O pacientă de 97 de ani din Arad s-a vindecat de COVID-19 după opt zile de la internare





Vești bune de pe Secția Clinică Pneumologie II – șase dintre pacienții proveniți de la un cămin pentru persoane vârstnice, din Arad, au fost externați, vindecați de COVID-19 după ce testele II și III efectuate la interval de 24 de ore au ieșit negative!
Printre pacienții externați se numără o doamnă de 97 de ani care a reușit să învingă acest virus deosebit de contagios, anunță Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.
„Ne bucură faptul că am externat șase pacienți, vărstnici, care s-au vindecat de COVID-19. Putem spune că vindecarea pacientei de 97 de ani, care s-a internat și cu alte afecțiuni medicale, este o reușită excepțională din punct de vedere medical. Îi felicit pe toți seniorii care au fost internați la noi, pentru optimismul de care au dat dovadă și totodată, mulțumesc echipei medicale, care a fost și este alături de pacient”, a declarat dr. Dana Olar, medic șef Secție Clinică Pneumologie II.
Comentariile portalului
Au intervenit "prompt", după 2 ore...Să pătimească păcatoșii, în Săptămâna Patimilor
Doamna Daniela Pădurean Andreica este de profesie filolog. A absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca – secția Limba și literatura română/limba și (...)
== DANIELA ASTA N A FOST CAMERISTA LA PREZIDENT ? -- STIU CA AVEA STOMAC TARE == SCARBA MI E == ACUM E LA CULTURA LA BIBI DRUJBA ? == BINE ZICE RHADOO == DE CE NU (...)