O istorie prescurtată a Aradului din ultimii 25 de ani, „povestită” prin cetățenii de onoare ai municipiului

Printre Cetățenii de onoare ai Aradului se numără Regele Mihai, George Enescu, Gheorghe Zamfir, Ovidiu Maitec, Ioan Tolan, Miloș Cristea, dar și Valer Blidar, Aurel Ardelean și Lizica Mihuț




Obiceiul e vechi de când lumea, în toată lumea (lumea cât de cât civilizată, n-am verificat, de exemplu, cum stă treaba în Iran), astfel că, în fiecare an, de la sătucuri la orășele și orașe mai de Doamne ajută sau chiar metropole, câțiva dintre cetățeni primesc câte o diplomă și un set de beneficii și devin, astfel, Cetățeni de onoare. Să nu ne înțelegeți greșit din pricina textului mai șugubăț: în marea majoritate a cazurilor, chiar pe merit. Lumea (din nou, aia civilizată) ar crede că-i plină lumea (tot aia civilizată) de cetățeni de onoare, dar dacă ar fi așa, știu oare arădenii, de exemplu, care sunt cetățenii lor cu care se mândresc – sau cu care ar trebui să se mândrească?
Așadar și prin urmare, în caz că n-ați aflat până acum, în rând cu toată lumea aia civilizată, Consiliul Local Municipal din Arad acordă încă din timpuri nebănuite, mai nou în cadrul Zilelor Aradului, o serie de titluri și distincții onorifice, printre care și titlul de Cetățean de onoare, care e cea mai mare distincție pe care o poate oferi o autoritate locală unei persoane fizice… sau chiar juridice. Păi, da, persoană juridică e și primarul din Pietroșița (județul Dâmbovița), veți spune, care s-a autoproclamat cu ajutorul CLM-ului cetățean de oroare onoare în Anul Domnului 2018. Se pare că se poate și așa, dar nu-i frumos, nici măcar dacă te iemoționezi într-atât de tare, tu, ca primar, încât să verși o minilacrimă de minicrocodil.
Titlul de Cetățean de onoare este un titlu onorific acordat de autoritățile unei localități unei persoane a cărei activitate sau existență este legată în mod deosebit de viața localității sau pentru talentul și serviciile deosebite aduse de aceasta localității, precum și persoanelor care, prin acțiunile lor, au contribuit la preîntâmpinarea producerii de evenimente deosebit de grave, în cazuri de calamitate naturală sau situații de urgență sau care au contribuit la salvarea de vieți omenești, ne zice Wikipedia.
În anumite orașe, Cetățenii de onoare sunt scutiți de taxe și impozite! Nu e cazul la Arad, fiecare Consiliu Local Municipal având dreptul să-și facă regulile proprii în acest sens.
La Arad, deținătorii titlului de Cetățean de onoare au dreptul de a lua cuvântul în ședințele Consiliului Local al Municipiului Arad la dezbaterea inițiativelor care privesc întreaga comunitate, în domeniul în care au fost laureați, dreptul de a participa la toate manifestările desfășurate sub egida Consiliului Local al Municipiului Arad, în care acesta este co-organizator, ori la toate manifestările cultural-sportive organizate de instituțiile aflate sub autoritatea Consiliului Local. Desigur, drepturile încetează în cazul decesului titularului, retragerea sau suspendarea titlului.
De cele mai multe ori, titlul se acordă unor personalități din domeniul culturii, artei, științei, învățământului sau sănătății, dar și unor sportivi și oameni de afaceri care au valoare, competență și moralitate recunoscute de către comunitatea locală, au avut o contribuție deosebită la dezvoltarea și la creșterea prestigiului localității. În anumite cazuri, însă, se depășește chiar și sfera locală.
George Enescu, Gheorghe Zamfir și Regele Mihai I – cetățeni de onoare ai Aradului
Uneori, sunt distinse personalități care nu provin din orașul respectiv și nici nu au locuit vreodată acolo, dar au adus un aport semnificativ la nivel cultural sau social întregii țări.
Așa se face că, în anul 1931, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de viaţă, în sala mare a Palatului Cultural, George Enescu a primit titlul de Cetăţean de onoare al oraşului nostru.
Naistul și compozitorul Gheorghe Zamfir a fost declarat Cetățean de onoare al Aradului în anul 1998, pentru contribuţia deosebită adusă la consacrarea folclorului românesc peste hotare, iar Majestatea Sa Regele Mihai I al României a fost distins Cetățean de onoare la Arad în anul 2001, pentru întreaga activitate, dragostea şi ataşamentul constant față de ţară.
Corifeii Mari Uniri de la 1918, declarați cetățeni de onoare ai Aradului abia în 1998. În același an cu… Aurel Ardelean
Uneori se dau distincții post-mortem. În zilele noastre motivele sunt discutabile, dar în principiu, în România (nu numai la Arad), acest lucru se datorează faptului că în Comunism nu a putut fi foarte posibil și probabil ca anumite personalități să primească o astfel de distincție în timpul vieții lor. Nu s-au dat defel, de fapt. La Arad, cel care a reintrodus acest obicei a fost primarul Cristian Moisescu, în 1992.
Post-mortem au fost declarați, de altfel, cetățeni de onoare 24 dintre eroii-martiri arădeni ai Revoluţiei din Decembrie 1989 (Almen Werner, Bugyi Robert, Bute Ioan, Clepe Gheorghe, Cojocaru Ladislau, Cosma Marius, Crişan Aurel, Crişan Vasile, Don Radu, Duma Pavel, Durnitraşcu Sorin, Gruber Geza, Hartman Marin, Herbei Cristian, Lile Cristian, Lucaci Zoltan, Lucaciu Octavian, Madea Mihai, Nicolcioiu Sorin, Puscău Adrian, Rănoiu Gelu, Safaleru Andrei, Suciu Sorin Sandel și Toth Sandor). Acest lucru s-a întâmplat, în schimb, abia în anul 2001.
Tot cu întârziere, în anul 1998, în același an în care a primit titlul onorific Gheorghe Zamfir și Thea Griesbach-Hobbach (preşedintele Asociaţiei Hilfe Zur Selbsthilfe rar notleidende Kinder der Welt, München, pentru aportul la dezvoltarea serviciilor sociale din Arad), autoritățile locale s-au gândit să-i desemneze cetățeni de onoare pe corifeii Marii Uniri, Ştefan Cicio Pop, Ioan Suciu, Iustin Marşieu și Vasile Goldiş. Și dacă e și „Goldiș” – s-au gândit consilierii vremii – să fie și Aurel Ardelean, c-așa-i frumos, „pentru meritele deosebite în dezvoltarea învăţământului superior în Arad”, acesta fiind pe atunci profesor universitar doctor mult mai activ decât astăzi, ba chiar rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” și, nu în ultimul rând, politician de înaltă ținută (peste câțiva ani, în legislatura 2004-2008, a fost senator pe listele PRM).
În caz că vă întrebați (și de ce să nu vă întrebați?!), da, așa este, și prof. univ. dr. Lizica Mihuţ a fost declarată Cetățean de onoare al Aradului, însă abia în 2016.
Pentru anul 2018, Primăria a propus următoarele persoane:
– Andrei Kozma – propus pentru titlul „Pro Urbe” pentru întrega activitate și profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul carierei sale medicale;
– Hajnalka Siska-Szabó – propusă pentru titlul de excelență în domeniul artelor vizuale;
– Francisc Tisza – propus pentru dăruirea și implicarea cu care sprijină sportul arădean de performanță;
– Monica Fufezan – propusă pentru performanțele manageriale de excepție și pentru contribuția remarcabilă la promovarea Aradului în țară și străinătate.
După cum se observă în cazul acestor propuneri, în ultimul timp sunt acordate cu aceeași ocazie și alte titluri și distincții, cum ar fi Titlul „Pro Urbe”, Diplome de onoare, Titluri de Excelență în diferite domenii, Titlul „Omul Anului”, precum și Diploma de Aur, acordată familiilor arădene, pentru împlinirea a 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.
Selecția de anul acesta a fost realizată la inițiativa consilierilor locali Ionel Bulbuc, Mariana Cismașiu, Laura Andreș, Gheorghe Furău, Antoanela Naaji, Adina-Liana Dumitrean și Anca Stoenescu, dar – ca de obicei – orice arădean poate depune în scris recomandări, sugestii şi opinii privind aceste nominalizări, până pe data de 7 august, la registratura Primăriei Arad.
În afară de soții care au împlinit 50 de ani de căsnicie (nu s-a făcut publică acea listă), îi găsiți mai jos pe toți cei care au primit la Arad titluri, distincții și diplome onorifice începând cu anul 1992 şi până în prezent:
CETĂŢENI DE ONOARE AI ARADULUI
1992
• Elisabeta Lipa, Traian Cihărean și Sorin Babii – sportivi arădeni medaliaţi la Olimpiada de la Barcelona.
1994
• Ilie Ilaşcu, Andrei Ivantoc, Tudor Petrov-Popa, Petru Godiac și Alex Lesco – grupul Ilaşcu, pentru fapte deosebite în lupta pentru reîntregirea neamului
1995
• Corneliu Coposu (post-mortem) – Preşedinte PNȚCD, pentru merite deosebite în viaţa politică.
Sursa foto: corneliu-coposu.eu
1996
• Grigore Popescu – cavaler al Ordinului Mihai Viteazul
• Wolfgang Grohs – muzician, dirijor al orchestrei din Viena, Preşedintele Asociaţiei Culturale Musikforum-Europa din Viena şi din Arad, pentru rodnica activitate artistică şi prestigiul de care se bucură.
1997
• Rucsanda Sârbu de Botta – pentru contribuţia financiară semnificativă la edificarea Noii Catedrale Ortodoxe din Arad
• Ştefan Augustin-Doinaş – membru al Academiei Române, poet, eseist, personalitate marcantă a vieţii culturale româneşti
• Dumitru Viorel Sasu – preot, titlu acordat ca recunoştinţă pentru contribuţia sa pentru construcţia noii Catedrale Ortodoxe, pentru dragostea creştinească faţă de ţară şi faţă de biserică
• Cornelia Bodea – istoric, personalitate marcantă a vieţii culturale româneşti, membru al Academiei Române
1998
• Gheorghe Zamfir – pentru contribuţia deosebită adusă la consacrarea folclorului românesc peste hotare
• Thea Griesbach-Hobbach – Preşedintele Asociaţiei Hilfe Zur Selbsthilfe rar notleidende Kinder der Welt, München, distincție pentru aportul la dezvoltarea serviciilor sociale din Arad
• Ştefan Cicio Pop, Ioan Suciu, Iustin Marşieu și Vasile Goldiş (post-mortem) – ctitori ai Marii Uniri de la 1918
• Aurel Ardelean – pentru meritele deosebite în dezvoltarea învăţământului superior în Arad
1999
• Iosif Conta – dirijor, personalitate marcantă a vieţii culturale româneşti şi internaţionale
• Hans Ingo Schliwienski și Herbert Schlorf – reprezentanţi ai Fundaţiei THW, pentru aportul deosebit la dezvoltarea instituţiilor sociale, sanitare şi de învăţământ din judeţul Arad
• Ovidiu Maitec – sculptor, personalitate marcantă a vieţii culturale româneşti, pentru contribuţia deosebită la îmbogăţirea patrimoniului cultural naţional şi universal
2000
• Ion Raţiu (post-mortem) – om politic, diplomat, continuator al tradiţiei familiei sale de mari patrioţi
• Gheorghe Şora – profesor universitar doctor, istoric, scriitor, personalitate marcantă a vieţii culturale arădene contemporane
2001
• Almen Werner, Bugyi Robert, Bute Ioan, Clepe Gheorghe, Cojocaru Ladislau, Cosma Marius, Crişan Aurel, Crişan Vasile, Don Radu, Duma Pavel, Durnitraşcu Sorin, Gruber Geza, Hartman Marin, Herbei Cristian, Lile Cristian, Lucaci Zoltan, Lucaciu Octavian, Madea Mihai, Nicolcioiu Sorin, Puscău Adrian, Rănoiu Gelu, Safaleru Andrei, Suciu Sorin Sandel și Toth Sandor – eroi-martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989
• Regele Mihai I – fostul Suveran al României, personalitate marcantă a istoriei moderne româneşti, distincție pentru întreaga activitate, dragostea şi ataşamentul constant fată de ţară
2002
• Ioan Tolan – sculptor, distincție pentru îndelungata şi prestigioasa activitate de slujitor al artelor
2003
• Miloș Cristea – arhitect, distincție ca recunoaştere şi preţuire a unei întregi existenţe dedicate cu abnegaţie şi altruism slujirii intereselor oraşului Arad (a murit la scurt timp după, pe 11 august 2003)
Fostul primar, Dorel Popa, îi înmânează diploma lui Miloș Cristea. Sursă foto: virtualarad.net / Observator
• Otilia Bădescu – pentru rezultatele de excelenţă în domeniul sportului de performanţă
2004
• Marian Oprea – sportiv medaliat la Jocurile Olimpice 2004
• Ionela Târlea-Manolache – sportivă medaliată la Jocurile Olimpice 2004
• Mihai Botez – pentru o viaţă dedicată sportului: gimnastică şi arte marţiale
• Prea Sfinţia Sa, dr. Timotei Seviciu – Episcop al Aradului, Ienopolei şi Hunedoarei
2005 ?
Se pare că în anul 2005 nu s-a acordat niciun titlu (nici măcar altele mai mici), iar începând din următorul an, acest titlu onorific s-a acordat mult mai rar, uneori cu pauze de mai mulți ani de zile.
2006
• Farmati Zoltan – pentru rezultate de excepţie în domeniul fotbalului naţional şi internaţional
2010
• Gheorghe Cosma – preşedintele S.C. Cotta International S.R.L.
• Valer Blidar – preşedintele grupului ASTRA-ARIS-SIRV-TRISTAR
2016
• Prof.univ. dr. Lizica Mihuţ – personalitate academică și om de cultură
• Flavius Domide – personalitate sportivă şi nume de referinţă al fotbalului arădean
Domide la aniversarea de 70 de ani în sala Regele Ferdinand a Primăriei. Sursa foto: uta-arad.ro
• Pavel Riviş Tipei – preşedintele timp de 20 de ani al Cultului Penticostal din România
2017
• Eftimie Miuțescu – pentru întreaga activitate şi profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul carierei sale medicale
TITLUL PRO URBE
1997
• Thea Griesbach-Hobach – pentru deosebita contribuţie la dezvoltarea acţiunilor de caritate în Arad
• Rita Briggs – primar din Kirklees, Marea Britanie, pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea serviciilor sociale din Arad
1998
• Olimpia Didilescu și George Didilescu (părinții lui Florin Didilescu, fostul director al Bibliotecii), Emilia Dima Jurca, Iulian Copacea, Ion Văran, Ioan Costea (tatăl actualului director al Teatrului Clasic „Ioan Slavici”) – actori arădeni, pentru prestigioasa activitate
1999
• Ovidiu Cornea – pentru contribuţia semnificativă la dezvoltarea teatrului arădean şi consacrarea scenei arădene în lume
• Alfred Fogen – primar al oraşului Ditzingen, Germania, pentru sprijinul deosebit acordat administraţiei publice arădene
2001
• Dan Alexandru – antrenor emerit, pentru prestigioasa activitate
2006
• Flavius Domide – maestru emerit al sportului, distincție ca recunoaştere a meritelor deosebite şi preţuire a unei întregi existenţe profesionale dedicate cu abnegaţie slujirii sportului
• Emil Prokopecz (post-mortem) – antrenor emerit de tenis de masă, în semn de preţuire a unei întregi cariere sportive de excepţie
2008
• Käthe Schwartz – pentru prodigioasa activitate depusă în domeniul activităţii de caritate şi al protecţiei sociale a persoanelor cu dizabilităţi
• Monica Antoci (post-mortem) – pentru prodigioasa activitate depusă în domeniul activităţii de caritate şi al protecţiei sociale a persoanelor cu dizabilităţi
• Eugen Traian Alexandru Roman – pentru întreaga viaţă închinată sportului
2012
• Lucia Mihalache și Daniela Dodean – pentru rezultate deosebite în cariera sportivă
2013
• Faber Jakob – pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea economică a Municipiului Arad prin sporirea numărului de investitori străini
• Viorel Nistor – pentru cariera de excepţie în domeniul păstrării tradiţiilor, obiceiurilor şi jocului popular
2014
• Sándor István – pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea urbanistică a Municipiului Arad
2015
• Mihai Leu – pentru contribuţia deosebită la promovarea imaginii Municipiului Arad, prin includerea acestuia la competiţii sportive de nivel european
2016 – anul în care consilierii locali au premiat doi colegi de-ai lor
• Cziszter Kalman – om de afaceri, fost președinte UDMR Arad și consilier județean, consilier local municipal din 2004, distincție pentru contribuţia însemnată la dezvoltarea urbanistică a Municipiului Arad
• Schill Gheorghe – consilier local municipal din 2005, preşedinte al Asociaţiei Chinologice Române la Arad și vicepreşedinte organizatoric la nivel național, distincție pentru implicare şi responsabilitate civică
2017
• Ecaterina-Ani Jager – pentru dăruire şi întreaga activitate pusă în slujba persoanelor cu handicap neuromotor
• prof. univ. dr. Constantin Ciuce – medic chirurg şi personalitate academică de renume internaţional
DIPLOMĂ DE ONOARE
2006
• Dan Antoci – actor, pentru întreaga activitate artistică pusă în slujba propăşirii culturale a municipiului Arad
2007
• Vasile Neagu – pentru contribuţia sa la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţa ale pensionarilor arădeni
• Traian Stuparu – pentru viaţa dedicată sportului de performanţa-boxul
2008
• Andrei Găluţ – pentru renumele în domeniul muzicii (da, este vorba despre singurul supraviețuitor de mai târziu al trupei Goodbye to Gravity în dezastrul de la Club Colectiv)
• Viorel Nistor – pentru renumele în domeniul coregrafiei
• Bianca Urban – pentru renumele și performanțele la baschet
• Adolf Ivanovici – pentru renumele și performanțele la box
2009
• Chiș Nicolae – pentru implicarea în susţinerea echipei UTA
• Giovanni Catanzariti – pentru susţinerea echipei UTA (a fost președintele clubului)
• Dr. Sherzad Asad Fatah – pentru investiţiile în domeniul sănătăţii arădene
2010
• Virgiliu Bradin – literatură / pentru realizările monografice
• Andra Vornicu – muzică / pentru talentul şi abnegaţia de care a dat dovadă
• Alexandru Blaj – sculptor-artizan / pentru talentul de care a dat dovadă
2011
• Kövér Gábor – pentru implicare civică
2012
• Călin Nica și Reinard West – pentru realizarea unei premiere româneşti şi totodată a unei performanţe sportive deosebite, respectiv parcurgerea Dunării în caiace de ocean, de la izvor până la vărsare
2013
• Liviu Ciortea – pentru dăruirea şi devotamentul cu care susţine baschetul arădean de performanţă
2014
• Constantin Patrichian Călinescu – profesor şi antrenor, director fondator al Clubului Sportiv Şcolar „Gloria”
2017
• Ioan Gui – pentru întreaga activitate depusă în domeniul artei culinare (este proprietarul Muzeului Cofetăriei)
TITLUL DE EXCELENŢĂ
2006
• Horia Ungureanu – literatură
• Böszörményi Zoltán – literatură, poezie, mecenat.
• Aculina Straşnei Popa – artă plastică
• Ovidiu Ghiniţă – artă dramatică
• Eliodor Rău – muzică
• Gheorghe Cosma – management
• Măria Paşcalău – învăţământ
• Ioan Iercan – mass-media
• Ioan Teodor Faur – management
• Sofia Floare Albu – acţiuni caritabile în domeniul medical
• Pavel Daşcău – administrare imobile
• Vasile Blaga – administrare imobile
2007
• Onisim Colta – artă plastică
• Ioan T. Morar – mass-media
• Florin Hornoiu – fotografie
• Doru Păcurar – scenografie
• Zoltan Lovas – artă dramatică
• Petru Paşca – muzică populară
• Cristian Gavra – managementul afacerilor
• Paul Funariu – învăţământ
• Zsolt Török – sport
• Gavril Biro – sport-fotbal
• Etelca Elisabeta Nagy – caritate şi protecţie socială
• Kovách Géza (post-mortem) – istoric
• Daniela Dodeanu – sport, tenis de masă.
• Radu Dinulescu – regie
2008
• Ujj János – literatură de specialitate
• Ioan Emil Kett Groza – pictură
• Sorin Florin Haiduc – învăţământ
• Lazăr Loghin – sport, judo
• Lucia Liliana Mihalache – sport
• Vlad Bogdan Ghiţă – olimpiade şi concursuri şcolare şi studenţeşti
2009
LITERATURĂ:
• Horia Medeleanu -literatură şi critică de artă
• Vasile Dan – poezie
• Puskel Péter – literatură în domeniul istoriei locale
ARTE VIZUALE:
• Dumitru Şerban – creaţie artistică şi promovarea artei plastice arădene
• Kocsis Rudolf – artă plastică, sculptură
ARTĂ DRAMATICĂ:
• Ioan Peter – actor
AFACERI:
• Elena Lăslean – management în afaceri, crearea şi promovarea unui brand arădean
EDUCAŢIE:
• Silvia Demian – profesor de specialitate la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” Arad
SĂNĂTATE:
• Dr. Milovoi Stamoran – performanţe medicale deosebite
MASS-MEDIA:
• Cătălin Lăpuşcă – jurnalist
CARITATE ŞI PROTECŢIE SOCIALĂ:
• Anne Arthur
2010
LITERATURĂ:
• Ovidiu Pecican – literatură şi antropologie culturală
• Marius Lazurcă – literatură şi eseistică
• Pávai Gyula – literatură în domeniul istoriei locale
• Mircea Micu (post-mortem) – literatură
• Pavel Vesa – cercetător al vieţii ecleziastice arădene
ARTE VIZUALE:
• Florian Liber – pentru creaţia artistică şi promovarea artei plastice arădene în lume
• Baranyai Francisc – pentru arta plastică, pictură
MUZICĂ:
• Mario Florescu – muzică uşoară
• Ştefan Muntenaş – muzică populară
SPORT:
• Ovidiu Şerban – pentru performanţe în rugby
ALTE DOMENII:
• Corneliu Cornea – membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici
2011
LITERATURĂ:
• Magdalena Brauch – lingvistică
ARTE VIZUALE:
• Zoe Eisele Szücs – pentru arta plastică, pictură
• Dumitru Paina – pentru artă plastică, sculptură
ARTĂ DRAMATICĂ:
• Dorina Darie Peter – pentru performanţe actoriceşti
MUZICĂ:
• Nicolae Mihai Brânzeu
MANAGEMENTUL AFACERILOR:
• Lucia Mihalcovici – proprietara Lucia M S.R.L.
SPORT:
• Theodor Gheorghe Puterity – pentru performanţe în ciclism
• Mihaela Botez – canotoare
• Elisabeta Barta – canotoare
ÎNVĂŢĂMÂNT:
• Prof. Mariş Tafie – pentru întreaga activitate didactică
• Laurenţiu Căpăţână – pentru rezultate şcolare de excepţie obţinute la consursurile şi olimpiadele şcolare
ALTE DOMENII:
• Elena Lăslean – pentru promovarea unui brand arădean de mare succes la nivel naţional
• Bujor Buda – pentru atitudinea civică şi promovarea valorilor Aradului
2012
ARTĂ DRAMATICĂ:
• Éder Enikő – pentru performanţele actoriceşti
SPORT:
• Ştefan Konyelicska – canotor, membru al echipajului românesc care a participat la Olimpiada de la Helsinki, deschizător al succesului canotajului românesc la olimpiade
ÎNVĂŢĂMÂNT:
• Antoniu Iustin Barna – pentru întreaga activitate didactică
ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ:
• Marian Teodor – pentru profesionalismul şi dăruirea dovedite în întreaga carieră administrativă
ALTE DOMENII:
• Florin Didilescu – pentru rezultate de excepţie obţinute în promovarea teatrului francofon în rândul tinerilor
2013
ARTĂ DRAMATICĂ:
• Tapasztó Ernő – pentru performanţele actoriceşti
SPORT:
• Dănuţ Constantin Moraru – pentru rezultatele de excepţie din întreaga carieră sportivă
ARTE VIZUALE:
• Mihai Takács – pictură
• Kelen Ferenc – artă fotografică
MUZICĂ:
• Cristian Faur – cantautor de mare succes
ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ:
• Radu Aurel Torsin – pentru profesionalismul şi dăruirea dovedite în întreaga carieră
• Aurel Damian – pentru profesionalismul şi dăruirea dovedite în întreaga carieră
ALTE DOMENII:
• Pavlovics Attila – pentru meritele deosebite în dezvoltarea relaţiilor de prietenie Arad-Pécs
2014
ARTE VIZUALE:
• Ştefan Oroian – pictor, grafician, sculptor, pentru contribuţia la întărirea legăturii de înfrăţire din oraşele Arad şi Gyula
• Virgil Jireghie – artă fotografică
SPORT:
• Vadász Ernő – pentru rezultatele deosebite obţinute în educaţia sportivă
• Adrian-Ioan Jigău – pentru întreaga activitate sportivă, specialitatea haltere
EDUCAŢIE:
• Mircea Potocean – pentru profesionalismul şi dăruirea dovedite în cariera didactică
AFACERI:
• Nicolae Blaga – pentru întreaga activitate
ALTE DOMENII:
• Lars T. Gareberg – preot luteran din Suedia, pentru activităţi sociale desfăşurate în Municipiul Arad
• Tiberiu Ţigan – domeniul literatură sportivă
2015
ARTĂ DRAMATICĂ:
• Carmen Lidia Vidu – regie
• Harsányi Attila – pentru promovarea dialogului intercultural teatral
MUZICA CLASICĂ:
• Dorin Frandeş – pentru talentul, dedicarea şi profesionalismul dovedite în întreaga carieră muzicală
MUZICA UŞOARĂ:
• Lucian Boar – pentru talentul şi profesionalismul dovedite în activitatea artistică (membru al formației Pacifica)
• Leo Iorga – pentru talentul şi profesionalismul dovedite în activitatea artistică (membru al formației Pacifica)
SPORT:
• Andrei Marius Gag – pentru rezultate deosebite obţinute în practicarea sportului de performanţă
EDUCAŢIE:
• Horváth Tünde – pentru preocupări constante în sfera educaţiei muzicale, precum şi pentru relansarea tradiţiei corale
MANAGEMENTUL AFACERILOR:
• Balla Géza – pentru întreaga activitatea depusă pentru promovarea în ţară şi străinătate a produselor viniviticole din Podgoria Aradului
ALTE DOMENII:
• Paula Herlo – pentru performanţe de excepţie în domeniul jurnalismului
• Sabin Chintoan – pentru responsabilitate civică
2016
ARTE VIZUALE:
• Laurian Popa – artist plastic
• Stenhubel Zoltan Ludovic – artist plastic
ARTĂ DRAMATICĂ:
• Doru Nica – actor, pentru dăruirea cu care a slujit scena teatrului arădean
SPORT:
• Ovidiu Haţegan – arbitru internaţional, pentru preocupările constante de promovare a imaginii Municipiului Arad la nivel naţional şi european
• Meszar Alexandru – pentru dăruirea şi implicarea cu care sprijină sportul arădean de performanţă
EDUCAŢIE:
• Marinela Tudoran – pentru profesionalismul demonstrat în sfera educaţiei muzicale, pecum şi pentru implicarea cu pricepere şi dăruire în viaţa culturală a oraşului Arad
• Liliana Lupşa – pentru performanţe de excepţie în activitatea didactică şi mai cu seamă în pregătirea elevilor olimpici
• Viorel Gligorie Tudoran – pentru profesionalismul şi competenţa dovedite în întreaga carieră didactică
• Floare Mureşan – pentru dedicarea şi competenţa dovedite în întreaga carieră
MANAGEMENTUL AFACERILOR:
• Hadded Mohamed Makram – pentru viziunea şi spiritul organizatoric de excepţie
• Ioan Posa – pentru calităţile manageriale puse în slujba dezvoltării economice a Municipiului Arad
2017
ARTE VIZUALE:
• Margareta Simo – artist plastic
ARTĂ DRAMATICĂ:
• Adriana Ghiniță – actor, pentru dăruirea cu care slujeşte scena teatrului arădean
SPORT:
• Marius Copil – pentru merite sportive deosebite şi pentru preocupările constante de promovare a imaginii municipiului Arad
• Leszay Magdalena – pentru dăruirea şi implicarea cu care sprijină sportul arădean de performanţă
EDUCAŢIE:
• Mariana Tocaciu – pentru profesionalismul şi dedicarea dovedite în întreaga carieră didactică
• Ion Stan – profesor de Fizică şi Chimie, pentru întreaga activitate didactică
ALTE DOMENII:
• Marius Ţîrle – pentru implicare şi responsabilitate civică
OMUL ANULUI
O singură distincție până acum, în anul…
2008
• Ovidiu Ghiniţă – pentru valoroasa activitate artistică depusă în slujba propăşirii culturii şi vieţii teatrale a municipiului Arad
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)