse biocide avizate/autorizate, necesare dezinfectării mâinilor clienților, precum și informarea acestora cu privire la modul de utilizare;
• stabilesc circuite cu sens unic dacă este posibil, ce trebuie parcurse de clienți în unitățile de alimentație publică, astfel încât să se minimizeze contactele între clienți (exemplu: înspre și dinspre toaletă);
• portul măștii de către clienți este obligatoriu în cazul deplasării în zonele comune ale unității de alimentație publică;
• se interzice transferul meniurilor, solnițelor, olivierelor și al altor obiecte de pe o masă pe alta. Acestea vor fi dezinfectate după plecarea clienților de la o masă și, unde este posibil, se vor folosi meniuri de unică folosință;
• se interzice consumul de produse stând în picioare, pentru a minimiza circulația clienților în interiorul unității;
• se interzice consumul de alimente/bauturi la scaunele situate la bar si se limitează interactiunea persoanelor stand in picioare
• se interzic activitatile de divertisment (dans) în cadrul unității de alimentație publică
Citește continuarea pe hotnews.ro


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)